Animekirus

Howdy, lume bună!

N-am mai postat nimic de la Halloween. Azi, în mod neprevăzut am o zi liberă, așa că am zis să scriu și-o recenzie nouă. Just for you guys!! Cum ați petrecut de Halloween? Cine va bântuit, sau pe unde ați bântuit? Eh, mă rog! Pregătiți-vă bine ochelarii de citit pentru că azi o să scriu o tonă. Îmi pare rău că vă chinui așa, dar dacă sunteți fani ai seriei (sau vă gândiți s-o începeți) vă promit că merită să vă futeți ochii puțin aici. Așa. Azi vorbim despre un anime foarte drag mie, Fate/Zero, povestea care arată trecutul evenimentelor din franciza de succes Fate. Franciză de care eram foarte obsedat într-o vreme. 

Înainte să începem recenzia propriu-zisă trebuie să lămuresc anumite lucruri și să trag niște linii generale cu privire la poziția pe care o ocupă Fate/Zero în franciză. Seria Fate a început ca o serie de trei visual novel-uri. Ce-s alea? Pentru cine nu este familiarizat cu termenul, visual novel-urile se vor a fi un hibrid între jocuri și cărți. Merge pe un format de joc, în sensul că ai imagini care arată ce se întâmplă în poveste pe tot parcursul narațiunii, iar în unele momente intervine și o opurtunitatea de interactivitate, având posibilitatea de-a lua decizii în numele personajului principal. Totuși nu e joc pentru că tu nu prea joci nimic. Mai mult stai și urmărești povestea, având doar câteva (puține) momente în care poți interveni. Oricum, e o falsă iluzie de control pe care ți-o oferă, pentru că orice ai alege într-un final tot în același punct vei ajunge. Mă rog! Lămurit-am treaba? O altă caracteristică specifică visual novel-urilor sunt rutele. Rutele reprezintă o versiune alternativă a evenimentelor din poveste. Ca să fac să fie totul clar, seria Fate are trei rute. Adică trei versiuni diferite ale poveștii care au loc în același univers, în același moment și au aceleași personaje. Fiecare rută prezintă câte-un alt aspect, având o poveste originală, însă care nu dă toate răspunsurile la întrebările ridicate. De multe ori o problemă care apare într-o rută este defapt rezolvată în alta, de asta se consideră că cele trei rute (chiar dacă sunt poveți de sine stătătoare) formează un întreg. Nu poți înțelege toată seria Fate dacă te uiți la o singură rută, trebuie să le vezi pe toate trei. Așa. Clar? Am spus că există trei rute: Fate, Unlimited Blade Works și Heaven s Feel, fiecare prezentând aventura lui Emiya Shirou dintr-o altă perspectivă. Prima rută, Fate este un mai explicativă, (fiind prima trebuie să ne dea o tonă de informații despre cum funcționează universul prezentat) axându-se mai mult pe Shirou, Saber, Kirei și Gilgamesh. Unlimited Blade Works merge mai mult pe conflictul dintre Shirou și el însuși, avându-i în centru pe Shirou, Archer și Rin. Ultima rută, Heaven s Feel (după părerea mea cea mai bună rută) merge pe o rețetă mult mai darkish, apropiindu-se cel mai mult de Fate/Zero ca mod de prezentare a poveștii. Acțiunea din Heaven s Feel se axează pe Shirou, Sakura, Rider și Kirei. Acestea sunt cele trei rute ale seriei Fate. Atunci ce este Fate/Zero? După ce au fost lansate cele trei visual novel-uri a apărut și un light novel care prezintă povestea dinainte de evenimentele din seria Fate canonică. Ea a fost numită Fate/Zero. Practic Fate/Zero ne arată toate evenimentele apriorice celui de-al 5-lea război al Sfântului Graal, plasând acțiunea cu 10 ani în urmă. Spre deosebire de rutele din seria originală, Fate/Zero este o poveste omogenă, care se axează cam pe toți maeștrii și servitorii lor. Totodată ridică toate problemele care mai încolo o să-și primească răspuns în seria de visual novel-uri. E drept că cele două se cam spoiler-esc una pe altă. Dacă te uiți prima dată la Fate/Zero o să cam știi unele lucruri din visual novel-uri care sunt menite să fie dezvăluite mai încolo ca un șoc, iar dacă te uiți visual novel-uri înainte știi din start unde va ajunge povestea din Fate/Zero. Chiar dacă Fate/Zero a fost făcut pentru a te bucura de el după ce ai terminat toate rutele, el poate fi văzut și înainte, dacă dorești o dezvoltare cronologică a acțiunii. Să nu vă fie teamă că vă dă spoilere, și visual novel-urile dau spoilere din Zero, deci tot acolo sunteți. 

