Animekirus

Salutare lume!

A trecut ceva timp de când nu am mai postat ... Atât! Voiam doar să spun că n-am mai postat de mult. Să trecem direct la recenzie. Azi n-avem o introducere în care scriu fără rost vreo cinci șanse rânduri. În urma ”poll-ului” lansat pe facebook, am constatat că s-a vrut o recenzie la Mirai Nikki în favoarea Elfen Lied. O să fac la ambele oricum, părerea voastră ajutând mai mult la alegerea unei ordini în care voi scrie. Mirai Nikki ... ce amintiri frumoase ... este anime-ul care mi-a pornit setea de animații japoneze. Urmăream înainte doar anime-uri destul de mainstream, anime-uri cu care am avut o forma de legătură emoțională încă din copilărie, și nu aveam neapărat o pasiune pentru aceastea. Ei bine, totul s-a schimbat după ce am văzut acest anime. Am început să descopăr altele și mai bune, să-mi dau seama că e un gen de animație pe gustul meu, și am realizat că merită să îmi dedic o parte din timpul liber acestor forme de entertainment. Ce este Mirai Nikki ca și gen? Se vrea a fi un horror-thriller cu aspecte de ecchi, ce imită structura narativă lansată de Battle Royal și preluată de atât de multe filme și anime-uri precursorii. Pe parcursul dezvoltării acțiunii, anime-ul pierde mult din aerul de horror și devine mai mult un thriller destul de incitant, dar plin de minusuri, care te face să vrei să-i tragi una în gură autorului. Consider că seria fost salvată de Yuno, 99% dintre cei ce au urmărit anime-ul cred că au rămas fideli vizionării și nu au dat drop din cauza ei. Ăsta este adevărul. Yuno e o yandere foarte sexy, are părul roz și face chestii perverse unui fătălău. Deci da, îndrăznesc să afirm că asta e rețeta succesului pentru Mirai Nikki. Deși în opinia mea este un anime cel mult mediocru, Yuno face anime-ul să merite văzut.

Povestea colcăie de ”plot holes”, adică aspecte pe care nu le rezolvă, sau le rezolvă într-un mod superficial, lipsit de logică, în grabă, doar ca să ducă povestea mai departe. Ideea e că Mirai Nikki nici nu-și propune prea mult să aibă sens. De ce? Se bazează pe altceva. Recunosc că la început am fost destul de deranjat de toată treaba asta, dar într-un final am zis că nu are rost să continui să privesc Mirai Nikki cu un ochi extra-critic și că mai bine mă las dus de val. Voiam doar să văd încotro merge povestea. Exact această privire superficială cu care am ales să abordez anime-ul de la un punct l-a făcut să și merite. Ăsta cred că e modul ideal în care trebuie urmărit Mirai Nikki. Nu încercați să-i găsiți logica, lasați-vă purtați de mrejele poveștii și faceți abstracție de lucrurile deranjante care vă mai sar în ochi. Dacă privim atent, structura narativă e foarte simplistă și ușor de urmărit. Avem elementul de ”battle royal”, o competiție în care participanții trebuie să se masacreze între ei pentru a primi un premiu ce constră în a deveni însuși Dumnezeu. Yuki și Yuno sunt puși față în față cu 10 psihopați, care, în mod convenabil, așteaptă frumos la coadă ca să-și poată încerca norocul în uciderea lui Yukiteru. E destul de banal dacă stai să te gândești puțin. E structurat ”ca la carte”. L-aș compara într-o oarecare măsură cu Fate/Zero, dar nu vreau să insult anime-ul făcut de cei de la ufotable. Diferența majoră între cele două anime-uri este că în Fate/Zero avem parte de o dezvoltare multilaterală ce progresează în mod paralel, iar interacțiunile dintre prățile implicite sunt mult mai veridice. Ca să nu mai spun că Fate/Zero are niște personaje realiste, foarte puțin tipologizate, pe când aici avem exploatate doar tipologii clasice ale psihopatului. De multe ori personajele din Mirai Nikki fac lucruri total nefirești lor. Nici nu-ți dai seama cum e construit personajul respectiv din cauza schimbărilor bruște și radicale în comportamentul acestora. Acest lucru se întâmplă de cele mai multe ori pentru a le da o șansă lui Yukiteru și Yuno să învingă, cei doi fiind acoperiți de o tonă de plot shield. Nici măcar nu mai este intrigant de următit povestea de la un punct pentru că îți dai seama că Yuki nu va muri și că cel mai probabil o să câștige într-un mod ce sfidează orice formă de gândire logică această competiție. Am spus că ”frumusețea” anime-ului nu stă în logica acestuia. Nu. Dacă îl urmărești atent și prea concentrat n-o să facă decât să te enerveze, însă dacă te îndepărtezi puțin de această cale a conformismului formal îți dai seama că punctul forte al Mirai Nikki este călătoria emoțională puternică în care te angrenează. E ca un roller coaster de senzații nefirești pe care tu le cauți de la un asemenea produs. Mirai Nikki este un anime ciudat și tocmai de asta ne place. Acțiunea grăbită, personajele inadecvat construite, lipsa de sens, toate îți aduc la lumină niște stări ascunse parcă în subconștientul tău, iar asta mă face să afirm că anime-ul își face bine treaba. (într-un fel)

