Animekirus

Salutare și toate cele bune!

În momentul de față mă confrunt cu mai multe probleme personale, având și facultatea pe cap nu vă așteptați la postări dese din partea mea. Voi încerca totuși să aduc măcar un articol pe săptămâna, iar dacă nici asta nu voi putea îmi cer scuze de pe acum. Va urma o perioadă în care activitatea mea se va rarefia din ce în ce mai mult. Sper totuși să revin curând cu forțe mai proaspete ca niciodată. Bun. Azi continuăm recenziile la anime-urile din seria Fate. După ce am scris despre Fate/Zero e normal să scriu despre următorul anime din serie, făcut tot de cei de la ufotable, Fate/Stay Night: Unlimited Blade Works. Am fost întrebat de ce am omis seria din 2006, Fate/Stay Night. Hai să lămuresc, poate mai există oameni care se întreabă același lucru. Seria din 2006 se vrea a fi o adaptare după prima rută. Zic ”se vrea” pentru că, deși pornește cu intenția asta ea devine o mixtură amețitoare cu elemente din toate cele trei rute. Își dorește a fi un anime care să conțină elemente din toate cele trei rute iar asta îi scade mult calitatea. Este imposibil să combini trei universuri diferite într-o singură poveste. Nu se va lega nimic și-ți va ieși o ciorbă stricată precum a ieșit seria Fate/Stay Night din 2006. Din punctul meu de vedere acel anime reprezintă o insultă adusă francizei care nu-i face cinste deloc. Prin urmare nici eu nu vreau să scriu despre el. Dacă vreți să vedeți ruta Fate (care este ruta inițială pe care merge anime-ul) vă recomand visual novel-ul. 

N-am să mai scriu despre context, nici despre cum funcționează universul francizei Fate. Am lămurit asta în recenzia la Fate/Zero și nu vreau să mă mai lungesc fără rost. Toate seriile funcționează pe același principiu, maeștrii plus servitori angrenați într-o luptă pentru Graal-ul Sfânt, un dispozitiv capabil să îndeplinească orice dorință. Nici UBW (scriu UBW că e mai scurt) nu face excepție. Ceea ce vreau să lămuresc acum este poziția pe care o ocupă în franciză. V-am spus data trecută că există trei rute ale poveștii din visual novel-uri: Fate, Unlimited Blade Work și Heaven s Feel. UBW este o adaptare a celei de-a doua rute. Nu înțeleg de ce s-a ales a doua rută. Puteau să facă Fate-ul, care n-a primit niciodată o adaptare bună. Posibil să fi luat în calcul că exită anime-ul din 2006 și nu mai are rost să-l facă. Puteau să facă Heaven s Feel, care ca stil și abordare narativă se apropie cel mai mult de Fate/Zero. Dar nu, ei au ales UBW-ul. Nu că m-aș plânge, și UBW e o rută bună. Mi se pare peste Fate în orice caz. Problema apare în cazul în care există oameni ce s-au uitat doar la anime-uri. Cei care au văzut prima dată Fate/Zero și se uită după la UBW în speranța că va lămuri problemele ce-au fost puse pe masă acolo vor fi foarte dezamăgiți. De ce? Am spus că Fate funcționează ca un întreg de trei rute. Nu poți înțelege tot dacă nu te uiți la toate rutele. Fiecare rută oferă doar o parte din explicațiile necesare pentru a rezolva problemele ridicate în Fate/Zero, iar dintre toate cele trei rute UBW oferă cele mai puține, ba chiar aș spune că nu dă aproape deloc lămuriri. Cei care vreți să aflați ce se va întâmpla cu Rin și Sakura, dacă Shirou va duce mai departe moștenirea lui Kiritsugu, și orice astfel de probleme care apar în Fate/Zero și se vor a fi rezolvate în seriile ce urmează o să fiți destul de dezamăgiți. Nu prea rezolvă nimic. Poate pentru că este ruta care se axează în mod special pe Shirou și idealurile sale, nu are treabă cu celălalte personaje decât Rin și Archer. Prezintă mai mult un conflict exterior pe care îl poartă Shirou cu lumea din jurul lui pentru a proteja idealul în care crede. Dacă căutați iluminarea misterului lăsat de Fate/Zero, UBW este cea mai proastă rută de urmărit. Atât Fate, cât și Heaven s Feel oferă mai multe explicații, dar nici acolo nu primim tot. Putem înțelege în totalitate Fate/Zero abia după ce urmărim toate cele trei rute.