Băi! Cât de mult am scris deja, și încă nici n-am intrat în recenzia propriu-zisă, asta-i așa o introducere ca să vă dați seama despre cum funcționează franciza și despre locul pe care îl ocupă Fate/Zero în ea. Am ales să scriu prima oară despre Fate/Zero pentru că este anime-ul prin care eu am luat prima dată contact cu franciza Fate și de unde a pornit toată obsesia mea. Am ales să-l vând în mod cronologic și n-am regretat deloc asta. Să vorbim puțin despre conceptul prezentat (nu doar în Fate/Zero, ci și în toate seriile Fate) Ați văzut filmul japonez Battle Royal? Nu, huh! Bine. Da Hunger Games ați văzut? N-are cum să nu-l fi văzut, o, voi, consumatori de multiplex-uri! Glumesc! Merge pe același principiu. Un soi de competiție în care există un premiu iar personajele trebuie să se ucidă între ele până când rămâne doar unul care în mod implicit se alege și cu premiul cel mare. Cam așa-i și aici, doar că, competiția să dă pe perechi, între maeștrii și servitori. Universul din seria Fate este un univers tipic, aș spune chiar clișeic de magicieni care trăiesc în secret. Am mai văzut asta de o tonă de ori. Ideea e că accentul se pune mai mult pe competiție iar lumea magică e dată la o parte, așa că n-o să-i reproșes asta (prea mult). Sunt doi termeni cheie aici, maestru (master) și servitor (servant). Maestrul reprezintă un magician ales de câtre Sfântul Graal, un dispozitiv care se spune că poate îndeplini orice dorință celui care câștigă Războilul Sfântului Graal, și sursa declanșatoare a tuturor evenimentelor din poveste. Acesta alege odată la o perioadă aleatorie de timp șapte magicieni care să fie maeștrii. Acestora le apare pe corp un fel de tatuaj tribal ce reprezintă magiile de comandă. După ce sunt aleși magicienii trebuie să invoce un servitor. Aceștia sunt de obicei personaje din istorie și legende care sunt materializați în lumea contemporană și luptă alături de maestru pentru a obține Graal-ul. Servitorii sunt foarte puternici, iar relația lor cu maeștrii și ceilalți servitori este principala temă abordată în toată seria. Fiecare servitor aparține unei clase, (element împrumutat din jocuri) iar astfel avem: saber, archer, lancer, rider, assasin, caster și berserker. Toți servitorii au abilități specifice clasei din care fac parte. Ok. De aici se poate deduce că începe un adevărat carnagiu în care fiecare trebuie să facă tot ce poate pentru a putea supraviețui.

Din perspectiva mea Fate/Zero este un anime foarte bun. Ufotable (casa de animații) făce o treabă formidabilă cu animația, rezultând într-una dintre cele mai bune animații pe care le-am văzut vreodată. Accentul pus pe elemetele grafice e fără curus, animația fiind combinată și cu CGI, iar coregrafia luptelor te angrenează într-o experiență ce reușește să-ți producă un orgasm vizual. Ca să nu mai spun că pe lângă animația și luptele foarte bune avem și o poveste cu mult peste medie. 

