Animekirus

Bună!

Uite că am ajuns să scriu o nouă recenzie mult mai repede decât mă așteptam. Am prins o mică gură de aer printre malderul de treburi ce nu-mi dau pace sufletului și am șimțit nevoia să mai fac o recenzie. Într-adevăr, trec printr-o perioadă destul de productivă a vieții mele iar asta se simte și pe blog. Așa. Înainte să începem vreau să clarific o chestie. Mi se tot reproșează metoda de notare al anime-urilor. Unii îmi spun că dau note prea mari iar alții că dau note prea mici. Care-i defapr treaba? Hai să vă lămuresc în legătură cu bazaconiile care trec prin capul meu atunci când pun o notă unui anime. V-am mai spus că recenziile mele sunt subiective. Asta înseamnă că încerc să vă ofer o perspectivă cât mai personală asupra unui anime, nu chestii generale, distante, care nu sunt nimic mai mult decât un lung șir de informații ce le găsiți la orice om care face astfel de recenzii online. Încerc să-mi las amprenta pe recenzie. Dacă aș fi obiectiv aș desființa cam aproapare fiecare anime pe care l-am văzut din start. Aș fi un mega-hater și sunt convins că nu vreți să citiți recenzii în care cineva dă de pământ cu anime-uri pe care voi le apreciați. Când scriu încerc să relatez experiența pe care am avut-o când am urmărit anime-ul respectiv. Încerc să renunț și să cobor din scaunul de intelectual frustrat pe viață, pentru care toate sunt niște tâmpenii puierile și fără gust și să mă las dus de val. Să accept un anime așa cum este și să mă bucur de tot ce-mi oferă. Dacă ar fi să dau notele pe bune vă zic sincer că abia sunt două anime-uri (dintre cele cărora le-am făcut recenzie) care ar trece de nota 7.00. Nu fac asta pentru că scopul meu nu este un blog de critică obiectivă unde se găsesc doar recenzii fără formă. Și asta cu obiectivitatea e discutabilă. Într-un fel oricine își lasă o amprentă personală când scrie despre ceva, n-ai cum să fii total obiectiv. Mă rog! Dar mulți se abțin să-și scrie părerile și prezintă doar generalități. Eu nu vreau să fac asta așa că notez experiența mea cu anime-ul: cum m-a făcut să mă simt când l-am urmărit, dacă mi-a captat interesul, cum s-a pliat pe gusturile mele, etc. De asta notele câteodată vi se pare nefirești, pentru că le reduc strict la experiența mea cu anime-urile respective și nu la o notă care să reflecte un adevăr parțial universal. Bun? Mă scuzați că m-am lungit atât dar am vrut să lămuresc treaba asta. 

Rokka no Yuusha este anime-ul despre care vorbim azi. Hmmmm! Ce să spun? Recunosc că e un anime pe care nu l-am urmărit în perioada în care era on-going ca și pe celălalte despre care am vorbit până acum. Mi s-a tot spus de către diferiți oameni că este foarte bun și că merită văzut, așa că i-am dat o șansă săptămâna trecută. Am întâlnit oameni care au spus și că Rokka no Yuusha este cel mai bun anime apărut vara asta. Poate o fi ... pentru ei, pentru mine sincer a fost cel mai slab dinte toate cele pe care le-am văzut. E cam pe aceeași poziție cu Charlotte. Din nou, e doar părerea mea. Povestea n-a adus nimic nou, i-a lipsit originalitatea iar răsturnările de situație erau fără sens și ”ieftine”.

