Animekirus

Bam!

Nu întrebați unde am dispărut ieri că e treaba mea, da? Știu c-am promis c-o scriu ieri da n-am putut. Așa. Bine că pot azi. Defapt nu prea pot nici azi, da mă mănâncă foarte tare degetele și trebuie s-o fac. Cred că v-ați dat deja seama despre ce vorbim astăzi. Aha ... Despre unicul, nemaipomenitul, incediarul și mult supraapreciatul Sword Art Online. Ce rău am început recenzia asta! Unii deja mă urăsc. Cu riscul de-a mai pierde câțiva cititori n-am să mă sfiesc deloc în a expune părerea mea despre acest anime. V-am mai spus. N-o luați personal. Ce scriu eu aici e adevărul absolut. ... Nu, stai! Adică nu e adevărul absolut. E strict ceea ce cred eu, un ciudat de pe net. Bine. Să începem!

Sword Art Online își ocupă locul de glorie alături de alte anime-uri arhicunoscute precum: Attack On Titan, Tokyou Ghoul, Mirai Nikki, etc. E anime-ul de top al anului său din punct de vedere al popularității. Fiecare animefric a auzit la un moment dat în viața lui din 2012 până azi de seria Sword Art Online. Deci da, fiind atât de cunoscut are zilioane de fani, ceea ce-mi face munca și mai grea. Hmmmm! Mi-a trebuit mie critică de anime-uri. Uite! N-am s-o iau ușor. Clar? Repet. Există un risc să mă urască lumea foarte tare și să fugă de mine ca de dracu după asta. Însă, tocmai fiindcă e popular și-a tras și multe hate-uri, mai ales din partea fanilor anime hipsteri, care se opun vehement la orice lucru mainstream, chiar dacă l-au văzut sau nu. Sunt două grupări deci. Eu nu fac parte din nici una. Îs la mijloc, ca de obicei. Așa. Înc-o chestie, recenzia de azi o să aibă în vedere doar primul sezon. La al doilea o să fac mâine ... sau poimâine, sau când dracu o să am timp. Nu mă tot bateți la cap!