Aș merge atât de departe încât să zic că Fate/Zero depășește visual novel-urile originale. Bine, poate este la egalitate cu Heaven s Feel, dar e mult peste Fate și Unlimited Blade Works. Chiar aceasta fragmentare pe rute face ca povestea să fie bună doar ca întreg. Spre deosebire de rutele din visual novel-uri care se axau doar pe anumite personaje, Fate/Zero prezintă o perspectivă din partea fiecăruia. Nu-i numa Shirou urlând că vrea să salveze pe toată lumea și făcând sex cu altă tipă în fiecare rută. Oh, fun fact! Visual Novel-urile conțin și secvențe hentai, scoase din anime-uri. (Încă un motiv în plus să vă uitați la ele) În Fate/Zero vedem povestea prin ochii fiecărui maestru și servitor. Îi înțelegem pe fiecare și putem empatiza cu ei. Înafară de Caster și maestrul său nu cred că există vreun personaj în Fate/Zero pe care să-l urăști până la capăt, asta tocmai pentru că au fost bine construiți și am înțeles din start motivul din spatele acțiunilor și atitudinii acestora. Povestea scoate în evidență drame și probleme reale, de zi cu zi, pe care le avem și noi (într-o oarecare măsură) și cu care ne-am confrunta dacă ne-am afla într-o asemenea situație. Nu se pretează la fuga după idealuri cretine cum fac foarte multe anime-uri. Nu există un scop universal, prezentat ca fiind ”obiectul ăla”, motivul pentru care protagonistul muncește și crede în forța determinării sale nesfârșite. Nu, aici avem de-aface cu un concep abstract, care într-un final se dovedește a fi un element negativ, al distrugerii, iar personajele nu urmăresc idealuri ieftine, fac ceea ce-ar face orice om într-o asemenea competiție, se omoară în cel mai eficient mod, dar fără să-și pieardă ”acea parte umană”. Nu vezi tipologii simple ca în celălalte anime-uri. Înafară de Caster care era psihopat, fiecare dintre personajele prezentate au o personalitate unică, naturală, netipologizata. Un exemplu de personaje tipologizate puse într-o asemenea situație există în Mirai Nikki. (Acolo mai toți sunt nebuni și se omoară mai degrabă din plăcere) Aici nu, în Fate/Zero avem omul autentic (cu un scop, caracter, mod de viață, dorințe, crezuri proprii) care este nevoit să omoare pentru un scop mai mare. Înțelegeți oare la ce mă refer? Fate/Zero e mai uman, mai autentic, mai aproape de lumea reală și prezintă personaje care recurg la crimă pentru că nu au de ales și nu o fac neapărat dintr-o dorință sadică de-a omorî. (repet, excepția fiind Caster)

Povestea are și-o tonalitate mai întunecată. Nu-i genul ăla tipicar de anime optimist în care protagonistul merge liniștit în fiecare zi la școală, afară-i mereu soare iar noi știm că orice s-ar întâmpla el va fi bine și apt să meargă și-a doua zi, tot pe vreme frumoasă la nenorocita aia de școală japoneză pe care deja am ajuns s-o știu mai bine ca pe asta din România. Tocmai pentru că predomină acest aer mai dark, anime-ul punctează probleme și defecte ale societății umane contemporane cum ar fi: dorința de putere, lipsa integrității, problema liberului arbitru și ”ucisul” ca metodă a dreptății. Nu-ți prezintă o perspectivă anume. Dacă ne gândim bine întâlnim două dintre problemele astea cam în fiecare anime, dar ne sunt unilateral prezentate. Dacă vedem pe cineva obsedat de putere, din start anime-ul convențional (mediocru) ni-l etichetează ca fiind un bad guy și îl face să plătească. Astfel ne oferă o morală ieftină și ne spune: ”dacă faceți asta sunteți niște oameni răi, iar universul pedepesește oamenii răi. Fugiți la Biserică și mântuiți-vă!” Asta-i bullshit! Viața n-ar trebui să aibă o perspectivă anume. Conceptele de rău și bine sunt relative. Noi când facem un lucru (dacă nu suntem psihopați) îl facem pentru că îl considerăm ca fiind util pentru noi în momentul acela. Practic avem un motiv. Fate/Zero cam asta arată. Îți scoate toate aceste probleme în față dar are o atitudine neutră față de ele. De ce se omoară ăia între ei? Pentru că fiecare are un scop benefic lui, ca să nu mai spun că altfel ar muri. Fiecare are o logică în spate iar noi înțelegem asta și nu-i condamnăm, chiar dacă fac niște lucruri destul de grave precum crima.  Ne pune la îndoila modul în care gândim și ne face să realizăm că nu există un mod canonic (bun) pentru a face un lucru. 

Abia acum ajungem și la povestea anime-ului. Am discutat concepul și pe ce se bazează acesta, însă vreau să aduc la lumină și niște elemente concret narative. Chiar dacă acțiunea se concentrează cam în mod egal asupra tuturor maeștrilor și servitorilor, e clar că Emiya Kiritsugu primește mai multă atenție, el fiind și protagonistul seriei. (un soi de personaj central printre celălalte personaje principale) Kiritusgu este un magician cu un singur scop: să creeze o lume în care toată lumea să fie salvată, să nu mai existe crime și fiecare să trăiască liniștit. Ce frumos! Ce ideal! Păcat că el se comportă total opus idealurilor sale, adică ucide fără milă pe oricine stă în calea lui. El merge pe principiul ”un rău mai mic pentru binele mai mare”. De aici putem deduce că oricine are un ideal se comportă total opus idealului respectiv pentru că idealurile nu sunt realizabile, sunt iluzii. Mereu ar trebui să tindem spre un ideal, da, sunt de acord, însă niciodată să-l atingem. Mă rog! Kiritsugu intră în aceasta competiție pentru a reuși să creeze o lume mai bună. Servitoarea lui, Saber, portretizarea feminină a Regelui Arthur luptă alături de el (în spirit, pentru că niciodată nu au avut o relație prea apropiată) în speranța de-ași ișpăși vechile păcate și datorită crezului ei în idealul lui Kiritsugu. Din punctul în care fiecare maestru își invocă servitorul, aceștia se avântă într-o luptă extrem de sângeroasă și plină de dramă, care sigur te va face să vrei să vezi din ce în ce mai mult.

