marți, 4 august 2015
Salutare! V-a fost dor de mine? Păi, atunci ștergeți-vă lacrimile căci am revenit. Probabil vă întrebați ce s-a întâmplat cu mine și de ce am lipsit atâta timp. Ei bine, uhm, am avut nevoie de o pauză. Ca să fiu sincer cu voi am avut un an foarte greu. Un an dat dracului! Pftiu! Bine c-am scăpat de el. An universitar, nu calendaristic. Am acumulat mult stres și-am simțit nevoia să fac o pauză și să mă rup de tot. Am încetat orice activitate și m-am relaxat. Doar ce-am mai scris la scenariul meu de anime, Death. Dacă nu l-ați citit încă. vi-l recomand cu căldură. Măcar așa puteți experimenta capacitățile mele anime-creatoare pe propria piele. Deci da, m-am odihnit și sunt gata să revin. Am încercat să scriu recenzii și-n timpul ăsta, căci voiam să revin mai repede, dar mă puneam la masă și nu reușeam să scriu nimic. Oricum, acum sunt bine și gata de împrăștiat prostii pe blog.
Unde rămăsesem data trecută? Mda ... tocmai ce mă apucasem de Chuunibyou, anime pe care l-am terminat de ceva vreme. (Am terminat multe altele între timp) Ideea e că am notat fiecare anime pe care l-am văzut cât am absentat și am să mă asigur că am să fac o recenzie fiecăruia. Încă un mic anunț, voi scoate cam 2-3 recenzii pe săptămână doar. De ce așa puțin? Pentru că nu vreau să se ajungă înapoi. Dacă o țin iar în ritmul cu care v-am obișnuit, peste o lună îmi iau din nou pauză. Nu vreau să fiu o mașină de scos recenzii pe bandă rulantă. O s-o iau încet, sigur și frumos. Alt lucru pe care vreau să vi-l spun e că am să elimin impresiile episode, știrile cu nekirus, etc. și-am să fac doar recenzii, scenarii de anime și desigur (preferatele voastre) cugetările nekirusiene. Bine, gata. Hai să vorbim puțin despre Chuunibyou.
Impresia mea legată de acest anime este una radical diferită față de cea la care mă așteptam. Anime-ul mi-a fost recomandat de cineva. Persoana respectivă m-a îndemnat să-l urmăresc pentru că este hilar și drăguț în același timp. Am citit un mic synopsis, m-am uitat la primele episoade, iar în mintea mea eram ceva de genu: Ok, alt anime ce nu are nimic ieșit din comun. Da, îmi place tema pentru că rezonez cu ea, însă anime-ul n-are nimic special. Același amplasament tipic, utopia școlară, personajele foarte tipologizate, acțuine îmbinată cu comedie ieftină, etc!
Totaul m-a dus spre o singură direcție, ordinar. Și într-o oarecare măsură am avut dreptate. Nu neg. Anime-ul este plin de clișee la tot pasul. Același tip de anime mediocru de care te bucuri doar pentru că este un anime, iar ție îți plac anime-urile. Însă, chiar dacă este ordinar, Chuunibyou a reușit să spargă bariera anime-urilor mediocre în care am încadrat-o și a devenit unul dintre anime-urile care mi-au făcut o plăcere imensă să le urmăresc. Știți și voi despre ce este vorba, cel puțin așa ar fi frumos. Togashi Yuuta, un tânăr care în timpul școlii gimnaziale suferea de sindromul clasei a opta, un sindrom ce te făcea să crezi că trăiești într-o lume fantastică și că tu și cei din jurul tău posedați super-puteri. Yuuta scapă de acest sindrom și odată cu începerea liceului hotărăște să-și lase trecutul în urmă. Takanashi Rikka, noua lui vecină și colegă de clasă îi pune bețe în roate planului, intrând în viața lui Yuuta. Rikka suferă și ea de sindromul clasei a opta, iar Yuuta, fiind destul de distant la început și voind să scape de Rikka, ajunge să fie gardianul ei, puntea dintre cele două realități. Mă rog! Anime-ul are două sezoane de câte 12 sau 13 epsioade, dacă îmi amintesc bine. Cam așa este. De obicei când vine vorba de anime-uri cu mai multe sezoane le fac o recenzie separat, pe sezon, însă aici nu este cazul pentru că al doilea sezon nu este diferit de primul din niciun punct de vedere. Sunt foarte asemănătoare, așa că, pot să le iau ca pe un întreg. Acțiunea și situațiile decurg în același stil, personajele nu suferă schimbări de caracter sau de context prea mari, etc.
