vineri, 18 septembrie 2015
Salut!
Poftim o recenzie nouă. Am fost ocupat cu Death zilele astea. În sfârșit am reușit să-l termin, dar capitolul final mi-a luat mult mai mult decât m-am așteptat. Speram să-l termin în două zile, însă mi-a luat patru. Deja din experiență am învățat că nu are nici un rost să mai preconizez timpul de scris. Dacă-ți dai tu singur un deadline e degaba. Mă rog! Nu despre asta vorbim acum. Odată cu recenzia la Akuma no Riddle voi aborda un nou tip de aliniere al textului, la sugestia cuiva, care sper să fie mai pe placul vostru și să nu vă fută ochii prea mult. Totodată mă gândesc să schimb și tema de culori. Așa că aștept să-mi scrieți în secțiunea de comentarii, sau privat pe facebook, ce credeți despre noua aliniere și ce temă de culori îmi sugerați să folosesc. Bun? Gata. Merci!
Revenim la recenzia noastră. Akuma no Riddle. Un titlu interesant. Apreciez că nu este ceva banal ca numele protagonistului, și nici nu are vreo legătură directă cu povestea. Îmi plac astfel de titluri. Exprirmă simplu și concis esența anime-ului, fără să facă o trimitere directă la un personaj ori element narativ. Ce să vă spun eu despre acest anime? Hmmm! Nu putem spune despre el că e cel mai original anime. Deloc. Folosește o temă deja existentă, însă care nu e atât de abuzată precum demonii, vampirii, magia, etc. Aici mă refer la conceptul de survival game. Sunt destule filme care merg pe acest concept, la fel și anime-uri, însă Akuma no Riddle nu dezamăgește. Nu aduce nici ceva nou. Eram foarte sceptic la început. Deși mi-a plcăut ideea, îmi era frică că pe parcus o s-o de-a în bară și voi vedea doar un alt anime convențional care nu folosește nici sfert din potențialul poveștii. Ei bine, m-am înșelat. Akuma no Riddle a folosit mai mult de un sfert. Acțiunea are loc într-o școală. Ce surpriză mare! Am zis și-n recenziile trecute că japonezii ăștia au o problemă cu școlile. E apocalipsă? Hai s-o băgăm într-o școală. Invazie de vampiri? Hai să fie într-o școală. Poveste cu 12 asasini de elită care trebuie să omoare o singură fată? Normal că trebuie să se petreacă într-o școală. E tipic japonez. Eu sincer încep să mă satur. Și nu știu dacă ar trebui să consider asta un minus. Pentru mine e. Și-am zis mereu că voi fi subiectiv, deci da, e un minus. Aș fi găsit mult mai potrivită o altă locație pentru genul ăsta de joc. Nu știu. Insula părăsită din Btooom! e și ea clișeică, dar nu la fel de mult ca școala tipică japoneză. Mă rog! Hai să trecem peste. Știu că tocmai a început școală și că nu vreți să mai auziți de ea. Eu încă sunt în vacanță. N-are nicio treabă cu recenzia da am zis să vă enervez puțin. Sunt sigur că acum mă înjurați în gând. Bine și faceți!
Am apreciat modul unitar în care ideea generală a poveștii a fost prezentată. Am văzut destule anime-uri care încep în forță, au un prim episod interesant, abordează tema aleasă foarte bine, da pe urmă devin un câmp mare de clișee narative, personaje deloc veridice și exploatează cele mai banale și neinteresante perspective ale temei generale. Akuma no Riddle a început într-un stil darkish. Da, ați auzit. Știu că are de multe ori sunt glume, atmosferă veselă, dar nu vă lăsați păcăliți. Ideea generală a anime-ului e asasinarea, iar fetele alea își iau munca-n serios. Partea luminoasă a anime-ului e doar de fațadă. În realitate lucrurile sunt cât se poate de serioase. Știu că mai nou există o afinitate generală spre poveștile mai sumbre și pline de sânge. Ăsta-i trendu acuș, lumea are vaga imprsie că e mai deep. Povestea e dark, deși sunt momente ce nu te duc în zona aia. Știe să prezinte și o latură mai luninoasă, nu te duce în extrema aia sumbră. Viața nu-i numai o mare de tristețe, unde oamenii ar trebui să fie tăcuți, în propria lor lume plin de suferință și să lupte cu alții până ce le cad dinții. Mai trebuie și câte o rupere de ritm, iar Akuma no Riddle îți oferă asta, fără să uite de adevăratele ei premise.