Anime-ul este deasemenea încărcat și de foarte multă filozofie, gravitând în jurul mai multor concepte interesante. Această filozofie reiese mai ales din dialogul foarte bine scris. Spuneam în recenzia trecută despre avantajele light novel-ului în fața unei manga. Uite unul, îți e mult mai ușor să faci un dialog de calitate pentru că nu ești limitat de bulele alea nenorocite. Episodul în care Iskandar (Alexandru cel Mare), Gilgamesh și Saber discută despre ”ce înseamnă să fii un rege bun” este episodul meu preferat pentru că este cel mai încărcat cu filozofie. Cred că majoritatea oamenilor ar fi de acord cu Saber când vine vorba de subiectul dezbătut. Regele trebuie să trăiască pentru popor. După ce vezi perspectivele lui Iskandar și Gilgamesh îți dai seama că ai o minte destul de îngustă. De multe ori un rege care se pune pe sine în față e mult mai benefic poporului. Regele este mai presus de supuși, că de asta este rege. Putem să-i condamăn pe vreunul? Fiecare avea dreptate în felul lui. Nu încerc să-mi expun acum părerea despre asta, nu-i relevant (nu-s rege, încă) doar că voiam să arăt modul în care sunt tratate elementele narațiunii, adică neutru și din mai multe perspective, fără să existe vreuna greșită sau corectă. Dacă am avea de-a face cu o poveste convențională ea ți-ar zice mură-n gură cum să gândești, iar tu dacă ești mai dobitoc decât prevede legea chiar ai accepta un crez impus.

Portretizarea Sfântului Graal ca fiind o entitate omnipotentă ce poate să îndeplinească orice dorință e clar o trimite la egoismul nesfârșit al omului. Goana după putere, după evoluție, goana asta de-al prinde din spate însuși pe Dumnezeu. Cam spre asta tinde toată lumea. Și nu cred neapărat că asta e un lucru rău, însă cred că ne depășește pe noi ca ființe. Omul ar trebui să-și accepte pur și simplu condiția, însă nu facem instinctiv asta. Și eu vreau să fiu mai mult ... mai mult decât un om. Fiecare personaj aleargă parcă hipnotizat după pocalul ăla și după puterea pe care acesta o deține, putere care într-un final nu e nimic mai mult decât o iluzie. Adevăratul Sfânt Graal nu e nici pe departe ceea ce-au crezut ei să fie, nu e o unealtă dumnezeiască, nu poate îndeplini nici o dorință pe care tu nu o poți percepe sau realiza. Asta arată din nou că omul nu poate să fie mai mult decât un om, nu poate deveni zeu, iar cel ce încearcă să devină mai mult numai dezastrul îl va aștepta. Cred că asta e critica morală pe care o aduce acest concept de ”graal sfânt”.