Pfiu!!! ... Hai că încep și eu să obosesc. Asta e, continuăm. Despre ce este vorba în Mirai Nikki? Am explicat destul de clar la început că este un anime ce abordează ideea de ”survival game”, axându-se pe competiția dintre 12 ”oameni” ce tânjesc spre a deveni noul Dumnezeu. Am pus oameni între paranteze pentru că, dacă ați urmărit anime-ul, v-ați dat seama că aceștia dau dovadă de un comportament care e departe de a fi uman. Protagonistul seriei este tipicarul șobolan antisocial, închis în propria lume, pămpălău, care până la finalul seriei se va dezvolta, iar din pămpălăul bun de nimic va deveni un pămpălău cu atitudine. Numele lui este Yukiteru. Acesta ține tot timpul un jurnal telefonic, notându-și fiecare chestie pe care o făce într-o zi. La un moment dat observă că pe telefon sunt notate lucruri care încă nu s-au petrecut. De aici începe să devină toată treaba ciudată. Pe măsură ce timpul trece toate chestiile pe care Yuki le are scrise pe telefon se îndeplinesc. Ăsta este momentul în care puștiul realizează că telefonul său poate să prezică viitorul. Înainte de toate, nu e tocmai o prezicere exactă, e o prezicere din perspectiva lui Yukiteru, viitorul putând fi alterat de un alt utilizator de jurnal. Alături de Yuki o mai avem pe yandere queen, Yuno, al cărei jurnal este probabil cel mai ciudat, permitându-i să urmărească fiecare mișcare a lui Yuki. Pe lângă că e creepy as fuck, aceasta duce și termenul de stalker la cu totul alt nivel. Yuno prezintă o obsesie puternică și subită față de Yukiteru, vrând să-l protejeze și să fie acceptată de acesta. Mirai Nikki migrează încet spre o baie de sânge în care crima este tratată foarte superficial, totul rezumându-se la supraviețuire și dezvoltarea unui relații amoroase între cei doi protagoniști.