Am uitat să prezint povestea. Nu-i nimic, o fac acum. Niciodată nu e prea târziu. Ați înțeles deja că e un survival game cu asasine bune, (în toate privințele) ce are loc într-o școală. Da? Protagonista este Azuma Tokaku, o asasină de 15 ani chemată pentru a ucide o fată. Însă nu e doar ea. Doisprezece fete, toate de aceiași vârstă au fost chemate la un liceu pentru a face parte dintr-o clasă specială. Ea se numește Black Class și are un singur scop, uciderea unei dintre eleve. Clasa are 13 fete, din care 12 sunt asasine profesioniste, cea rămasă este ținta. Fetele trebuie să-și dea seama cine este fata în plus și s-o ucidă. Însă nu pot oricum. Victima trebuie avertizată înainte prin dăruirea unui plic negru, iar asasinul respectiv are 48 de ore la dispoziție din momentul în care a dat plicul să-și ducă treba la capăt. Dacă nu reușește în timp util, aceasta va fi eliminată din Black Class. Și-acum întrebarea? De ce-ar face asta? Asasinei care reușește să ducă misiunea la capăt prima i se va îndeplini orice dorință.
Celălalt personaj important este Ichinose Haru, victima noastră. Spre deosebire de Azuma, care este o fată rece, antisocială și decloc vorbăreață, Haru este exact opusul. Este destul de evident că ea este ținta. Cele două personaje sunt destul de tipice, mai ales Azuma, într-un contrast puternic una cu cealaltă. Mereu în astfel de situații contrastul între protagoniști este prezent. Un fel de extremele se atrag, care e un crez destul de răspândit în cultura anime. Fiind forțată să împartă camera cu Haru, Azuma realizează cât de puterincă este ea și cât de multe a îndurat, urmând să-și schimbe radical misiunea și s-o apere. De aici începe toată povestea. Haru și Azuma trebuie să înfrunte împreună o clasă cu 11 asasine care vor să-i i-a capul fetei. Conștientizând toate acestea, Haru vrea să devină prietenă cu fiecare fată din clasă, chiar dacă acest lucru riscă să-i aducă moartea. E personajul ăla tipic care merge înainte ca o cioară oarbă și nu-și învață leacția indiferent de câte ori încearcă cineva să o ucidă. E un personaj care caută bine acolo unde nu este, și mă bucur că nu prea a găsit. Era cea mai proastă direcție în care se putea duce povestea dacă metodele lui Haru reușeau să schimbe ceva în atitudinea asasineleor. Înafară de Azuma, care înțelegem perfect de ce face asta, restul n-ar avea nici un motiv să devină sentimentale față de ea.
Am apreciat foarte tare faptul că anime-ul ne-a acordat destul timp ca să înțelegem perfect motivația fiecărui personaj. Practic e o structură repetitivă. În fiecare episod un alt asasin încearcă s-o killerească pe Haru. Și fiecare episod ne arată și de ce. În felul acesta chiar dacă personajele vin și zboară, noi le înțelegem pe fiecare și ne atașăm puțin de ele. Însă 5 minute de amintiri despre o persoană, oricât de mult ne ajută pe noi să le înțelegem, nu reușesc să creeze empatia necesară ca să regretăm prea mult faptul că acele personaje sunt ucise, sau pleacă din școală. Unele au o poveste mai complexă decât altele. Poate era mai bine să facă anime-ul mai lung și să se axeze chiar mai mult pe personaje. Veșnica problemă a anime-urilor de 12 episoade. Tot timpul zici că trebuia să fie mai lungi. Însă nu mă plâng. Akuma no Riddle a scos foarte bine în evidență fiecare personaj în 12 episoade. Nu multe anime-uri mai fac asta. Plus că, fiecare dintre ele avea o personalitate unică. Se vede că s-a muncit la crearea lor. Și nu doar la construcția lor narativă, ci și la design. Mi s-a părut că fiecare are parte de o înfățisare care se suprapune foarte bine cu personalitatea proprie.
