sâmbătă, 22 august 2015
Neața! A trecut un car de vreme de la ultimul articol. Din nou. Tot continui să vă dezamăgesc. Meh! E vară, soarele străluceș... defapt n-a mai fost soare de vreo 2 săptămâni aici unde stau eu. Ideea e că am avut treabă. Da? Nu mă mai judecați. Oricum nu mă citește nici dracu, deci nu contează. Fac recenziile astea doar ca să îmi umplu timpul liber, intr-o oarecare măsură constructiv, și să nu-mi tot dau atâta la labă... Ce pula mea am scris mai sus? Glumesc! N-o luați ca atare, că vă cred în stare. Hai să ne recenzuim.
Bine. Anime-ul despre care vreau să vă vorbesc astăzi este un clasic, apărut prin 2006 dacă nu mă înșel. Țin minte c-am început să-l văd când încă era ”freș”. Era un fel de Attack on Titan, sau Tokyo Ghoul al vremurilor sale. Ăștia mai bătâni sunt sigur că-l știu, dar tinerii, adică cei sub 15 ani, care nu se uită de prea mult timp la anime-uri îl cam ignoră. Eh! Nu condamn pe nimeni, toți preferăm cei nou. Dar nu asta contează acum. Anime-ul despre care vorbesc este Claymore. Țineți minte, nu? Cu fete care se bat, yoma, ochi de demon, multă acțiune, bărbați total inutili. Nu? Nimeni? Bine. Dacă n-ați văzut acest anime, care intră deja în categoria celor clasice, vă dau un șut în fund și vă trimit să-l vedeți acum. Capiș? Merită. N-aveți cultură anime dacă nu-l vedeți.
Ce să vă mai spun? Despre Claymore. L-am văzut demult, so, s-ar putea să nu-mi fie proaspete în minte toate detaliile. Povestea se concentrează asupra lui Claire, pe care sper că toți o știți, o claymore. De aici vine povestea clasică, claymore sunt fete ce au ADN de yoma implantat în ele, yoma sunt demoni, iar claymore se bat cu ei. Ele sunt singura speranță a societății umane. Pentru a da o mică urmă de testosteron acestui anime total feminist, îl mai avem și pe Raki, micul puști care o ajută pe Claire și călătorește cu ea.
Faza e că avem de-aface cu un anime în care femeile domină. Asta ca să vadă toată lumea că se poate face și shounen cu femei. Ha! În pula mea de sexiști. Și e tare faza asta. Nu-i ceva ce vezi atât de des, mai vezi, dar Claymore îți aruncă femeia chiar în mijlocul acțiunii de tip shounen clasic bărbatesc. Mai pe scurt, e un anime de băieți în care sunt numai femei. Cum e asta?
Însă anime-ul nu e făcut așa doar de dragul de a pune fete să se bată. Surpinzător, chiar are mesaje feministe puternice și critică subjugarea acesteia de către bărbați. Dacă observați, cam toți cei care conduc Ordinul Claymore sunt bărbați, iar la sfârșit, acestea se revoltă împotriva ordinului. Coincidență? Nu prea cred. Anime-ul arată puterea femei și faptul că are abilitatea de a se elibera de ”tirania” bărbatului și să nu mai depindă de el. Alte probleme abordate sunt rasismul și discriminarea. Claymore sunt discriminate și temute de către oameni, tocmai pentru că au o parte de yoma în ele. Vedem pe tot parcursul anime-ului cum sunt tratare de către oameni. Foarte puțini sunt aceia care le acceptă și nu le judecă. Raki este un exemplu bun în acest sens.
Deci, avem feminism, rasism, probleme de toleranță, evrei... stai, n-avem evrei. Era mișto să fie și-un evreu. Și-un yoma cu mustață. Da, aș fi vrut un yoma cu mustață. Anime-ul este foarte încărcat de mesaje politice și sociale. Și prin foarte încărcat mă refer la faptul că abundă. Ai de toate. Și-mi place asta. E un anime mai activist, așa, într-un sens social și ideologic. Dar nu e nesimțit, cum sunt majoritatea filmelor, anime-urilor, ce au un mesaj. Adică nu-ți bagă mesaju ăla în fața până-ți intră pe gură și iese pe cur. Nu, aici e, subtil plasat, iar cine are doi ochi și-un creier să-l perceapă foarte bine. Cine nu, măcar se bucură de un anime grozav, cu foarte multă acțiune și o poveste emoționantă și bine făcută. Când m-am uitat prima oară la Claymore nici eu nu mi-am dat seama de lucrurile astea. Bine, eram și mic. Asta a fost acum 8 ani dacă încă n-am Alzheimer. A trebuit să-mi reamintesc cam tot anime-ul pentru recenzia asta, și-acum mi-a picat și mie fisa. Era ceva de genu: ”Bă pula, da, anime-ul ăsta chiar vorbește despre ceva!”. Mi-ar plăcea să vorbesc numai despre subtextul ascuns din Claymore. Serios, că e plin. Și nu doar de mesaje idologice. Pune problema religiei și puțină filosofie. Găsim simboluri ascunse și mesaje nu foarte, ”creștinești” în el. Dar majoritatea anime-urilor sunt așa. Pun Biserica și divinitatea într-o lumină, nu proastă, mai umană, și-mi place că au o viziune cât de cât realistă asupra ei. N-o privesc ca pe-un fel de instituție spirituală perfectă, menită să ajute omul. Nu. Că nu e așa. Ca-n viața reală, și societate bisericească din Claymore, și cam toate anime-urile își urmărește interesele. Să trecem peste ce nu vedem, și hai să discutăm despre ceea ce vedem în anime, acțiunea.
