luni, 12 octombrie 2015
Salut!
V-am zis? ... V-am zis. Nu mai am timp de aproape nimic. Numai eu știu ce sacrificii imense a trebuit să fac ca să scriu recenzia asta. Nu știu unde o să se ajungă așa. E nasol când ești în ultimul an, ai multe pe cap, licență ... chestii, mă rog! Nu contează. Postez când pot și basta, chiar dacă asta o să fie odată pe săptămână. Am încercat să fac blogul mai activ și în perioada asta destul de grea pentru mine prin încercarea mea de-a mobiliza lumea să trimită recenzii. Văd că nu vreți să scrieți despre anime-uri. Asta este. Nu pot să vă dau în cap. Bun. Let s talk about Kekkai Sensen!!!
Cei care îmi urmăresc blogul de mai mult timp (de pe vremea când făceam recenzii episodice) probabil știți părerea mea despre acest anime. Cei care nu, (hăhă) ei bine ... acum aveți să o aflați. Kekkai Sensen este un anime ce a început acum 6 luni, dacă nu mă înșel. Da. În primăvară, deodată cu Owari no Seraph și High School DxD Born. L-am urmărit cu mult interes, însă chiar înainte de ultimul episod a intrat în hiatus. Ce înseamnă asta? Adică s-a orpit brusc. Pauză pe-o perioadă de timp nederminată. Vă dați seama ce reacție am avut, mai ales că ăsta era anime-ul pe care-l urmăream cu cel mai mare interes din sezonul respectiv. Mă rog! Am trecut peste, am uitat de el, numai ca să aflu acum câteva zile că au lansat episodul final, și nu oricum, (nu nu) tocmai într-un episod special de 45 de minute. Mi s-a luminat fața când am văzut, am lăsat deoparte tot ce făceam în momentul acela și am urmărit episodul. În lista mea de recenzii azi trebuia să vorbesc despre un alt anime, dar am zis că dacă tot s-a terminat, îl și am proaspăt în minte, neapărat trebuie să scriu despre Kekkai Sensen. V-am mai pomenit eu de legendarul meu top 5. Da da. Topul celor 5 anime-uri preferate ale mele, care sunt de nota 10. Până acum v-am dezvăluit două titluri (Akatsuki no Yona și Code Geass) iar după cum capacitățile voastre deductive fucționează cum trebuie v-ați dat seama că Kekkai Sensen face și el parte din listă. Nu pentru povestea pe care o spune, ci pentru cum o spune.
Lăsăți-mă să vă explic de ce sunt eu atât de fascinat de acest anime. Nu cred că e corect să mă exprim așa, însă aș spune că e un anime foarte cinematografic. E greșit pentru că orice anime e cinematografie, dar majoritateea nu se știu folosi de limbajul cinematografic pe care-l au la dispoziție aproape deloc. Cum vine asta? Majoritatea anime-urilor îți spun o poveste bună și-atât. Nimic mai mult. Am mai zis că anime-urile bune nu sunt neapărat rezultatul unei povești bune. Nu trebuie să uităm că există imagine, culori, muzică, montaj și tot felul de alte procedee cinematografice. Cum mulți spun că One Piece este un anime bun pentru că are o poveste foarte complexă și interesantă, așa-mi permit să spun că pentru mine Kekkai Sensen este unul dintre cele mai bune anime-uri pentru că are una dintre cele mai interesante palete imagistice folosite. Na! Poveste vs. Imagine. Ați spune că poveste primează, dar vă spun eu că nu. Totu-i la fel de important. Kekkai Sensen a reușit să mă fascineze fără o poveste prea complexă sau interesantă. Diferența a fost făcută în mare parte de regizor. Parcă acesta s-a pus pe el în față înaintea anime-ului și a vrut să arate lumii câte știe el. E un lucru rău? Nu. Pentru că avem nevoie și de astfel de anime-uri. Într-o mare de povești pline de clișee și limbaj cinematografic sărăcăcios, avem nevoie de anime-uri precum Kekkai Sensen ca să ne arate o altă latura foarte puțin exploatată în contextul animațiilor japoneze. Felictări lui! (regizorului)
Citind rândurile de mai sus și urmărind anime-ul poate o să spuneți: ”Nekirus, ai zis că povestea-i simplă da eu n-am înțeles mai nimic.” Dacă așa vi se pare vă rog să priviți mai atent. Ce vi se pare complicat la un copil cu ochi speciali care intră într-o organizație de ciudați overpowerd și nu face altceva decât să interacționeze direct cu diferite creaturi ale universului? La final avem o mică răbufnire, dar nici aia prea complicată. Da. Asta e Kekkai Sensen în esență. Povestea este foarte lineară și simplă, ea pare complicată prin felul în care este spusă. Vedeți? Poate acum înțelegeți cum pot imaginea și montajul să altereze o poveste. Când vine vorba de filme e greșit să spui că un film/anime/serial își construiește imagini în funcție de poveste. Asta fac doar produsele cinematografice mediocre, o poveste cinematografică adevărată conduce poveste prin intermediul imaginii, nu invers, iar într-un final totul abundă într-un joc luciferic (în cazul Kekkai Sensen) de imagini, culori, muzică și montaj. Ar trebui să se facă mai multe astfel de anime-uri.
