Posted by : Nekirus sâmbătă, 7 noiembrie 2015

Salutare! 
Azi vă fac o surpriză și postez capitolul 0 din noul sezon Death. Acesta capitol este unul introductiv, narând evenimente care s-au petrecut cu mult timp în urmă, spre înțelegerea mai ușoară a evenimentelor ce o să aibă loc în acest nou sezon pe care îl pregătesc. Capitolul este destul de scurt (față de unul normal). Voi lansa sezonul doi undeva pe la mijlocul lui Decembrie, până atunci postez acest mic prolog ca să simțiți gustul noului sezon ce o să urmeze. Enjoy!

Death: Războiul celor 4 Arhangheli
Capitolul 0
Prolog!

Fiorul rece al războiului împânzește întreg peisajul. Într-un spațiu arid ce seamănă mai mult cu un deșert stâncos se remarcă o frumoasă construcție de marmură. Este un palat uriaș. În fața palatului stă o întreagă armată de îngeri pregătiți pentru luptă. Miile de ființe cerești par să privească în jos, spre un teren deschis, chiar deasupra unei formațiuni pietroase foarte mari pe care se află și palatul. Înaintea lor se poate distinge un înger deosebit, un conducător. Acesta are niște aripi imense, mult mai mari decât ai celorlalți îngeri, și poartă o armură aurie care se remarcă și ea prin gravurile ei deosebite. Părul acestuia este brunet, iar ochii îi sunt de-un verde pătrunzător. Din marea gloată de îngeri purcede în față un altul, mult mai mic și banal în comparație cu îngerul ce stă în fața oștii.
-Lord Michael, e timpul! Armata lui Lucifer a trecut de barieră și se îndreaptă spre noi. (spune Îngerul)
Michael, acesta este numele îngerului care conduce armata, face un pas în față și ridică în mâna dreaptă o suliță.
-Acțiunile fratelui meu au ajuns mult prea departe ca să mai rămână ignorate. Trebuie să îl protejăm pe Deus. Vă cer să nu renunțați și să dați ce aveți mai bun în această luptă. Aveți recunoștința mea eternă! … Atacați! (spune Michael)
Armata de îngeri își etelează strigătul de război, pe care îl combină cu sunete de corn. Aceștia pornesc la atac. Michael rămâne în urmă și privește spre îngerii care fug să lupte.

Într-o cameră întunecată din interiorul palatului, stau Deus și David. Aceștia par să privească insistenți spre o sferă de energie. 
-Știu că ți-e greu să o vezi așa … (spune Deus)
-E singura cale. Puterea ei este prea periculoasă. Totuși, ce se va întâmpla cu ea? (întreabă David)
Asistentul lui Deus privește trist spre podea.
-Chiar și mie îmi vine greu să ucid o ființă cu o putere așa specială. Momentan vreau să o mai țin sub observație o perioadă … Se pare că războiul a început. Ar trebui să mergi. (spune Deus)
-Așa voi face. (spune David)
Zeul Materiei părăsește încăperea. Înăontru rămâne doar Deus care se uită în continuare la sfera de energie.