Pentru mine așa a fost. Repet, vă scriu despre experiența mea cu anime-ul, nu scriu o ”biblie” ce trebuie luată ca fiind un adevăr absolut. În primul rând anime-ul merge pe o rețetă deja folosită de milioane de ori, care nici clasică n-o pot numi, e acolo printre monștrii sacrii ai clișeelor, și-anume conceptul de ”aleși”. Ce-s aleșii? Sunt niște indivizi binecuvântați de mătușa soartă, mai speciali decât restul personajelor din universul lor, născuți cu un scop clar, de obicei unul ce îi portretizează ca niște adevărați eroi. Ei bine, orice ales care se respectă trebuie să înfrunte și o forță antagonică foarte puternică care amenință soarta întregii lumi. Aleșii, după ce trec prin multe încercări, cresc, se dezvoltă și devin mai puternici, reușesc într-un final să învingă forța antagonică și să facă într-adevăr cinste numelui de ”ales”. Clar? Nici Rokka (o să-i spun Rokka, e scurt și kawaii) nu face excepție. Aici avem sașe aleși, sașe curajoși ai florii. (sau ceva de genul) Bine, pentru anime-ul ăsta șase e doar o metaforă, că niciodată nu-s sașe, ba-s șapte, ba-s opt. E dret că tocmai prin numărul mai mare de ”aleși” decât se cere anime-ul reușește să pornească într-o direcție chiar interesantă. Chiar dacă pare o soluție la prima mână să mai adaugi un personaj care nu-și are locul acolo, nu e chiar așa. Anime-ul a fost gândit să funcționeze în întregime pe conceptul ăsta. Problema e că, deși a fost interesant tot jocul de-a afla identitatea celui de-al șaptelea membru al grupului, cred că s-au lungit prea mult. Câteva episoade nu ne mai surprindea cu nimic. Aici mă refer la momentele în care Aldet a fost vânat ca și-un porc mistreț de restul grupului. Noi știam că el este un ”ales” autentic. Știam și că până la urmă restul de indivizi o să realizeze asta, dar ei s-au învârtit cam șase episoade fără să aducă ceva în plus. Noi știam deja unde se va ajunge. Cred că era mai bine să reducă numărul de episoade în care se vânau între ei și să evolueze cu acționea mai departe. Știu de ce s-au lungit așa, însă toată treaba putea să fie construită altfel. Se voia o introducere mai amănunțită a personajelor și stabilirea unor relații clare între ele. Cam asta cred că e scopul acestui (să sperăm) prim sezon, iar în al doilea căcatul va veni în jos (shit s gonna get down) și vom avea parte de o poveste ce evoluează mult mai repede și mai bine. 

Acțiunea din anime prezintă începuturile unui război profetic între ”cei șase aleși” (șapte) și o forță necunoscută, malefică, ce-și spune zeul demonilor. Știm din start că acest zeu malefic are inteții rele, dăunătoare și că va exista un răzbio între cei șase și el pentru a-l opri. Protagonistul este un tânăr de 18 ani care se autodenumește fără niciun motiv ”cel mai puternic om din lume”. Vă dați seama că e departe de-a fi așa. Numele lui este Aldet Mayer, iar într-o zi acesta dă buzna în mijlocul unei competiții sacre și-i provoacă pe competitori la o luptă. Deși pare că se descurcă bine, folosidu-se de trucuri destul de ieftinuțe, într-un final acesta este capturat și închis. Prin puterea crezului absurd în propria lui persoană, Aldet are noroc și este ales de soartă ca fiind unul dintre cei 6 curajoși care trebui să înfrunte forța demonică ce se aproprie. Din punctul acesta el pornește la drum frumoasa prințesă-iepure Nachetanya pentru a se întâlni cu ceilalți patru aleși. Călătoria lor nu decurge exact cum au plănuit, iar după un lung șir de probleme și peripeții aceștia ajung într-un loc comun, însă surpriză, în loc de șase sunt șapte. Cine este falsul? Hmmm! Asta este ceea ce trebuie ei să afle ca să își continue călătoria. Pe asta se axează cam tot anime-ul, pe descoperirea celui care este în plus. 

Am observat că anime-ului îi place să urmeze o linie narativă destul de previzibilă și clară. Prima dată prezintă un element în amănunt, după care îl duce mai departe într-un soi de evenimente comico-întâmplătoare ce nu se împacă prea bine cu logica. Cel mai bine vedem asta la început. Aldet ne este prezentat, închis, după vine o tonă de dialog explicativ ca să ne dăm seama despre ce să petrece în poveste și brusc acesta este ”ales” și trimis la luptă, fără să facă mare lucru pentru asta. Era mai bine dacă prezentau mai mult începutul și-l făceau pe Aldet într-adevăr să merite statulul de ”ales”.

