Animekirus

Azi am să fac o recenzie a unui film. Nu cred că o să citească mai nimeni recenzia asta, că-i cam anonim anime-ul ăsta. Nu cred c-au auzit mulți de el. În fine! Se numește Naruto. Dar nu vă condamn deloc dacă nu-l știți, pentru că e ascuns foarte bine în cele mai adânci colțuri ale internetului și-ale fandom-ului anime. Puțini știu de el. Ei bine, lăsați-mă să vi-l aduc la lumină.

Te ți de ironi iefitne, huh, Nekirus? Da, aveți dreptate dacă gândiți astfel. Ce mod mai bun de-a începe o cronică decât puțin bășcău la adresa anime-ului deceniului ăsta, și-anume Naruto. Bene, flăcăi. Ideea e că tocmai ce s-a lansat ieri în cinematografe Boruto: Naruto the Movie, însă până o să-l putem vedea și noi, aici pe ecranele noastre de acăsucă, o să mai dureze o vreme. Am zis să profit de ocazie ca să spun două, trei vorbe despre penultimul film Naruto, care și el, a fost recent lansat pe torente. Cam de vreo 2 săptămâni dacă nu mă înșel. Știu că a circulat deja de câteva luni bune o variantă în limba koreană. Și cu toată bunăvionța mea din lumea asta, nu m-am putut uita la varianta aceea. Pur și simplu nu suport vocile. După mai bine de 7-8 ani în care mă uit la Naruto în japoneză, n-aș putea să privesc anime-ul în altă limbă. Plus că, ca și actorie vocală, japonezii îi cam întrec pe toți. De asta ne plac tuturor anime-urile în japoneză și nu altă limbă, că sunt destule dub-uri cam la majoritatea serilor. Dar să fim serioși, în japonezi sună mult mai bine decât în orice altă limbă. Dacă nu-i în japoneză zici că nu-i anime, capătă brusc un iz e animație occidentală și-și pierde tot farmecul.

Dar asta e. Și cum ziceam. S-a lansat varianta în japoneză acum două săptămâni și-am zis să nu ratez ocazia și să mă uit odată la nenorocitul ăsta de film pe care îl aștept de când s-a terminat manga Naruto. Ce pot spune despre el? Cred că știți și voi despre ce este vorba. Acțiunea din The Last are loc la doi ani după terminarea celui de-al 4-lea mare război ninja. Naruto are acum 19 ani, și-a tras o tunsoare și niște haine noi, și este asaltat de fane de peste tot, care vin și-i dau cadouri. Iaca, să vezi aici evoluție! Practic tot filmul îl pune pe Naruto într-o lumină bună. Ne arată că din ratatul inadaptat a ajuns un erou în întreaga lume, fiind un fel de punct turistic în Konoha. Îmi și imaginez cum fac ăia tururi ghidate prin Konoha și trec pe la casa lui Naruto. ”Uite, priviți! Aici stă marale erou al Konohăi și-al întregii lumi.”, iar Naruto strigă din baie c-a rămas fără hârtie igienică. Bine, gata, nu mă mai iau de Naruto. O să fiu cuminte. Ideea e că lucrurile s-au mai așezat, iar o nouă era se deschide în fața protagoniștilor seriei. Se observă schimbări la toți, atât ca înfățișare, cât și ca mediu. În esență personajele rămân cam aceleași, adică nu-și schimbă deloc caracterul, însă evoluează ca persoane, încep să-și descopere scopurile, idealurile, etc. și încearcă să le atingă. Practic toată lumea e mai matură, oarecum. Și filmul merge în deplină concordanță cu această maturitate. Nu mai avem partea de acel ”Naruto” tipic, cu care suntem obișnuiți, copilăresc într-o măsură, cu accentul pus pe acțiune, faze comice, (destul de salbe, dar totuși comice) și nici pe idealuri tipice anime-urilor shounen. Este un film mai matur decât seria anime, un film care din punctul meu de vedere a fost făcut doar ca să justifice de ce Naruto ajunge să fie cu Hinata. Bine, sunt mai multe motive, banii, faptul că fanii voiau să vadă ce se petrece mai departe cu Naruto, banii, stabilirea unui nou timeline la puțin timp după război, un lucru destul de necesar pentru a ne face o idee mai clară despre ce se întâmplă mai departe și, nu știu dacă-am mai zis, banii. Ultimul capitol a venit așa ca o palmă pentru toți fanii NaruSaku și ca un blowjob gratis pentru toți fanii NaruHina (moamă ce comparații am). Adevărul este că nenea Kishimoto ne-a cam dus de nas cu relațiile astea. La început totul era clar, cine pe cine place, Naruto pe Sakura, Hinata pe Naruto, Sakura pe Sasuke, Sasuke pe... uhm, nimeni. Și tot așa, Kishi, troll mic de felul său, a făcut o ciorbă de interpretări. Omul a dus relațiile alea în toate direcțiile. Într-o secundă credeai că Sakura va fi cu Sasuke, după acțiunea mergea în favoarea Sakurei cu Naruto, după eram convinși că Naruto și Sasuke o să formeze un cuplu gay, și tot așa, nu mai știai nimic. Cred că nici Kishimoto nu știa clar cine cu cine o să sfârșească. Pare că s-a hotărât fugitiv cu o zi înainte să se apuce de ultimul capitol.Și celălalte cupluri păreau scoate de sub plapumă. Choji cu Kariu, Ino cu Sai, etc. Zici că voia neapărat să-i cupleze pe toți din sat cu cineva. Mă rog! Și cam tare mulți fani NaruSaku au fost destul de revoltați pe decizia autorului. ”De ce, Kishi? De ce?”. Recunosc, a fost subită trecerea, de la niște adolescenți care tocmai au trecut prin cel mai important război din viața lor, la niște boșorigi middle-aged cu familii și prunci. The Last vine ca o justificare a ceea ce s-a întâmplat. Și e făcut în așa fel ca să le închidă subtil gura fanilor NaruSaku. Îi mângâie frumos pe căpșor și le spune că așa trebuie să fie, Naruto nu poate fi fericit decât cu Hinata, iar cei doi se potrivesc de minune. Pentru că ai nevoie de o justificare și câteva repere atunci când faci o săritură atât de mare în poveste precum a făcut autorul.