Pe holul palatului este o agitație de nedescris. Îngerii fug dintr-o parte în alta și se pregătesc de luptă. În acel hazard de ființe angelice se remarcă Soul, care este împreună cu Death și Emily. Aceștia sunt încă copii și stau în spatele morții. Traversează încăperea imensă. Emily este speriată. Țipă.
-T-t-taci! Eș … ști slabă. Nu te te te me! (spune Death tremurând)
-Și tu ești speriat, prostule! (spune Emily tinându-se de piciorul lui Soul)
-N-aveți de ce să vă temeți! Locul ăsta este cel mai sigur din lume în momentul de față. (spune Soul în timp ce o mângâie pe Emily pe cap)
Aceasta privește fericită și zâmbește.
-Soul, ai ajuns! (se auzi vocea lui David)
Moartea se întoarce și îl vede pe asistentul lui Deus în fața lui. Death și Emily se uită mirați.
-David, care-i treaba? (întreabă Soul)
-Îmi pare rău că te-am chemat atât de repede, dar avem nevoie de fiecare ajutor pe care îl putem obține. Puterea morții o să fie un avantanj imens pentru noi. (spune David)
-Înțeleg. Deci ce s-a întâmplat? Și-a pus Lucifer pantalonii de băiat mare și-acum vrea să se răzvrătească împotriva lui tata? (întreabă Soul)
-Mă tem că e mai mult de atât. (spune David)
Acesta se uită la cei doi copiii.
-Scuze, dar a trebuit să-i aduc. Nu-i puteam lăsa acasă în condițiile astea. (spune Soul)
-Înțeleg! Voi pune pe cineva să aibă grijă de ei. (spune David)
-Apreciez enorm … haideți, mulțumiți-i și voi lui David! (spune Soul)
-Mulțumim! (spun Death și Emily)
Soul se întoarce spre ei.
-Soul, o să fii bine? (întreabă Emily)
-Ce se întâmplă? (întreabă Death)
-Da. Copiii n-ar trebui să-și bată capetele cu asta. E problema adulților. Mergeți și jucați-vă pe undeva. Promit că mă întorc repede și mergem acasă! (spune Soul)
Emily îl îmbrățișează. Death ezită. Soul se uită la el și zâmbește. Coborând treptele se arată un nou înger. Acesta are părul argintiu și poartă ochelari. Deasemena poartă și un costum de servitoare.
-Angelica, ai grijă de cei doi! (spune David)
-Am înțeles. (spune îngerul)
-Mergeți cu Angelica și jucați-vă! (spune Soul)
Soul se uită la Death și Emily. Zâmbește. Pleacă cu David. Aceștia rămân în urmă. Angelica o prinde de mână pe Emily.
-Să mergem! (spune aceasta)
Death privește cum Soul și David merg în altă cameră. Fuge după ei.
-Death! (strigă Emily în timp ce privește cum prietenul ei dispare prin marea masă de îngeri agitați)
Death se strecoară cât poate, însă este lovit de un înger și cade. Îngerul îl vede și-i întinde mâna.
-Îmi pare rău! (spune îngerul)
Acesta îl ajută pe Death să se ridice. În momentul în care îl vede, Death rămâne mirat de mărimea și de aura impozantă a acestuia. În fața lui se află Michael. Arhanghelul îl privește blând pe Death.
-Cum te numești? (întreabă Michael)
-Death. (spune copilul)
-Death, ăsta nu-i un loc bun pentru tine. Ar trebui să pleci cât mai repede. Nu-ți face griji pentru Soul, va fi bine. (spune Michael zâmbind)
Death dă aprobator din cap. Lângă cei doi apar Emily și Angelica.
-La ce te gândeai oare când ai fugit așa? (spune Angelica pe un ton grav)
Aceasta îl vede pe Michael și îngenunchează.
-Lord Michael, îmi cer scuze dacă acest copil va cauzat probleme! (spune Angelica)
-Nici pe departe. Mergi cu Angelica și nu-ți face griji, Death! (spune Michael)
Angelica îl ia de mână pe Death și pleacă. Mica moarte se uită încă insistent după Michael. Arhanghelul îi face cu mâna și intră într-o sală din apropiere. Acolo îl așteaptă David și Soul.
-Copilul ăla nu ascultă niciodată! (spune Soul)
-Nu-ți bate capul, Soul. Într-o zi va ajunge o moarte la fel de bună ca tine. (spune Michael)
Aceștia înaintează puțin și găsesc un aparat ce seamănă mult cu un creier uriaș, doar că are o diversitate foarte mare de piese metalice integrate în el. Conectați la aparat prin niște tuburi sunt câțiva zeci de îngeri cu părul roșu.
-Clanul Astral! (spune Soul)
-În momentul de față clanul Astral își folosesc puterile ca să monitorizeze câmpul de luptă și transmit informații esențiale îngerilor. În felul ăsta armata lui Lucifer nu ne va putea lua prin surprindere. (spune David)
-Nu cred că asta va funcționa în totalitate. Să nu uităm că Lucifer e cel care a creat clanul. Are aceleași puteri. Nu, chiar mai mari. (spune Michael)