Una dintre temele principale ale anime-ului se învârte în jurul ideei de psihopat. Cum au fost oare aleși oamenii ăia pentru competiție? Cred că s-a vrut un soi de conglomerat al celor mai nebuni oameni de pe fața pământului. Ce vrea să însemne asta? Că Dumnezeu trebuie să fie nebun? Ha ha! Înafară de Yukiteru, nimeni din toată competiția aia nu cred că are toate țiglele la acoperiș. Anime-ul abordează mai multe tipologii ale psihopatului. Astfel avem: psihopatul maniac, psihopatul erou (justițiar), copilul nebun, psihopatul răzbunător, etc. Nu-mi pot da seama dacă s-a vrut o ironizare a conceptului de psihopat, ori autorul a fost mult prea leneș pentru a construi niște personaje serioase. Înafară de Yuno și Uryuu, niciun personaj nu este dezvoltat într-un mod credibil și care să aibă sens. Se încearcă o oarecare construcție empatică cu aceștia prin prezentarea unor cvasi-motivații ce stau în spatele acțiunilor săvârșite, însă timpul limitat și construcția grăbită nu constituie o justificare prea solidă în cazul niciunuia dintre competitori. Sunt doar niște tipologii aruncate acolo și nimic mai mult. Voi încerca să ofer și-o scuză anime-ului și să vin cu o interpretare proprie a acestui accent forțat pus pe nebunuia umană. În fond ce este un psihopat? (hai c-o dăm în pseudo-filozofie) Oare nu toți suntem un soi de psihopați lăuntrici? Îmi pare că anime-ul scoate anumite chestii ascunse adânc în id-ul (subconștient) nostru și încearcă să-i dea o oarecare formă. Mirai Nikki eliberează niște fantezii ascunse adânc în conștiința umană, și-anume dorința noastră de-a fi psihopați. Cu toții avem instinctul acesta de-a uncide, însă este un instinct pe care noi l-am reprimat cu timpul. E un instinct latent, pe care l-aș asocia mutl cu cel sexual. De asta am spus și în titlu că Mirai Nikki reprezintă o formă de pornografie hyper-violentă care exploatează niște nevoi tabu-animalice ce au fost reprimate de societate și de conceptul de om modern.

Puterea reprezentată de jurnalele ”concurenților” îmi pare o idee destul de originală. Eu cel puțin n-am mai întâlnit genul ăsta de abordare nicăieri. Vă rog să mă corectați dacă greșesc. Fiecare primește o putere reprezentativă pentru el care să-i satisfacă cea mai mare nevoie. Yuno, care este obsedată de Yuki, primește un jurnal care o ajută să monitorizeze fiecare mișcare a acestuia. Uryuu, terorista ce fuge de autorități primește un jurnal care o ajută să evadeze. Toate vin ca un upgrade pentru persoana respectivă, dar și ca un minus major. Dacă ajungi să te bazezi prea mult pe puterea jurnalului și nu încerci să iei în calcul și-o strategie alternativă de combatere vei fi depășit repede de situație și ucis. Unele jurnale au sens, altele mai puțin, iar unele sunt de-a dreptul cretine. Cred că e greu să vi cu doișpe idei de jurnale originale și bune în același timp. N-am înțeles niciodată mecanismele prin care acestea au fost create, dar având în vedere că o forță dumnezeiască este implicată în tot acest proces, nici nu cred că merită să caut unul. Ca să fac din nou o paralelă la Fate/Zero, jurnalele sunt echivalentul servitorilor, o unealtă menită să ajute competitorul și care-i oferă o putere unică.

Altă problemă foarte interesantă pe care o abordează anime-ul este reprezentată de relațiile de iubire dintre două persoane. Întrebările cu care vine Mirai Nikki sunt: ”Ce se întâmplă atunci când iubești un psihopat? Cum se manifestă acea iubire?” Merge atât de departe încât aș îndrăzni să spun că reduce conceptul de iubire la o formă primitivă, pur instinctuală (ceea ce și este defapt), iar rațiunea devine irelevantă. Vedem asta în modul în care Yuki se atașează treptat și dezvoltă sentimente amoroase față de Yuno până la final. Anime-ul răspunde întrebărilor sus puse și arată că iubirea nu prea ține cont de standardele morale, cum de multe ori nici în viața reală nu se întâmplă. Când dezvolți un atașament față de o persoană, acel atașament va duce într-un final la apariția unor sentimente mult mai puternice, ”rațiunea” iubirii făcând abstracție de standardele morale în care se încadrează individul. Evident că Mirai Nikki prezintă un caz de-un extremism desăvârșit, însă în anumite situații nu chiar atât de deplasate, moralitatea nu reprezintă un impediment prea mare pentru dezvoltatea unor astfel de relații. Ne putem mereu îndrăgosti de persoane ”social neadecvante”, deoarece rațiunea are un rol foarte mic în formarea unui sentimant atât de puternic și aproape imposibil de controlat precum dragostea.