Personajele sunt excepțional de bine făcute, anime-ul reușind să mă facă să empatizez (nu simpatizez) cam cu toți. Nu multe mai fac asta. Vreau să vorbesc despre toți. Saber și Lancer reprezintă tipologii ale onoarei cavalerești. Știu una și bună, să aibă onoare. O virtute admirabilă acum 1.000 de ani, (defapt nici atunci, dar pe vremea aia era mai promovată), în societatea contemporană nu faci mare căcat cu ea. O tipologie te limitează din start la o gândire îngustă. Fate/Zero arată foarte bine ce se întâmplă atunci când ai o gândire idealistă, neaplicabilă în contextul societății de azi: mori, cazul lui Lancer, sau ești nevoit să o schimbi, cazul lui Saber. Iskandar cred că este unul dintre cele mai simpatice (dar și empatice) personaje din istoria animațiilor. Este o fire idealistă, având mereu în mine Okeanos, dar e oarecum și cu picioarele pe pământ. Nu trăiește o iluzie, își acceptă soarta și încearcă să vadă mereu partea plină a paharului. Fără îndoială că este un lider bun, care știe să te facă să-l urmezi. (spre deosebire de adevăratul Alexandru cel Mare, care nu seamănă aproape deloc cu varianta lui portretizată în Fate/Zero). Gilgamesh este încarnarea aroganței, mascată sub un personaj foarte puternic controversat. El respectă în felul său un cod propriu al onoarei, iar judecățile pe care le face, deși sunt aspre și de multe ori deplasate, sunt perfect justificate. ”Epopeea lui Gilgamesh” este cea mai veche legendă din istorie, deci este normal ca el să fie cel mai puternic personaj din serie, fiind considerat și primul spirit eroic ce a existat. Berserker (Sir Lancelot) este elementul care  o trezește pe Saber la realitate, iar Caster reprezintă factorul negativ (trebuia să existe și așa ceva) spre care noi să ne îndreptăm ura. Când faci o serie atât de echilibrată mereu există riscul ca cel ce o urmărește să nu aibă parte de trăiri atât de intense. Ura, este una dintre cele mai intense emoții așa că pentru a îndrepta ura spectatorilor într-o direcția a fost creat Caster, o entitate total inumană ce cominte niște crime (infanticid) oribile. Despre Assasin nu știm prea multe (aici) dar are o putere foarte interesantă, iar predispoziția lui în a se lăsa folosit te face mereu să te întrebi dacă nu cumva are un plan ascuns. (Cei ce au citit și visual novel-urile au văzut că este spiritul eroic cu cea mai mare experiență în aceasta competiție). Kiritsugu și Kirei vin într-o antiteză formală, deși amândoi au cam același mod de gândire când vine vorba de atingerea unui scop. Îmi place cât de mult l-au umanizat pe Kiritsugu. Chiar dacă la un moment dat ai impresia că este un nemernic care ar face orice ca să câștige, pe parcurs înveți câte a îndurat el și că modul în care gândește nu este greșit, chiar din contră, e perfect justificat. E un luptător pentru dreptate, însă opusul lui Shirou, care e încarnarea idealului lui Kiritsugu. Irisvyel reprezintă ”omul artificial”, lipsit de speranța de-a mai fi salvat. Tokiomi vine ca un ideal al nobilimii, rațional în gândire dar fără un scop important. Karia ne arată că bunătatea gratuită nu o să-ți aducă într-un final decât necazuri. Nu spun că trebuie să fim răi cu toată lumea, spun doar că trebuie să ne uităm atent spre cine direcționăm acea bunătate, oamenii profitând mereu de pe urma ei. A mai rămas Waver, omul lipsit de putere, laș, dar care vrea să-și depășească condiția. 

Mă mai urmăriți? Alo! Hai că nu mai e mult. Felicitări celor care au rezistat până aici. Ce m-a fascinat pe mine cel mai mult este cum servitorii sunt defapt personaje din istorie (legende). Mi-a plcăut și că povestea s-a legat de istoria fiecăruia. Ne-a arătat ce fel de om era fiecare, unde au greșit și dorința lor de a se schimba. Fiecare personaj moștenește o parte din personalitatea persoanei din legenda pe care o reprezintă. Și vedem și cum nu putem să ne încredem total în istorie, cazul lui Saber. În contextul poveștii din Fate, Regele Arthur, a cărui legendă cred că o cunoaștem toți era defapt femeie, iar istoria la mascat într-un bărbat, tocmai ca să nu se propage în istorie faptul că legendarul luptător care mânuie Excalibur-ul ar fi o femeie. Zic doar că ceea ce s-a întâmplat în Fate/Zero nu este imposibil să nu se fi întâmplat și în realitate.

Gata, termin. Anime-ul prezintă o viziune neutră asupra societății, nu menajează, și distruge multe moduri de gândire cretine, care nu se mai potrivesc cu societatea noastră. Nu ezită să scoată în evidență subiecte puternice precum infanticidul, adulterul, trădarea, cima, etc. Fate/Zero este un anime excepțional, atât ca animație, sunet, cât și ca poveste. Îl recomand tuturor deoarece coincide cu modul meu de gândire, plus că este sursa principală după care am construit povestea din Death! Vă las. Amin! Pa!

Notă: Cât credeți că-i pot da după ce-am discutat atâta despre el? Pentru mine e un anime de nota 10.00!

Neapărat să-l vedeți pe League of Anime!