În mijlocul câmpului de luptă este un haos de nedescris. Mii de îngeri și îngeri căzuți se măcelăresc între ei. În acest haos combatativ se remarcă Arhanghelul Gabriel, care ucide îngerii căzuți cu ușurință. Acesta își folosește sabia și învinge de unul singur sute de îngeri căzuți. 
-Luptele astea nu se mai termină. (spune Gabriel)
Acesta este înconjurat de mai mulți îngeri căzuți. În fruntea lor apare un înger căzut mult mai mare. Acesta are părul nergu și ochii la fel, iar coprul îi este plin de tatuaje tribale. 
-Tu trebuie să fii Azazel, nu? Unul dintre cei trei generali. (spune Gabriel)
-Omorâți-l! (strigă Azazel)
Îngerii căzuți îl atacă pe Gabriel. Acesta își folosește viteza superioară să taie îngerii. Azazel îl atacă de sus cu un topor. Gabriel barează.
-Glorie Stăpânului! (spune Azazel)
-Îți pute gura. (spune Gabriel)
Sabia lui Gabriel începe să strălucească. Forța lui crește cu mult și îl aruncă pe Azazel câțiva metri. Generalul armatei lui Lucifer se ridică însă Gabriel apare din spate și își înfinge sabia în în el. Azazel sângerează.
-Chiar credeai că poți bate un Arhanghel? (întreabă Gabriel)
-La naiba! (spune Azazel)
Acesta cade. Gabriel își scoate sabia și continuă să meargă mai departe.

Între timp, în fața palatului, armata Gardienilor lui Deus se pregătește să iasă pe front. În fața acestora stă Alphiel, care este totodată și conducătoarea lor. Îngerii stau aliniați în fața ei.
-Ascultați la mine, gunoaielor! Trebuie să ieșim acolo și să murim pentru Lordul Michael. Ați înțeles? Nu voi tolera lași în echipa mea. (spune Alphie în timp ce se plimbă printre recruți)
Aceasta ajunge lângă un înger care tremură. Se uită nervoasă la el.
-Tu, lepădătură, de ce tremuri?! Am spus că n-am nevoie de lași. (spune Alphiel)
-Mă scuzați! E prima mea zi … (spune îngerul, tremurând și mai tare)
-Nu-mi pasă nici dacă e a suta ta zi! Nu tolerez lașitatea. Dacă n-ai coaiele necesare unei lupte poți să mergi și să tremuri în altă parte … Cum te numești? (întreabă Alphiel)
-Seraphiel, doamnă! (spune îngerul)
-Seraphiel, huh?! Sunt cu ochii pe tine. Nu mai tremura! (spune Alphie)
-Am înțeles! (spune Seraphiel)

În punctul central al bătăliei, Raphael stă față în față cu o persoană mascată. Fața nu i se poate distinge, dar se poate observa un păr lung și roșu care i se prelinge de sub mască. Persoana mascată este deasupra unei creaturi ce seamănă cu un mamut, dar este ceva mai mic și mai agresiv.
-Lucifer, nu mă face să-mi scot sabia. (spune Raphael)
-Crezi că mă poți învinge, frățioare? (spune Lucifer)
-Subestimează-mă și îți vei pierde capul mai repede decât crezi. Acțiunile tale de răzvrătire împotriva lui Deus nu pot fi iertate. (spune Raphael)
-Știi ceva Raphahel? Dintre toți frații mei pe tine te urăsc cel mai mult. Să-ți spun de ce? Pentru că tu te supui cel mai orbește lui Deus dintre toți. Nu mai suport să te tot aud cu Deus încolo, Deus încoace, bla bla! Ești un gunoi de care mă bucur să scap! (spune Lucifer)
Raphael îl atacă nebunește pe Lucifer cu sabia. Acesta îi prinde sabia în mână. În jurul mâinii lui Lucifer începe să se formeze o aură roșie.
-Ai terminat? (întreabă Lucifer)
Rapahel dă drumul sabiei și îi dă un pumn lui Lucifer. Acesta se ridică în aer și întinde mâinile. Deasupra lui se formează o bilă uriașă de aură.
-Acum chiar m-ai supărat. Puteai să stai liniștit în banca ta și nu pățeai nimic. Devotamentul tău față de Deus o să-ți aducă moartea. (spune Lucifer pregătind atacul)
Raphael privește neputincios.