Anime-ul pune problema gândirii potrivite pentru un asasin. Ce înseamnă să fii unul? De ce? Dar cel mai important ne arată că oricine care ajunge într-o asemenea conjunctură are un motiv destul de bine întemeiat. Fie că vorbim despre protejarea cuiva drag, ori că toată chestie de doar o ”afacere de familie.” Fiecare dintre cele 12 asasine are propria metodă, ceea ce ne arată într-un final că nu există un mod concret de a ucide persoane pe bani. Cel mai bun exemplu este Azuma. Ca să fiu sincer cu voi nu prea mi-a plăcut personajul ei. Nici nu e un asasin. E doar o fată forțată să facă asta, care nu are puterea să ucidă pe nimeni. Anime-ul ne păcălește la început. Ne face să credem că ea ar putea s-o ucidă pe Haru ușor, însă nu e așa. Ăsta cred eu că este unul dintre motivele principale pentru care Azuma a ales s-o protejeze. În acest fel nu va fi nevoită să ucidă. Subconștientul ei a găsit o oportunitate de a-și proteja convingerile, și a luat-o. Dacă o apără pe Haru nu spune nimeni că trebui să le ucidă pe celălate 11 fete. Ca să nu mai spun că anime-ul ne dă niște semne destul de evidente că în realația dintre cele două există mai mult decât prietenie. E și o oarecare tensiune erotică acolo. Da mă! Dacă nu existau anumite restrângeri ale convenției de gen, bag mâna-n foc că anime-ul o dădea în yuri. Așa. Celălalte asasine, chiar dacă nu erau protagoniste, mi-au plăcut mai mult ca Azuma. Cam toate. Nu-i genul meu de personaj. Prea simplist, prea ca la țară.
Akuma no Riddle îți trezește curiozitatea. Modul în care jocul de-a supraviețuirea se desfășoară e destul de interesant. E pritre cele mai bune anime-uri de gen pe care le-am văzut. Deși trebuie să recunoasc că e o exagerare crasă a realității. Totul e exagerat. Tema. Situația inițial. Aducerea a 12 asasine ca să ucidă o fată. Personalitățile lor. Nu-i genul ăla de anime în care lumea se schimbă. Nu. E genul ăla în care fiecare crede în ceva și face lucrul acela până moare. Și asta e puțin enervant. Nu-s naturale personajele. Dar cred că nici nu-și propun asta. Totul este exagerat, plin de clișee, dar bine făcut. Nu pot spune că are momente de comedie ieftină. E comic. Dar este o comedie ok.
Finalul. M-a derutat. Zău. A trebuit să mă forțez puțin să pun toate cap la cap. A devenit o ciorbă. Dacă 10 episoade am mers pe o structură repetitivă, ușor de înțeles, la final am dat în ciorba narativă. Nu mai ști cine ce-a făcut, cine pe cine a trădat. Care-i mort? Care-i viu? Nimic. Însă am fost destul de mulțumit. N-a dezamăgit. Bun? Hai că-i gata. Ce să mai spun. Un anime care m-a luat prin surpindere. Nu-i mare lucru, dar nici nu dezamăgește. Dacă vă plictisiți și vă plac seriile scurte de 12 episoade singur n-o să regretați dacă vă uitați la Akuma no Riddle.
Notă: Hmmm! E bun. Am zis. Mi-a și plăcut. Dar nu e la nivelul ăla la care să-i dau mai mult de 7.30. Poate dacă era ceva mai lung și avem mai mult timp să explorăm îndeajuns fiecare personaj îi dădeam peste 8.
Cine vrea să-l vadă îl găsește pe League of Anime!