Alte minusuri. Rokka se bazeaze pe prea multe răsturnări de situație și coincidențe absurde ca să impresioneze spectatorul și să-i mențină interesul față de serie. E drept că o poveste are nevoie și de așa ceva, însă Rokka exagerează și le introduce de multe ori forțat și în contexte total nepotrivite. Cea mai dezgustătoare lozincă este identitatea celui de-al șaptelea  membru (dacă n-ai văzut anime-ul am să te rog să sari până la paragraful următor) *spolier alert* ............... prințesa Nachetanya. Cred că dintre toți cei de acolo ea era printre persoanele la care ne așteptam cel mai puțin, asta după toate principiile logicii care există și au existat. Sunt prezente o lungă serie de iregularități care fac din răsturnarea asta de situație un mare căcat. Modul în care ea se comporta cu Adlet a părut mult mai mult decât o scamatorie de doi lei. De ce a pornit de una singură, fără să spună numănui să-i ”curețe” numele și să demonstreze că nu este al șaptelea? Poate o fi uitat că-i ea. Cine știe. Ce căuta? Oricum scopul ei era ca Adlet să fie prins. Ar fi putut să-l omoare dar a ezitat și s-a oprit brusc când a aflat că Hans era bine. Dacă scopul ei era să omoare măcar unul dintre cei șase trebuia să-l ucidă chiar dacă risca să fie descoperită. Înțelegeți? Pur și simplu comportamentul ei nu justifica aceasta dualitate de care a dat dovadă într-un final. Oricare altul putea să fie al șaptelea, și asta justificat, însă nu ea. Se vede că s-a vrut să ne șocheze însă pe mine m-ai mult m-au enervat pentru că au folosit o metodă foarte ieftină ca să mențină un gram de mister și atenție. Sincer, povestea nu-i chiar atât de bună ca să producă de una singură stările pe care ni le-a dat, așa că s-a recurs la trucuri narative ieftine precum aceste răsturnări de situație forțate ca să compenseze lipsa de orginalitate și complexitate a poveștii din anime. O tactică ”lașă” aș numi-o. Finalul a venit cu o nouă răsturnare forțată ce dă de-a dreptul în absurd, și-anume un nou număr șapte. Ce plm? Ai și tu o idee bună și o reciclezi până îți iese pe cur? Consider că Rokka no Yuusha se vrea mult mai mult decât este defapt, un anime mediocru spre slab. Povestea este și ea destul de vag prezentată, știm doar eroii, absolut deloc nimic despre inamici. Adevărul e că nici nu știm clar cu cine trebuie să se lupte oamenii ăștia. 

Clar are nevoie de-o continuarea. Cred că povestea a fost gândită din start pe părți, poate așa o să aibă ocazia să justifice anumite anomalii narative în sezonul secund. Asta nu-l spală de tot de păcate pentru că în opinia mea s-au folosit prea multe ”trucuri murdare” pentru a te ține interesat de poveste, anime-ul devenind o mămăligă de ”aleși”, coincidențe și răsturnări de situație de doi bani. 

Mai spun două trei vorbe și despre ”aleșii” noștri și termin. Adlet, protagonist, tipologia idealistului ... defapt nu, a super idealistului. Are un caracter simpatic, îl înțelegi și rezonezi cu idealurile lui de-a salva pe toată lumea. Nu-i cel mai original protagonist din istoria anime-urilor dar nu face nici o treabă proastă. La început ne este prezentată o încercare de relație amoroasă între el și prințesa-iepure, dar apare Flamie și îl fură. Altă întorsătură de poveste. Vedeți? Te duce într-o direcție și după se întoarce la 180 de grade și merge înapoi. Flamie e un personaj interesant, poate cel mai interesant și bine construit din anime. Trecutul ei are sens iar ea este perfect justificată se creadă și să se comporte așa cum o face. Tăcută dar sensibilă, rece însă în căutarea cuiva care să o accepte așa cum e.  Hans e factorul ”pisică” care există cam peste tot. A devenit deja un clișeu, însă nu-mi permit să-l critic că și eu l-am folosit în Death. Da mă! Și eu folosesc clișee. Na! Chomo continuă trend-ul copiilor periculoși și nebuni îmbrăcați în trolli, Maura este tipologia părintelui și forța matură a grupului, Goldov cățelușul ascultător dar foarte puternic, iar Nachetanya ... nici nu mai știu. La început părea genul ăla de prințesă cu suflet mare care voia să exploreze lumea însă s-a dovedit a fi o trădătoare cu două fețe. Asta e.

Hai să zic și de bine. Am apreciat anime-ul până într-un punct. Deși a recurs la ”tactici ieftine” ele și-au făcut treaba, iar dacă cauți un anime cu o poveste ce te ține mereu în suspans și n-ai chef să dai atenție detaliilor narative, ți se va părea un anime extrem de reușit. Chiar și pe mine a funcționat treaba asta, terminând întreaga serie în 24 de ore. Chiar dacă nici animația sau sunetul nu strălucesc, ele își fac treaba. Aștept o continuare. Și-am terminat!

Notă: Cât să-i dau? Cu părere de rău îi acord doar 6.50!

L-am găsit în româna pe un site numit Anime-Ro-Sub. Nu știu nimic despre ei. Intrați pe riscul vostru!