Conceptul ales se potrivește foarte bine cu stilistica abordată. Te impresionează prin imagini, dar nu mereu în sensul pozitiv. Din punct de vedere estetic mulți ar spune că-i frumos sau sublim. Acuma frumos nu prea-i sincer, mai mult sublim dar de multe ori bate și la ușa grotescului. Asta mai ales când vine vorba de creaturile din universul poveștii. Oarecum se atribuie sublimul lumii umane și grotescul lumii monstruoase. (extratereste, nu știu cum să-i spun) Ce este grotescul până la urmă? O formă evoluată a urâtului? Nu. Mai mult o formă a urâtului ce crează a senzație mult mai puternică. Cam așa sunt transpuse creaturile din Kekkai Sensen. Sunt grotești, iar oamenii sublimi, ambele fiind în totală armonie cu stilul ca întreg iat totul devine o simfonie perfect armonioasă.
Sunt folosite și diverse tehnici cinematogafice mai neconvenționale anime-urilor precum montajul intelectual, (o alternare de imagini aparent fără sens, dar la nivel simbolistic se completează foarte bine una pe cealaltă) mult POV, ( perspectivă de cameră aparținând unui personaj al poveștii) etc. E un anime ce nu trebuie urmărit pentru poveste. Nici nu știu dacă poți să o urmărești doar așa. Dacă faceți asta nu vi se va părea decât un gunoi. E un anime ce trebuie urmărit pentru stil, nu pentru povestea propriu-zisă ci pentru felul în care aceasta este spusă. (limbaj) Îndrăznesc să spun că este un anime de nișă, doar pentru un public mai select care înțelege adevărata valoare a esteticii, stilului și compoziției de imagine. Cei care caută mai mult decât o poveste bine spusă și vor să descopere o artă cinematografică la adevărata ei valoare sunt cei pentru care Kekkai Sensen are sens. (publicul țintă)
Iar m-am lungit ca dracu. Așa fac la anime-urile care-mi plac. Nu v-am spus nimic despre povestea efectivă a anime-ului. Acțiunea se petrece în Lotul Ierusalimului (fostul New York) la trei ani după ce două lumi s-au combinat. Povestea ne explică destul de simplu această couniune de universuri, însă ea este mult mai complicată de atât. Practic o ruptură prin stațiu și timp, concepte foarte vagi și limitate pestru a explica un fenomen de-o asemenea amploare a dus la unirea dintre lumea oamenilor și lumea unor rase extraterestre. În anime sunt numiți monștrii, dar e clar că sunt creaturi extraterestre, de cu totul altă frecvență față de a noastră. Mă rog! Nu intru în detalii aici. Personajul principal este un băiat simplu, Leonard Watch, care posedă ”ochii zeilor”, un set special de ochi care îl fac și pe el special chiar dacă caracterul său este destul de tipicar și banal. Într-o zi Leo, în urma unor confuzii fericite ajunge să intre într-o organizație numită Libra, ce-și propune să mențină ordinea între corespondeții celor două lumi. Cam toate personajele și situațiile dau intr-un absurd universal acceptat ce dă un strop de farmec seriei. Parcă privești o piesă de-a lui Eugen Ionescu în varianta anime.
Îmi place banalitatea lui Leo care vine în contrapunct cu faptul că el este personajul principal al seriei. Ca să fiu sincer (trebuie și să critic anime-ul) aș spune că Leo este destul de enervant și simplist. E tipul ăla de personaj naiv, cu o inimă mare care ajută pe toată lumea, însă mult mai inutil decât un protagonist obișnuit. Asta l-a salvat oarecum, inutilitatea lui, banalitata. Personajul care trebuia să iasă mai mult în evidență a fost Klaus (poate cel mai bine construit personaj din tot anime-ul) pe care din păcate s-a axat puțin la început și atât. Episodul în care el a jucat sah cu creatura aceea pe ”Oda Bucuriei” mi s-a părut cel mai bun episod din toată seria. White și Black, doi oameni care nu par să fie ceea ce sunt, unul este materializarea fizică a unei bariere iar celălalt gazda unei ființe mult superioare ce nu se poate manifesta de unul singur în lumea aceasta. Găsim multe elemente de ezoterism și spiritualitate ascunse în contextul poveștii dar prezentate din nou destul de banal. (ca să înțeleagă tot poporu) A existat la un moment dat o intrigă amoroasă între Leo și White care mă bucur că nu s-a concretizat decât la nivel spiritual pentru că nu se potrivea deloc cu aspectul general al poveștii.
Băi, mă credeți c-aș mai scrie !? Serios. Da nu vreau să vă distrug ochii așa că mă opresc. Finalul seriei și gata. Destul de previzibil ca poveste dar impresionează din nou ca stil. Un final fericit (oarecum), mulțumitor și bun. Păcat că nu se va mai continua, (cred) dar poate e mai bine așa. La fel ca întreaga serie, nu și-a propus să impresioneze prin poveste ci prin intregul ei conținut.
Din punctul meu de vedere este un anime genial, mult ignorat și subapreciat care chiar merită văzut, dacă crezi că ai maturitatea necesară sau vrei să descoperi o nouă perspectivă a artei de-a spune o poveste prin imagini. Cam atât! Chiar îl recomand tuturor celor care doresc să-l vadă. (și nu numai) Este un must see din punctul meu de vedere.
Nota: Fără doar și poate, Kekkai Sensen primește nota 10.00 din partea mea!
Cine vrea să-l vadă în limbul român îl poate viziona pe Shinobi Fansub!