Vreau acum să scriu despre ce diferențiează în mod special UBW de celălalte rute. Am mai menționat că fiecare rută are personaje principale diferite. (cu excepția lui Shirou care este protagonist în toate trei) În UBW îi avem scoși în față pe Shirou, Rin și Archer, restul fiind doar personaje secundare. În Fate/Zero n-am întâlnit o asemenea abordare. Chiar dacă personajul central era Kiritsugu, perspectiva din care era prezentată acțiunea era multiplă, axată pe fiecare maestru și servitor. Aici e redusă doar la trei personaje importante și atât. Fiecare rută ridică o întrebare esențială pentru Shirou și îl face să evolueze de la rută la rută. În Fate întrebarea ridicată este: ”Care este idealul meu? Ce vreau să fac și pe cine vreau să protejez?” În UBW întrebarea este: ”Sunt dispus să fac orice pentru a-mi îndeplini acest ideal, chiar dacă asta înseamnă să mă sacrific pe mine însumi?”, iar în Heaven s Feel vine cea mai grea întrebare pentru Shirou: ”Am puterea necesară de-a renunța la idealul meu pentru cineva drag?”. În fiecare rută este supus unei alt tip de încercare, explorând idealul său din mai multe perspective. În UBW Shirou este pus față în față cu idealul său, acela de-a proteja pe toată lumea, idealul eroului absolut. Deja știe ce vrea din ruta anterioară, acum îi sun prezentate consecințele și sacrificiile pe care trebuie să le facă dacă vrea să-și îndeplinească acest ideal. Nu vreau să dau spoilere prea mari în caz că există printre voi oameni care încă n-au văzut anime-ul (oricum o să dau mai încolo) dar Shirou este oarecum pus în postura de-ași înfrunta idealul și de-a conștientiza unde o să-l ducă acesta. În rest, ca și mod de prezentare a evenimentelor este destul de asemănător cu prima rută, expunând evenimentele într-un mod mai degajat, tipicar anime-urilor convenționale. Dacă Fate/Zero era o poveste mult mai darkish, aici întâlnim o poveste mai convențională, simplă, impregnată cu mai multe clișee narative specifice anime-urilor precum: viața de școală, personaje mult mai tipologizate, idealuri băgate cu forța pe gât, etc. Nu acuz seria sau să spun că e prost făcută, vreau numai să arăt niște diferențe generale în comparație cu Fate/Zero.

Acțiunea UBW are loc la 10 ani după evenimentele catastrofale din finalul lui Fate/Zero. Cu toții știm că în timpul incendiului Kiritsugu a găsit un copil printre ruinele orașului ce a fost distrus de Graal. Numele acelui copil este Shirou iar el este protagonistul celor trei rute din visual novel-uri. Un nou război al Sfântului Graal este pe cale să înceapă iar Shirou este prins chiar în mijlocul său. Chiar dacă avem și personaje noi, (mai ales din partea servitorilor) majoritatea din protagoniștii seriei i-am întâlnit ca și personaje secundare în Fate/Zero. Rin este unu exemplu ce-mi vine în minte, aceasta devenind o magiciană puternică și demnă de numele de Toosaka. Defapt majoritatea personajelor care erau copii în Fate/Zero devin personaje de-o importanță majoră în seria de visual novel-uri. Servitorii se cam schimbă, cu mici excepții, (aceștia fiind Saber și Gilgamesh) însă clasele acestora rămân aceleași. Chiar dacă este reticent față de război la început, Shirou realizează catastrofele care se pot repeta dacă Graal-ul ajunge în mâinile unei persoane nepotrivite și hotărăște să acționeze în consecință. Astfel, împreună cu Saber, hotărăște să facă tot posibilul pentru a pune mâna pe Graal, aventurându-se într-o călătorie ce-i va pune de multe ori la încercare crezul în idealul dobândit de la Kiritsugu.