Ziceam că tema abordată mi-a atras atenția în mod deosebit. Asta pentru că rezonează cu mine. Și eu sunt un ciudat care o bună parte din timpul său crede că are super puteri și trăiește într-o lume imaginară. Adevărul este că nu cred că sunt singurul. Cred că există foarte mulți care la un moment dat în viața lor, chiar dacă pentru câteva minute doar, au suferit de sindromul clasei a opta. Probabil că și voi, cititorii. Eu încă mai am asemenea momente, mai ales când stau și scriu. Asta mă transportă cumva, metafizic, într-o cu totul altă lume. Mă rog! Ați prins ideea. Chuunibyou intră puțin în filozofie și metafizică. De ce realitatea percepută de noi e cea ”reală”? De ce? Huh! Cine naiba spune că barierele mentale pe care ni le impune conștiința sunt reale? De ce nu există alte feluri de a percepe realitatea? Ori de ce aceste feluri noi, sau diferite mai bine spuns, nu ne sunt accesbile și nici nu le percepem? Bine, adevărul este că anime-ul ridică problema percepției, dar nu a unei realități prea diferite, e mai degrabă o alterare a acesteia. Însă dacă noi ne imaginăm un lucru în capșorul nostru frumos și rotund, e deja o altă realitate, chiar dacă noi o filtrăm prin prisma barierelor conștiinței noastre. Nu putem percepe altfel pentru că, ei bine, pentru că nu putem și-atât. E imposibil, încă. Ideea este următoarea. Cam toate personajele din anime, mai ales Rikka percep totul prin prisa sindromului clasei a opta. Toți au puteri supranaturale în ochii lor. Joacă un rol, dar un rol pe care îl cred cu desăvărșire, și care pentru ele este foarte real. În mintea lor totul este la fel de real ca și ecranul la care vă holbați voi orbitele oculare când citiți asta. Chuunibyou vine și ne spune că totul e real. Cei ce doresc să vadă realitatea așa cum e, cum o vedem și noi în majoritatea timpului de altfel, foarte bine. Cei ce nu, cei ce trăiesc într-o lume imaginară, la fel, e tot bine. Totul este la fel de real. E o problemă de percepție, nu de realitate. Dacă în capul tău e real, nu mai contează altceva, atunci este real. Aș putea compara sindromul clasei a opta cu o mini-schizofrenie, dar nu tocmai. Nu e o boală mintală. Cel care suferă de acest sindrom alege singur să creadă ce vrea, deși adânc, în subconștient, realizează că lumea fantastică nu se află în concordanță cu percepția senzorială tipică a realității. Pe când la schizofrenici, ăia n-au de ales decât să suport vocile din cap, pentru ei aia e singura realitate, fie că vor, fie că nu. Deci, dacă la următoarea masă cu familia vă ridicați de la masă, urlați 10 minute până vă faceți Super Saiyani, iar în mintea vostră sunteți Super Saiyani, chiar dacă părinții voștri aduc apa sfințită și cheamă popa, să știți că sunteți Super Saiyani. Deci, GJ bă, GJ! Ai devenit ce-ai vrut.
Cel mai bine se vede ruptura asta de percepție în momentele de bătălie, când animația trece de la realitatea convențională la ceea ce au personajele în cap. Chiar dacă ele în realitate se învârt în cerc doar cu o umbrlă în mână și nu fac nimic, în capul lor treaba stă cu totul altfel, iar imaginea ne arată asta. Ăsta e un alt factor care susține faptul că nimic din ceea ce credem că e real nu e așa defapt. Imaginea trece dintr-o dată la o proiecție a imaginației lor, fantezia devenind realitate la propriu, o realitate la fel oricare alta. Am apreciat mult acest lucru și-am fost plăcut surpins.
Ce altceva mi-a mai plăcut? Știu c-am vorbit mult dar vă rog să îndurați cu mine. Ok? Bun. Evoluția personajelor. La început nu m-i s-au părut așa spectaculoase. Erau tipice, dar pe urmă au evoluat... defapt nu. Nu personajele au evoluat, e greșit. Mai degrabă situația a evoluat. Vă aduceți aminte ce v-am spus acum câteva recenzii? O poveste bună are personaje obișnuite în situații neașteptate, nu personaje fantastice în situații banale. Așa e și Chuunibyou. Aruncă personajele în niște situații foarte interesante. Relația dintre Rikka și Yuuta evoluează repede de la furie și iritare la dădăceală și prietenie, ca mai apoi să ajungă la iubire. Puțin ciudată, mai ales atunci când personajele considerau lipirea degetelor un gest de afecțiune. Dar ce mi-a plăcut a fost evoluția relației dintre ei. Pentru Rikka dragostea vena într-un contrapunct cu sindromul care îi era atat de drag. Aceasta a fost nevoită să sacrifice mult și să se compromită ca să ajungă la un echilibru mental și emoțional. Personajele erau foarte drăguțe și încercau din răsputeri să tragă de relația lor, mai apoi ca într-un final, să combine oarecum sindromul clasei a opta cu dragostea. Ciudat, dar eficient, pentru ei.
Restul personajelor au fost construite interesant și ele. Da, tot tipologii au rămas, însă le-a fost atribuită câte o caracteristică aparte. Simțeam parcă nevoia de-a o vedea pe Nibutani mai mult, să i se dea un rol mai important. La început, anime-ul ne-a amețit pe toți crezând că va fi cu Yuuta, ca mai apoi s-o elimine și s-o țină pe post de decor. După ce i-au eliminat factorul ”Yuuta”, importanța și valoarea ei ca personaj au scăzut mult. La fel și cu Dekomori și Kumin, erau interesante ca personaje, însă rolul lor nu avea o importanță prea mare. Erau doar ca să fie acolo, pentru că nu poți face un anime cu două personaje. Lojic, nu?
Ca o încheiere, un anime care mie mi-a plăcut mult. Realizez că nu e genial, după cum spuneam, e destul de ordinar, însă am rezonat mult cu tema aleasă și am fost plăcut surprins de evoluția acțiunii. Abordează o temă cât se poate de complexă într-o manieră hazlie și copilăroasă, dar asta nu o face mai puțin valoroasă. Deci, după părerea mea, este un anime care merită văzut.
Notă: Nu este de cât vreau să-i dau, însă primește puncte bonus din cauza subiectiviății mele (adică pentru că-mi pace mie). Nota pentru Chuunibyou este 8.00!
Acum, urgent, săriți și-l vizionați pe League of Anime!