Vreau să vorbesc pe scurt despre ideea de Dumnezeu pe care o implică anime-ul. Îmi pare o abordare foarte simplistă a unui subiect atât de complex. Avem din nou demiurgul atotștiutor, care își pune din start speranțele în protagonistul ce nu are nimic special, totul prin prisma unei înțelegeri superioare care pentru noi nu pare că ar avea sens. Adevărul este că n-ar trebui să aibă sens sub nicio formă de gândire, oricât de superioară e această. Evidențierea lui Yukiteru e doar un bullshit narativ mascat sub forma unui percepții demiurgice. Dacă anime-ul avea măcar o fărâmă de logică Yuki trebuia să fie mort din primele episoade. Asta nu s-a întâmplat, iar noi vedem un alt anime în care ciudatul antisocial devine Dumnezeu. Why not?! Așa-i logic, nu? ... Nu? Nu? Fuck!

Dacă Mirai Nikki nu vi s-a părut suficient de complex până acum, ei bine, să știți că mai abordează un subiect tabu, (care începe să devină din ce în ce mai puțin tabu, nici nu știu dacă mai este) acela al homosexualității. Era clar de la început că există o tensiune homoerotică între Yuki și Akise, însă mă rugam lui Deus Ex Machina s-o țină doar la stadiul ăla. Rugăciunile mele n-au fost ascultate, iar relația dintre cei doi s-a concretizat printr-un sărut. WTF! Secvența aceea mi s-a părut de-a dreptul scârboasă. Să nu credeți că am ceva cu homosexualitatea sau cu comunitatea gay, sunt chiar 100% tolerant când cine vorba de acest aspect al societății, ce m-a deranjat pe mine este contextul în care anime-ul a prezentat relația dintre cei doi. Nu avea sens. E doar o ofrandă adusă pasionaților de yuri pe care nu voiam s-o văd și consider că pune un mare minus în catalogul anime-ului.

Să trecem la personaje. N-am să încep ca de obicei cu protagonistul mascul, nu, am să trec direct la Yuno. De ce? Pentru că e singurul personaj memorabil din tot anime-ul ăsta, personaj care sunt convins că și-a ocupat și o poziție în istoria acestui gen. Este genul acela de nebună pe care eu aș vrea s-o am lângă mine. Nu cred că sunt singurul. Yuno a dus termenul de yandere la un cu totul alt nivel, fiind puține personaje din această categorie care ar putea s-o egaleze. A oferit o nouă perspectivă termenului de stalker, iar predispoziția ei de-a ucide pe oricine stă în calea relației ei cu Yukiteru mi se pare pe atât de drăguț, cât de sinistru și bolnav. Pentru mine Yuno este nebuna ideală. Din perspectiva mea Yuki este unul dintre cei mai inutili protagoniști pe care am avut oroarea să-i întâlnesc. Este un personaj foarte tipicar și încorporează tipologia deja atât de des întâlnită a pămpălăului enervant. Cred că bărbații japonezi duc o lipsă serioasă de testosteron, iar asta duce la nașterea unor asemenea personaje precum Yukiteru. Restul personajelor sunt atât de ... nu prost ... simplist construite încât nici nu merită să scriu despre ele.

Finalul anime-ului îți aruncă în față un plot twist parcă scos de nicăieri. Nu zic că n-a fost bun, doar că mi s-a părut mult prea forțat. În mod paradoxal, cred că acel final a ridicat valoarea finală a anime-ului. Personal nu l-am agreat pentru că mi-a dat impresia că anime-ul vrea să-ți arate că mai are ași în mânecă și că poate din nou să sfideze logica de dragul unei ture în plus în acest roller coaster emoțional care este defapt Mirai Nikki.

Notă: Uhm ... nu știu ce să zic. Și-a făcut treaba anime-ul, dar nu m-a impresionat atât de mult. Îi dau, cu indulgență din păcate, un 7.50!

Dacă doriți s-o vedeți pe Yuno în ascensiunea ei violentă și plină de sânge, anime-ul este tradus pentru voi și postat pe pagina celor de la League of Anime!