Așa. Subiectul abordat de Sword Art Online. Probelema realității virtuale. Acțiunea are loc într-un viitor ipotetic. Pare-mi-se că în anul 2023 dacă nu mă înșeală memoria mai mult ca pe tine prietenă-ta. Glumesc! Dacă nu, undeva p-acolo. Cert e că nu-i așa departe de prezent. Când am văzut prima dată anime-ul m-am gândit c-o să mai dureze mult și bine până o să se inventeze un dispozitiv asemănător cu NerveGear. Ei bine, după ce-am gătat cu el am făcut puțin research și iote surpriză. Nu. Nu mai e mult. Defapt suntem chiar foarte aproape de lucrul ăsta. Îndrăznesc să spun că anul 2023, în care are loc acțiunea din SAO, s-ar putea să fie anul în care deja să există astfel de tehnologii. Da da. Deja sunt multe dispozitive gen Oculus Rift care creează un spațiu virtual. Încă nu e atât de bine perfecționată tehnologia și multe detalii încă lipsesc, dar suntem pe durmul cel bun ... într-un fel. Sincer nu cred c-o să fie prea bine. Vai de viața noastră dacă se inventează așa ceva. Numa copiii pe perfuzii peste tot. Dar asta e. În 2012, idea nu era clișeu. Acum, cam e. Bine, o avem de la Matrix încoace. Ce vorbesc? O avem cu mult înainte de Matrix. Dar asta-i altă treabă. Cert e că SAO a dat startul unui astfel de trend în lumea anime-urilor, după terminarea primului sezon, începând deja să apară manga și anime-uri pe subiecte similare. Și pe lângă partea de realitate virtuală, SAO integrează și mmorpg-urile în ecuație. Acum. Întrebarea cea mare. Dacă ai avea un device ce permite să intri într-o realitate virtuală, ai prefera un mmorpg clasic sau un joc porno? Eu încă-s indecis. SAO nu e. Alege din start mmorpg-ul. Bine. În general conceptul de mmorpg se trage mult din folclor și din istorie, așa că, elemente care le vedem în mmorpg-uri sunt destul de utilizate și-n alte povești. Creaturi mitice, cavaleri, lupte, lumi fermecate, etc. Dar anime-ul ne pune și-n contextul elementelor de gameing. Avem din start iteme, mana, skill-uri, etc. Ceea ce a fost destul de inovator la vremea sa. Da, deși azi e un clișeu, la vremea la care a fost făcut n-a fost. Din cauza asta n-o să zic că SAO e clișeu. Pentru că încerc să mă raportez la momentul apariției, nu la prezent. Bun. Anime-ul ridică și-o problemă serioasă. Cum influențează un astfel de joc viața unui om. Nu foarte bine. Momentul care dă startul acțiunii propriuzise este acela în care jucătorii află că nu se pot deloga. Practic sunt prinși în lumea virtuală. Da. Există riscul ăsta. Și e de 10 ori mai rău când un maniac nebun te amenință că-ți face creierul toast dacă încerci să îndepărtezi dispozitivul. Da, trist pentru acei oameni. Practic dintr-un joc amărât, foarte mulți oameni ajung să moară și-n realitate. Bine, acum cu exagerările de rigoare tipice unui anime. Nu știu dacă în realitate ar fi posibilă partea cu prăjitul de creiere. Cert e că e un risc. Voiam să văd mai mult cum se dezvoltă povestea pe latura asta. Cum crede autoarea că o astfel de tehnologie ne poate influența viața de zi cu zi? Ne arată vag ceva, după ne bagă în povești cu zâne. Voiam să văd mai mult abordată problema asta și unde duce ea. Dar mna ... ăsta nu e SAO. SAO ignoră de la un punct partea asta și ne duce înăotrul jocului numit Sword Art Online. N-are rost să mai zăbovim asupra regretelor mele.

Dacă mă întrebați pe mine, aș spune că anime-ul merge fix invers față de cum ar trebui. De ce zic asta? Pentru că începe foarte bine. O idee destul de nouă, ingenioasă și interesantă, și-o premisă cu mult potențial.Ăsta-i începutul seriei. Primele episoade. Dă tot ce poate la început, după care se strică treptat. Pe cât de bine a început, pe atât de prost se termină. Așa. SAO pierde treptat din valoare. Are în esență două părți. Una bună și una foarte proastă. Dacă era după mine făceam toate cele 25 de episoade despre Aincrad și povestea din SAO. Da. Ieșea mult mai bine. Și după încheiam seria de tot. Dacă făcea la fel și anime-ul, acum scriam cu totul altfel recenzia asta. Ăla era momentul ideal de-a încheia Sword Art Online și de a salva povestea de la ceea ce urmează. Astfel au făcut o supă de două părți, au grăbit-o ca dracu pe prima care era foarte bună, și ne-au băgat-o pe gât pe cea de-a doua, care-i un eșec total. Serios. Nu mă așteptam să curgă așa repede acțiunea în primul joc. La ce potențial narativ avea puteau s-o lungească lejer pe 25 de episoade. Dar nu s-a vrut asta, nu. Au vrut să fută seria. Și le-a cam ieșit.