Raphael încearcă să-i facă față de unul singur lui Lucifer în timp ce Gabriel este ocupat cu exterminarea îngerilor căzuți.
-La naiba! Nu mai am timp de nimicuri. (spune Gabriel)
Arhanghelul este înconjurat de sute de îngeri căzuți. Aceștia pornesc la atac. Gabriel se pregătește, dar zeci de îngeri căzuți se preling tăiați în fața lui.
-Ce se … (spune Gabriel, după care îl vede pe Soul în fața)
-Tipii ăștia chiar cad ușor. Salut! Domnule Arhanghel, locul tău nu cred că este aici. O bătălie mult mai îngrozitoare te așteaptă în altă parte. (spune Soul, ciopârțind printre îngerii căzuți, cu coasa)
-Moartea?! … Îi las în seama ta atunci. (spune Gabriel)
-Atât de mulți? Dar dacă mă rănesc? … Glumesc! O să distrug nimicurile astea cât ai clipi după care vin să vă ajut. (spune Soul)
Gabriel își deschide aripile și zboară.

Mica armată condusă de Alphiel așteaptă să intre în luptă. Aceștia sunt nerăbdători și nu mai au stare.
-Serafimii ăia nenorociți! Unde sunt? Drăguța de mine nu mai are răbdare. Sunt drăguță, nu-i așa? (întreabă Alphie pe un ton înfiorător)
-Da doamnă! (spun toți îngerii)
Din lateral își fac apariția trei îngeri cu câte trei perechi de aripi. Îngerii prezenți le privesc cu un sentiment de admirație. Toate trei sunt femei. Acestea merg în fața lui Alphiel.
-Sunt Alphiel, șefa Gardienilor lui Deus! De ce ați întârziat atât? (întreabă Alphie)
-Sunt Lila, liderul Ordinului Serafimilor! Ca să fie clar, noi mergem în frunte iar voi curățați gunoiul din urma noastră. N-avem nevoie de îngeri slabi ca voi ca să ne stea în cale. (spune Lila)
Aceasta, împreună cu ceilalți doi Serafimi pleacă. În spare rămâne doar Alphie. Îngerii din armată au rămas gură casă. Alphie stă paralizată. Aceștia nu știu cum să o abordeze. Îl împing pe Seraphiel în față și îl obligă să spună ceva. Acesta se apropie tipil.
”La naiba! Dacă o să mă ucidă? Nu vreau asta. Azi e prima mea zi și-am să mor deja.” - gândește Seraphiel în timp ce se apropie de Alphiel.
-Domnișoară Alphiel, sunteți bine? (întreabă Seraphiel)
Aceasta se întoarce. Are figura unui mosntru. Îngerii se sperie.
-Nenorociții ăia de Serafimi! O să-i fac să plătească. Cine se cred? (spune Alphiel nervoasă)