De ce spun că e un altfel de Naruto? Pentru că nu e în genul celălaltor filme sau a seriei anime. The Last este un film în care tema principală este iubirea, lucru neobișnuit pentru Naruto. Cred că singura producție din franciza anime asta mare unde găsim romace cât vrem. Ca să nu mai spun că dacă ești fan NaruHina, filmul ăsta e ca o înghețată rece pe o zi călduroasă, adică, o savurezi din plin. Nu doresc să strânesc furia fanilor, dar ca și poveste filmul a fost destul de slab, defapt chiar l-aș numi un film slab. Asta a fost. Și totul din cauză că s-a pus prea mult accent pe relația din Naruto și Hinata. Doar ei au contat în filmul ăsta. Nu înțeleg de ce i-au mai băgat și pe restul. Nici acțiunea, nici villian-ul, nici nimic, totul a fost făcut doar ca Naruto să fie cu Hinata la sfârșit. Și mi-e milă de Toneri, că părea un villian cu așa mult potențial, da și-au cam bătut joc de el. Foarte puțin accent pus pe personajul său. A apărut așa brusc, fără nicio atenționare, Naruto și Hinata s-au familiarizat exagerat de repede cu el, după care a dispărut la fel de repede. Dar hei! Ce mai contează atunci când am avut ocazia să-i vedem pe Naruto și Hinata sărutându-se sub clar de lună. Nu? 

O parte din mine a apreciat mult că au ales să schimbe tiparul ăsta de ”Naruto clasic”. Însă nu le-a ieșit prea bine. Totuși, am savurat fiecare moment. Mă uitam la Naruto da parcă nu era Naruto, și asta mi-a plăcu mult. Am văzut niște chestii care de obicei nu le vezi, o abordare mai matură și mai spre romance. 

Ce-ar mai fi de zis? Relația NaruHina. Mi s-a părut băgată pe gât. În sensul că filmul ăsta ne face să acceptăm relația asta și tot timpul urlă:”Băi, spectatorilor! Uite ce frumoși îs ăștia doi împreună!”. Romance-ul din film a fost ok, și spre surprinderea mea, n-a dat în penibil foarte tare. A fost ok. Hinata îl plăcea demult, nimic nou până aici, dar într-un final îl lovește și pe Naruto dragostea asta și realizează ce înseamnă Hinata pentru el. Totuși, nu mi-a plăcut cum filmul ți-i bagă pe Naruto și Hinata pe gât.

Povestea și desfășurarea ei a fost destul de mediocră. Sigur, ideea cu luna a fost ok. Ideea cu Toneri la fel. Era clar că trebuie un inamic al naibi de puternic ca să se poată pune cu Naruto la nivelul actual. Și cine mai potrivit decât un Otsutsuki? Un descendent direct al clanului din care au făcut parte Kaguya și Eremitul celor 6 căi. Însă și povestea, și Toneri au stat în spatele poveștii de dragoste dintre Naruto și Hinata și au fost eclipsați. De asta am zis că-i prea mult romance în film și foarte puțină poveste de calitate. Au risipit o idee bună și-un personaj interesant doar ca să-i cupleze pe Naruto și Hinata. Da ce să le faci? Nimic, n-ai ce. Încă un mic plus al filmului este că avem ocazia să vedem din nou personajele în acțiune și să reverificăm nivelul de putere pe care îl posedă.

N-ai ce să-i reproșezi filmului. Am auzit mulți oameni care îl urăsc. N-ar trebui. Știți de ce? Pentru că este exact ceea ce și-a propus. N-a vrut să fie un film Naruto obișnuit, nu, a vrut să justifice și să consolideze relația dintre Naruto și Hinata. Și după cum am spus, am apreciat că au schimbat ceva la felul în care au abordat desfășurarea acțiunii, însă n-au făcut-o prea bine. Nu pot spune că mi-a displăcut, ba din contră, mi-a făcut plăcere să-l văd și să explorez singur lumea Naruto de după război.

Notă: Cât să-i dau? Hmmm! Numai că promteți că n-o să mă vânați și ucide după asta. Da? Îi dau un 6.50!

Măi, adevărul este că nu l-am găsit nicăieri în română cu vocile în japoneză. Așa că o să vă dau o variantă în koreana. Sorry! E tot ce pot face. Îl găsiți pe Anime Kage!