Începutul redă foarte bine atmosfera unui mmorpg, însă după ce totul evoluează, tematică de joc se pierde în favoarea iubirii, clișeelor și a măreției lui Kirito. Mdea ... Starea pe care o transmitea inițial chiar că mă făcea să mă simt într-un joc. Aborda bine toate caracteristicile. Viață, skill-uri, arme, totul. Scoate la iveală și tipologii de jucători, ceea ce e foarte bine. Mai ales în episoadele cu jucătorii ce au numele roșu. Există și din ăștia. Dar mna ... din păcate telenovela ce urmează distruge tot farmecul de joc. Păcat! O chestie pe care o mai găsim abordată de SAO este acomodarea într-un spațiu virtual. Și asta vedem cel mai bine la Kirito. Unde e mai bine? În lumea reală unde ești un fraier lipsit de putere? Ori în joc, unde ești cel mai puternic și poți face ce vrei? Din nou. Asta depinde de fiecare. Să fie oare posibilă crearea unei lumi ideale pentru fiecare? Iar dacă da, am fi dispuși să trăim acolo? Ce-i realitatea până la urmă? Sunt atâte gânduri pe care mi le-a provocat anime-ul ăsta de nu-i adevărat. Mă gândesc la oameni. Mă tem că mulți ar renunța la realitatea convențională în favoarea uneia virtuale și ideale. Însă cât de bine e asta pentru noi? În situația celor din SAO am priceput. N-aveau de ales. Iar protagonistul a reacționat cel mai bine. A încercat să trăiască din plin și să se bucure de ceea ce universul din joc avea de oferit. Poate era mai bine ca-n realitate. Dar cât de reale sunt toate asta? Cred că gândesc prea mult. Încercam să pun în balanța cele două lumi. Asociez oarecum traiul predominant într-o realitate virtuală cu un fel de zombieficare. Încet, devi o legumă, un autist slab care preferă să fugă de o viață normal în favoarea uneia ideale. Idealul mereu te ține pe loc dacă-l atingi, de aceea zic că idealurile sunt făcute ca să aspiri la ele, nu să le și atingi. Da gata. Nu mai filozofăm. Înapoi la anime.

Hai să trecem la descâlcitul poveștii. Sezonul întâi are două părți majore. Primele 13 episoade, Aincrad Arc și restul episoadelor care sunt Alfheim Arc. Da? Am să vorbesc despre fiecare în parte. O luăm cu începutul. Aincrad Arc. Prima și cea mai bună parte din toată seria anime de până acum. Ea practic ne introduce în universul SAO, ne prezintă personajele și ne arată cum funcționează principiile lumilor virtuale în acest anime. Totul începe cu Kirito, un băiat obișnuit din toate punctele de vedere, însă care este un jucător de vmmorpg (virtual mass multiplayer online role playing games) Deși în viața reală nu excelează mai la nimic, în cea virtuală Kirito este unul dintre cei mai talentați jucători. Într-o zi, acesta se trezește că nu se mai poate deloga din joc, lucru ce pornește premisa poveștii. Un savant nebun, pe nume Kayaba Akihito a reușit să prindă în jocul creat de el, Sword Art Online, 10 mii de jucători. Plictisându-se, acesta a creat un fel de eliberation survival game, unde îi provoacă pe cei 10 mii de oameni să bată toți boșii, de la toate cele 100 de etaje ale lumii virtuale pentru a ieși. De aici, provocarea este lansată, iar epopeea spre libertate a lui Kirito începe. Mi-a plăcut partea asta. Jur! A fost bună. Grăbită ca naiba, da bună. Dacă-o lăsau doar pe asta puteau să salveze anime-ul. A început chiar în forță. Practic toată partea de început, ca și tot anime-ul de altfel este unilateral centrat în jurul protagonistului. Linile narative îl urmăresc pe el. Nu este o poveste despre un grup de oameni și drama prin care aceștia trec pentru a se elibera din jocul malefic, ci mai degrabă este călătoria unui singur invid într-o lume virtuală și decizile pe care acesta trebuie să le facă pentru a continua și-a duce lupta mai departe. Acesta ajunge să cunoască oameni, în deosebi fufe care se îndăgostesc de el. Aham. Bine, asta e din nou tipic harem. Absolut fiecare om cu gaură între picioare care iese în calea lui trebuie să se îndrăgostească de el. De ce? Pentru că Kirito e bun, dulce, puternic, sensibil, știe cum să se poarte cu femeile, și pentru că ... așa trebuie. Da? Mna ... Dar totuși, prezența Asunei este mai impunătoare, iar celălalte fete trebuie să se retragă în timp ce o înjură pe Asuna pe la spate. Da, sunt și unele chestii negative. Treceri bruște, schimbări în comportamentul personajelor declanșate la o scară largă de evenimente nesemnificative. Atenția excesivă în jurul lui Kirito și lamentări inutile. Am apreciat că Kirito și Asuna au ajuns să fie împreună destul de repede. De obicei anime-urile de genul ăsta nu concretizează relațiile amoroase. Ne dau două trei indicii că personajele se plac, dar niciodată nu duc lucrurile spre o concluzie. SAO o face. Da. Kirito și Asuna ajung împreună. Da după devin foarte enervanți cum mereu aleargă unul după altul. Din momentul ăla începe pizidificarea lui Kirito. Da. Ați citit bine. Dintr-un personaj relativ ok, nepăsător, care luptă pentru ceea ce crede, devine o pizdă sensibilă care fuge după Asuna și face urât dacă nu i-o dai. Plus că se lamentează în ultimul hal, replicile care erau odată interesante și duceau povestea mai departe devin niște declarații puierile de dragoste. Aici putem vedea într-o oarecare măsură imaturitatea lui. Din momentul în care relația celor doi începe, el se strică ca personaj. Ceea ce, oarecum, dintr-un anume profil psihologic e normal. Dar e enervant. Noi nu căutăm reacții psihologice fidele, ci o poveste bună. Iar asta strică. Dar asta e. Din alte puncte de vedere, prima partea a fost foarte ok. Luptele și povestea au fost bune. Conflictele, și problemele pe care și le pune Kirito chiar aveau sens, scoteau în evidență potențialul poveștii. Finalul, chiar dacă puțin penibil (din punct de vedere al atitudini personajelor) a fost mulțumitor. Deci, dacă n-o grăbeau ieșea o serie de nota 9. Păcat! Aveai unde strecura întâmplări noi. Mă rog!