În caz că nu v-ați prins încă, cea mai mare problemă ridicată în UBW este aceea a idealului, accentul punându-se pe lupta dintre Shirou și propria persoană. (mamă câte indicii vă dau) La fel ca și în Fate/Zero avem prezentate unele tematici într-o abordare filosofică, sau mă rog, pseudo-filosofică. Spun asta pentru că mi se pare abordată o filozofie mai îngustă în jurul idealului pe care îl poartă protagonistul. Într-un final acesta rămâne fidel acestui ideal, chiar dacă conștientizează că va ajunge într-un punct în care acesta nu-i va aduce decât suferință. Știți ce părere am eu despre anime-urile care ne bagă pe gât idealuri cretine. Însă pe Shirou nu-l acuz. De ce? Păi de obicei avem prezentată o perspectivă singulară asupra unui ideal. Personajul X-ulescu crede în asta, vrea aia, și nu renunță nici în ruptul capului. Asta denotă o naivitate narativă și-o construcție de personaj superficială. În UBW mi se pare că se încearcă o deconstrucție a acestui ideal. Cum așa? În primul rând nu ne este băgată pe gât o prezentare și explicație singurală când vine vorba de acesta. Înafară de Shirou fiecare personaj din serie îi desființează instant idealul. Nimeni nu-i atât de naiv încât să creadă în el, nici măcar Shirou. Ce am apreciat a fost faptul că nici el nu considera idealul său realizabil, dar asta nu l-a făcut să renunțe. Și-a dat seama că nu poate atinge în totalitate un ideal, sau mai bine zis că nu merită să atingi în totalitate un ideal, dar el îl acceptă în continuare și nu renunță la el. E o alegere încăpățânată, asumată, care se poate întâlni și-n viața reală. E un idealism nerealizabil asumat, mai degrabă dintr-o nevoie psihologică apărută în urma traumei suferite de acesta în copilărie. E clar că nu mai vrea să vadă un asemenea scenariu precum acela al incendiului din urmă cu 10 ani așa că singura soluție pentru el e să îmbrățișeze idealul salvatorului absolut, pentru că repeterea evenimentelor tragice reprezintă cea mai mare suferință a lui. Înțelegeți ce aberez oare? Acceptă idealul în mod conștient pentru că are o nevoie psihologică de-a nu mai vedea oameni răniți. E o alegere egoistă, nicidecum altruistă, asta în contextul în care altruistmul absolut este inexistent. Deci, avem filozofie, doar că nu atât de complexă că în Fate/Zero, mai puțin argumentată și oarecum băgată pe gât cu forța. La un moment dat și eu mă săturasem să-l tot aud pe Shirou, iar ca să fiu sincer cu voi pentru mine acesta este un personaj pe care nu-l prea simpatizez.

Jocul de-a Sfântul Graal este destul de asemănător cu cel din Fate/Zero. Nici aici nu întâlnim Graal-ul acela ideal  la care se aștepta toată lumea. Nu. Graal-ul este la fel de țâfnos ca întotdeauna și pus pe distrugere, personajele întâmpinând aceeași dezamăgire ca și în seria precedentă. Acesta nu poate fi controlat, chiar dacă Gilgamesh a obținut controlul parțial, nici chiar el nu putea să-l stăpânească în totaliate. Față de personajele din Fate/Zero avem personaje mult mai tipologizate și nu prea întâlnim acea latura umană (veridică). Partea formală (povestea) scade cam din toate punctele de vedere, însă ca și stil întâlnim o îmbunățățire. Nu credeam că pot scoate o animație mai bună, dar uite că ufotable mi-au dat peste nas și au venit cu ceva și mai spectaculos. Pe partea asta n-am ce să-i reproșez. Luptele, coregrafiile, efectele vizuale, toate devin mai bune față de Fate/Zero, făcând din UBW unul dintre anime-urile cu cea mai bună grafică făcute vreodată.