Gabriel aterizează și-și croiește drum printre câțiva îngeri căzuți. La un moment dat îi vede pe Michael, Raphael și Lucifer stând față în față. Raphael este puțin rănit.
-Fraților! (spune Gabriel)
-Măi măi! A ajuns și mezinul. Ce reuniune de familie frumoasă. (spune Lucifer)
-Raphael, ești bine? (întreabă Gabriel)
-Da. (spune Raphael pe un ton sec)
-Lucifer, oprește carnagiul ăsta! Nu trebuie să ne ucidem între noi. Ce s-a întâmplat cu tine? (întreabă Michael)
-Ce întrebare stupidă. Știi și tu. Ești conștient de ce se întâmplă și totuși alegi să ignori toate deciziile teribile luate de Deus. Nu se mai gândește la noi. Nu vrea decât să-și satisfacă micile lui plăceri. Nu-i mai pasă de noi. Stă toată ziua și se uită la nenorociții ăia de oameni! Ființe proaste și slabe dar considerați mult mai importante ca noi. M-am săturat să fim obligați să murim pentru ei. Vouă vă convine asta? (întreabă Lucifer)
-Nu vorbi oamenii de rău! (spune Gabriel)
-Ah, așa-i, am uitat cât de mult iubești oamenii. Mi se face greață! (spune Lucifer)
-Asta a fost menirea noastră de la început, să fim uneltele lui Deus. Oamenii au alt scop. (spune Michael)
-Atunci am să schimb menirea noastră. Michael, nu te preface că ești mulțumit. Adânc, știu că și tu îl disprețuiești pe Deus. Alătură-te mie! Ajută-mă să facem o lumea nouă, una în care îngerii domină, nu Deus și nici oamenii! Fraților … (spune Lucifer, dar este întrerupt)
-Destul! Lucifer, nu vreau să mai aud nimic din ceea ce spui. Am vrut să vorbesc cu tine. Am sperat că poate te vei răzgândi, dar se pare că gândirea ta coruptă te-a consumat de tot. (spune Michael)
-Îmi pare rău, fraților! Voi sunteți cei corupți aici. Eu … eu sunt liber. (spune Lucifer)
-Discuția asta nu mai are nici un sens. (spune Raphael)
-De acord. (spune Gabriel) 
-Atunci nu-mi rămâne decât să vă ucid pe toți trei. (spune Lucifer)
Cei patru Arhangheli stau unul lângă altul. Presiunea din aer crește foarte mult. Soul, îi observă de la distanță.
”Toți patru în același loc. Ăsta nu-i deloc un semn bun.”

Death s-a pierdut de Angelica și Emily. Acesta hoinărește rătăcit printre holurile palatului.
”La naiba! Unde e Emily? … Mi-e foame!” - gândește Death
Acesta se mai plimbă puțin și vede o lumină stranie venind dinspre o ușă. Death se apropie și privește cu coada ochiului înăontru. Acolo se afla Deus, nefăcând altceva decât să se uite la sfera de energie. Demiurgul îi simte prezenta copilului.
-Intră! Soul nu te-a învățat că nu-i politicos să tragi cu ochiul? (întreabă Deus)
Death se sperie. Ezită, dar într-un final intră. Face câțiva pași. Deus se întoarce spre el.
-Death, mă mai ți minte? A trecut mult de când nu ne-am văzut. (spune Deus)
Death dă afirmativ din cap. Băiatul se uită la sfera de energie. Este fascinat de ea.
-Îți place? (întreabă Deus)
-Cine e ea? (întreabă Death) 
-O greșeală. (spune Deus)
Death se apropie de sferă. Înăontrul ei o putem observa pe Anna dezbrăcată. Aceasta arată exact ca și cea din prezent. Are o privire fără viață, parcă e moartă. Aceasta este legată cu lanțuri de pământ. Death se uită la ea. Anna îl privește și zâmbește.
-Se pare că te place! (spune Deus)
Death se uită la Deus după care continuă să o privească pe Anna. Îl vedem din spate pe Death.

Imaginea se schimbă și revenim în prezent. Îl vedem pe Death îmbrăcat în hainele morții din aceeași poziție. (din spate) Acesta urcă scările construcției misterioase în care a fost trasportant de către Deus atunci când a salvat-o pe Anna. Ajunge în vârf. Acolo este așteptat de către Deus.
-A sosit timpul? (întreabă Death)
-Da. Am să mă țin de promisiunea făgăduită atunci. Mai rămâne un singur lucru de făcut. (spune Deus)  
-Ce anume? (întreabă Death)
-De găsit un succesor potrivit. (spune Deus)
-Cum adică? Ce plănuiești din nou? (întreabă băiatul)
-Voi schimba lumea. Hasoul o să predomine un timp. Nu asta voiai și tu, Death? (întreabă Deus)
-Explică-mi mai concret ce ai în minte. (spune Death)
-Încă nu este nevoie. Ai să aflii deodată cu toată lumea. Cert este că plănuiesc ceva mare, Death! Cea mai mare adunare a îngerilor care a existat vreodată. Pregătește-te pentru BALUL ÎNGERILOR! (spune Deus)

Va continua în capitolul 1: ”Balul Îngerilor!”


   

{ 3 comentarii... read them below or Comment }

- Copyright © Animekirus - Animekirus