Așa. Partea a doua. De la lupte ingenioase cu săbiile, probleme și frământări existențiale bine întemeiate, personaje care la început erau interesante, ajungem în lumea zânelor. A doua parte se concentrează în jurul lui Kirito și-a lu sor-sa, care nu știe defapt cine e Kirito și se îndrăgostește de el. Aceștia încearcă s-o salveze pe Asuna dintr-o colivie de păsări. Mda ... De aici calitatea anime-ului începe să scadă de la episod la episod. Pe lângă că ne-au prezentat o nouă lume și-un nou joc mult mai prost, au eliminat și niște factori narativi importanți precum faptul că dacă mureai în joc o mierlai și-n viața reală, ori o aventură cu o premisă nu chiar atât de clișeică și patetică. Dacă în prima partea conflictele prin care trecea Kirito erau strict interioare, acelea de-a lua deciziile corecte într-o lume unde viața unui om depinde de tine, de-a merge mai departe și a trece de obstacolele care îți ies în cale, ajungem la conflicte exterioare și lamentări penibile ale lui Kirito pentru că nu o poate ajuta pe Asuna. Mă lași! Dintr-un personaj interesant devine un papă lapte. Ca să nu mai spun că începe să ne arunce clișeuri peste clișeuri. Lumea zânelor e mult mai slabă decât Aincrad.  Nu m-a deranjat neapărat că au abordat un astfel de joc, e destul de uzual în comunitățile de jocuri mmorpg, nu. M-a deranjat că nu ne-a prezentat nimic nou înafară de-o relație incestuoasă între frați, ce nu are sens.  Kirito se bate cu toți, îi învinge. Ajunge unde vrea. Soarta este în favoarea lui pentru că este Kirito, iar el poate să scape din cele mai grele situații și să-și salveze iubita pe care o ignoră total în sezonul II, deși era disperat s-o salveze în primul. Duce totul la nivel de obsesie. Zici că toți erau obsedați de Asuna în a doua parte. Ca să nu mai menționez scvențele disturbing cu ciudatu ăla are îi linge sânii. Why?! De ce? Cine a făcut povestea are o problemă gravă la mansardă. Din păcate așa este. Dintr-o călătorie în care te zbați să nu decazi de la idealurile tale și să acționez corect, ajungem la o goană emoțională și plină de clișee după o fată. Mna ...  Îmi pare rău să privesc o poveste cu un potențial așa de mare cum se duce pe apa sâmbetei. De la un punct toată povestea din SAO i-a o turnură de 180 de grade dinspre bine înspre mai rău.