Iar vă frec ochii cu o recenzie lungă. Asta este o problemă la mine în momentul în care scriu despre o serie care îmi place. Mă lungesc prea mult și fut retina oamenilor cu o tonă de text. Îmi cer scuze! Încă două aspecte și termin. Doresc să povestesc despre personaje. Cred că v-ați făcut până acum o imagine generală a lui Shirou. Dacă Kiritsugu reprezenta omul idealisto-realist, Shirou este o proiecție pură a idealului împărtășit de cei doi. Ca și personaj este destul de simplist, știe una și bună, de multe ori fiind chiar enervant. Este plat, previzibil și tipologizat, dar este oarecum o simplicitate voită. Nu poți reprezenta perfect un ideal dacă ești prea complex. Rin vine ca protagonista tsundere tipică, și ea destul de îngustă din cauza aplicării tipolgiei de fată cu gura mare și independentă. Aici deja intervin elementele care diferențiează cele două serii ca și calitate a poveștii. Tipic fiecărei rute, cei doi dezvoltă și-o relație mai adâncă, amoroasă, care se simte mult mai puternic în visual novel-uri decât în anime. Dintre toate cele trei încercări amoroase, relația cu Rin o văd ca fiind cea mai naturală și potrivită pentru Shirou. E singura care s-a dezvoltat treptat, în cazul lui Saber și-a Sakueri ne-a fost aruncată brusc relația în față. Ca să nu mai spun că relația cu Saber mi s-a părut total nefirească, iar pe Sakura o detest ca și personaj. Celălalte personaje nu scapă nici ele de mrejele tipologizării. Shinji este băiatul enervant pe care toată lumea îl urăște. Arogant, cu nasul pe sus, acesta consideră că totul din lumea asta i se cuvine lui. Kuzuki vine ca un soi de om-robot, aproape lipsit de sentimente, refuzând parcă să-și accepte umanitatea. Kirei rămâne același ca în Fate/Zero doar că mult mai evil, iar Ilya vine ca personajul misterios și oarecum nebun, dar când ajungi să-i cunoști trecutul realizezi de ce se comportă așa. Mulți urăsc UBW-ul din cauza operației la inimă pe care i-o face Dr. Gilgamesh. Să trecem la servitori. Întâlnim parcă o altă Saber, la fel de loială dar mult mai degajată, asta poate și din cauză că nu este un personaj central al poveștii. Archer reprezintă consecința idealului lui Shirou, Lancer continuă șirul tragic de sinucideri la comandă pornită în Fate/Zero, Caster o portretizează foarte bine pe prințesa Medeea, femeia căreia nu-i este permis să ”trăiască”, iar Berserker face cinste legendei lui Hercule. Asassin, uhm ... păi el nu este adevăratul assasin (acesta nu apare în ruta asta) ... ne arată că există posibilitatea materializării unui mit inventat, total neadevărat, lucru ce reiese foarte bine din atitudinea lui absentă. Rider ... hai s-o lăsăm pe Rider. Vorbim despre ea după ce se face o adaptare anime la Heaven s Feel. That s where she ll shine! Am uitat pe cineva? Nu cred. Cam astea-s personajele.

Mai vreau să vorbesc despre final și lupta cu Gilgamesh. Acesta duce mult spre finalul din Fate/Zero, în sensul în care există o înfruntare finală mult așteptată, Graal-ul scapă de sub control și este distrus. În Fate/Zero Gilgamesh are o poziție mai  neutră și nu se implică direct în linia conflictuală principală. Asta și din cauză că nu avem un motiv, în schimb aici el reprezintă forța opresivă cea mai puternică. Dă impesia unui nou Gilgamesh, unul mai umanizat, mai obișnuit cu lumea contemporantă și trece de la stadiul de observator la acela de forță care se implică direct în cursul evenimentelor. Dacă în ruta Fate conflictul acestuia este cu Saber, aici se mută spre Shirou. În ambele cazuri Gilgamesh pierde, nu din cauză că adversarii săi sunt mai puternici ca el, ci pentru că îi subestimează și nu luptă la capacitate maximă. Aș asocia aroganța lui cu o trăsătură a puterii absolute, anime-ul arătând că aceasta putere poate fi învinsă datorită acestei trăsături definitorii, dar care totodată o trage și în jos. 

Cam atât. Fate/Stay Night: Unlimited Blade Works este un anime care merită văzut. Chiar dacă nu adaptează complet visual novel-ul face o treabă bună, regăsind îl el cam toate elementele majore. Ca și poveste nu pot spune că m-a impresionat, folosind clișee și axându-se doar pe conflictul major dintre Shirou și Archer, însă ca și calitate a animației bate cam orice am văzut eu până acum. Dacă vă place seria Fate vi-l recomand cu multă căldură, însă nu uitați că nu va oferi lămuriri legate la unele întrebări care poate le aveți din seria precedentă, Fate/Zero.

Notă: Există unele chestii care nu scuză anime-ul așa că am să-i dau doar 8.20!

Puteți urmări anime-ul subtitrat în română League of Anime. Pace!