Povestea este surprinzător de alertă și captivantă pentru ceea ce-și propune. Mi-a fost frică să nu văd un anime în care o tipă, jumate monstru, defapt nu, doar sfert monstru, se plimbă de colo-colo cu un copil lângă ea și omoară yoma timp de 22 de episoade, ca mai apoi în ultimele 2-3 să se petreacă ceva. Cam asta e rețeta clasică pentru genul ce-l abordează. Da n-a fost așa. În momentul în care ne-a introdus așa brusc în istoria Terezei am început să-mi schimb părerea. Și cum a venit acel flashback, total neanunțat! Inițial credeam că ne arată un claymore din timpul lui Claire, care și ea, va avea un rol important în poveste. Bine, are, doar că nu așa cum m-am așteptat eu. Povestea ei m-i se pare foarte interesant concepută. O avem pe Tereza, cel mai puternic claymore care a existat vreodată. Și totuși, nici ea nu reușește să scape de pedeapsa ordinului. Încă de pe atunci ne sunt arătate mici semne ce prevestesc ceea ce urmează. Nu yoma sunt dușmaii reali în Claymore, ci ordinul, și implicit alți claymore. Chestia care nu mi-a plăcut la povestea ei, și nici la aventura lui Claire, este clișeul ăla cu dragostea față de cineva care te poate schimba. Și prin dragoste nu mă refer la sex, obsedaților. Nu la genul ăla, mai degrabă la un atașament emoțional. Vedem clar și la Tereza, și la Claire, cum se schimbă după ce întâlnesc acea persoană slabă, care trebuie protejată, dar care ține la ei necondiționat. Nu-ți schimbi caracterul așa ușor. Bine, la Claire e mai credibil, la ea chiar am crezut în atașamentul față de Raki pentru că retrăia istoria Terezei. Se vedea pe ea în locul lui. Dar la Tereza n-a mai fost așa. Parcă prea deodată s-a schimbat. Dar mna... nu-i o problemă asta. Era nevoie ca ea să se răzvrătească cumva împotriva ordinului.
Aventură captivantă am zis în titlu, și așa e. Claymore este o aventură în adevăratul ei sens. Adică se petrec lucruri, au loc răsturnări de situație, povestea evoluează de la episod la episod, și nu stragnează, precum alte ”aventuri”, unde 20 de episoade nu se schimbă nimic. Bine, gata. Sunt foarte multe lupte. Acuma, conceptele de yoma (demon), proscris (claymore) și lupta dintre bine și rău sunt destul de clișeice. Dar nu clișeul contează, ci cum este folosit acel clișeu. Am observat că oamenii au o tendință de-a respinge tot ce e clișeu. Din start spun pe un ton scârbit: ”E clișeu. Ce nașpa! Eu nu mă uit.” Am un mesaj pentru genul acela de om. Sugi pula! Dacă e așa, totul e un clișeu. Și mă-ta, și tu sunteți un clișeu. N-ai cum să faci în ziua de azi o poveste 100% fără clișee, tot bagi ceva ce s-a mai făcut de un milion de ori. Ce contează este modul în care folosești clișeul ăla, și-l faci să se simtă diferit față de celălate alte 100 de anime-uri care l-au mai folosit. Și Claymore o face decent. Nu perfect, dar decent. Luptele sunt echilibrate, personajele semi-tipologizate, dar povestea compensează tot. Pentru că știe să-ți capteze interesul. Marea mea dezamăgire a fost că s-au oprit la 26 de episoade. Dacă continuau cu acțiunea din manga devenea și mai bun anime-ul. Defapt nu, devenea mult mai bun. Dar na, asta e soarta majorității anime-urilor, sunt întrerupte la sfert, sau jumate din manga.
Personaje. Am vorbit de ele? Nu. Am zis că ele sunt puse acolo numai ca să-ți arate ție în ce societate rasistă și discrimanatoare trăiești, dar o fac bine. Claire nu e genul tipic de protagonist feminin, e serioasă tot timpul, calmă, pare lipsită de orice urmă de sentimente, însă în adâncul ei este altruistă cu oamenii la care ține. Cum suntem și noi, defapt. Suntem buni cu cine ne place și indiferenți cu restul. Iar Claire sparge foarte bine tipologia în multe momente ale anime-ului, mai ales la sfârșit, când într-un final, o muiește pe Priscilla. Raki e destul de tipic. Numic special. Șoarecele care se ține după ăia puternici. Vrea să devină puternic dar e prea cretin ca să înțeleagă că nu poate, și strigă în gura mare că determinarea te duce unde vrei. Sugi pula Raki! Scuze, simțeam nevoia s-o zic (scriu)! Irene a fost încă un personaj care mi-a plăcut, însă ea a fost făcută ca să fie pe placul tuturor. Cum s-o urăști pe Irene. N-ai cum. În schimb, un personaj ce nu a fost făcut pentru ca lumea să zică: ”Vai! Ce personaj bun. E preferata mea!” Observați că vorbesc doar la feminin, că de, v-am spus, numa femei în Claymore, a fost Ophelia. Da mă. A fost un personaj fain. Nelalocul ei. Nebună, obsedată, și cu un gram de probleme ce țin de psihanaliza lui Freud.
Hai să ne oprim aici pentru azi. Bine? Ca și-o concluzie. Un anime clasic, cu mult substrat și cu mesaje puternice, care te captivează de la primul episod până la ultimul, iar după ce-l termini începi să cauți unul la fel de bun, însă slabe șanse să găsești. E un anime care merită urmărit. Vi-l recomand. Noapte bună! Pa!
Notă: Pentru că n-a fost tocmai perfecțiunea întruchipată îi dau un 9.10!
Îl puteți downloada în libul român de la... ăștia mă... cum dracu se numesc? ... uhm ... și și și ... Shinobi Fansub!