M-am cam lungit. Nu-i bai! N-o mai țin mult. Să vorbim de personaje. Kirito. Am zis că povestea este unilateral centrată asupra lui. Avem doar povestea lui Kirito și încercările prin care trece ca să obțină ceea ce vrea. E ok. La început mi-a plcăut. Repet, la început. Până s-a combinat cu Asuna. Nu era genul ăla tipic de protagonist. Era OP, da, însă îmi plac astfel de personaje. Nu cât de puternic ești contează în SAO, ci păstrarea unui ideal și folosirea puterii într-un mod ce nu te va face să regrați asta mai târziu. Nicidecum nu trebuie să ne așteptăm la lupte echilibrate din partea lui Kirito. Nu asta își propune anime-ul să arate. Mă rog! Este destul de nepăsător, naiv când este vorba de unele aspecte, precum viața amoroasă, un personaj ce mereu se luptă cu el însăși pentru a reuși. Kirito este un ideal în sine. De aceea este atât de diferit de restul personajelor. Nu știu dacă ăsta e un lucru rău sau bun. Sincer, nu știu. E oarecum rău în contextul în care el e singurul. Mă rog! El este deja un ideal, nu un personaj în pielea căruia să ne punem, ci un personaj spre care să aspirăm. De aceea este și atât de OP. Dar din momentul în care devine obsedat de Asuna începe să devină enervant. Nu se mai gândește la nimic altceva decât cum să o protejeze. Ca să nu mai spun că-i plin de replici penibilo-romantice între cei doi.  Dacă vrei să urmărești o poveste drăguță de dragoste SAO este perfect, însă în spatele acelei poveti drăguțe stau personaje și-o poveste cu un potențial imens distrus. Așa. Al doilea cel mai important personaj, Asuna. Ca și Kirito, și ea întruchipează oarecum un ideal. E genul acela de fată pe care toată lumea o admiră. Frumoasă, însă în spatele căruia se ascund mult mai multe decât niște zâmbete. Un luptător feroce și-o femeie în același timp. Realția dintre cei doi a evoluat frumos. La început Asuna nu era așa. Da, și ea începe să se schimbe pe măsură ce-l cunoaște pe Kirito. Avea apucături de tsundere în primele episoade, pe care le lasă total deoparte de la un moment dat, deși nu înțeleg de ce. Devine și ea obsedată de Kirito. Am zis că-l distrug puțin pe Kirito ca personaj în momentul în care cei doi ajung împreună, la fel fac și cu Asuna. Sunt două personaje, zic eu, mult prea asemănătoare. Asuna e varianta feminină a lui Kirito. M-a întristat doar că aruncă partea bună a poveștii la gunoi în favoarea unei telenovele și-a unor momente de-un romantism penibil între cei doi. Ca și cuplu mi se par ok, însă îi condam pentru că ei sunt cei care au legat povestea cu sfoara la gât. La unele momente mă dureau ochii și urechile când îi vedeam și auzeam. Serios! Numa ”Kirito-kun Kirito-kun Kirito-kun”, după care o serie de lacrimi. În sezonul 2 e și mai rău. Dar discutăm în recenzia următoare despre asta.

Așa. Villian-ii? Primul. Kayaba Akihito. Mi-a plcăut. Cred că e unul dintre cei mai reușiți villiani din istoria anime-urilor. E așa cum nu te aștepți deloc. Aș spune că e mai mult o mașină decât un om. Îl dezumanizează foarte tare și-l duc până în punctul în care îi combină conștiința cu realitatea virtuală. Un om nu neapărat rău, ci prea deștept și plictisit pentru vremea lui. Ai nevoie de-o oarecare inteligență spirituală ca să realizezi cât de puțin valorează viața unui om și să te folosești de astfel de mijloace pentru propria ta distracție ... Al doilea tip. Ăla mă! Ochelaristul. Am uitat cum îl cheamă. Obsedatul după Asuna. Cel ce-i linge sfârcurile ca pe-o înghețată. El dă startul inamicilor cu probleme mentale din SAO. Da. Îl consider pe Kayaba, din cauza căruia au murit sute de oameni mai normal ca ăsta și ca cei ce urmează să vină. Mânat de-o obsesie cretină, face orice pentru ca noi să-l urâm. Da. E genul ăla de personaj pe care autorul îl face să-l urăști la maxim. Numa ca să vezi ce scârbos e și să te bucuri mai tare când își i-a de bătut. Serios?! E exagerat rău și disturbing ... Ca și villian e fail rău. Din nou, diferență evindentă între cele două părți. Nu doar povestea, chiar și personajele antagonice erau mult mai bine făcute în prima parte.

Așa. Nu mai e mult. Ce să mai zic? Da. Relația dubioasă a lui Kirito cu Suguha. Am înțeles că ajunge un nou personaj feminin în primplan. Da. Era de așteptat. Am înțeles și că se îndrăgostește de Kirito. Dar de ce treuie să fie sor-sa? Huh!? Asta arată iar cât de ciudată și desgustătoare devine seria din a doua parte. Prea de tot ... Ce are autoarea în cap? Realizez. Relația celor doi este foarte bine conturată. Avem nevoie de ceva de genul ăsta. Dar mi se pare că poveștii îi place să adauge un factor amoros în orice conjunctură în care Kirito și-o fată sunt împreună, iar mai apoi s-o dezbine în câteva secunde când o aduce pe  Asuna în peisaj. Parcă vrea să forțeze autoarea un romantism ieftin și ilogic peste tot unde are ocazia și este Kirito implicat. E sora lui totuși. Dar nu! Trebuie să fie chestii neconvenționale. Lasă-mă frate!

Așa. Suntem la final de recenzie. Îmi iau libertatea de-a mai vorbi despre două lucruri. Prima. De ce este Sword Art Online un anime atât de supraapreciat. Înțeleg de unde-i vine popularitatea. Pe lângă că aduce un concept nou și ineteresant, e genul ăla de anime care-i dă spectatorului tot ce vrea. Nu te lasă să pleci nemulțumit. Îți da tot ce vrei. De la situații în care Kirito salvează pe toată lumea, până la faze amoroase pe care tu le-ai așteptat. Încercați să priviți mai în profunzime. Îți face pe plac. Dar cu ce preț? Îți strică povestea. Aceasta degradează la o comedie romantică ieftină, personajele devin niște umbre ale trecutului lor, etc. Sincer. Nu zic că-i un anime rău. Încă-i în oala ălora ok. E special oarecum și pentru mine deoarece este anime-ul care m-a readus în lumea asta. Dacă nu era SAO nu mai aveam blogul. Nu pot face abstracție de niște lcururi care pe mine mă deranjează și cred că sunt greșite. Deci da, anime-ul e supraapreciat. Nimic mai mult.

Așa. Ultima chestie este finalul.. Pfff! E ok. E așa cum trebuie să fie. Scăpăm de povara lumii virtuale și revenim la viață. Personajele ne sunt arătate într-un alt context decât cel cu care suntem obișnuiți. E un final ce lasă clar loc de-o continuare. Dacă nu era cea de-a doua parte a anime-ului altfel discutam acuma.

Bon. Sword Art Online, un anime cu un concept nou pentru vremea lui, interesant, arată un viitor ipotetic și repercusiunile acestuia asupra conceptului de realitate, idealuri, lupte faine, personaje ok, dar care se strică total după ce-a de-a doua parte. Atât am avut de spus.

Notă: Fac din nou notarea pe două părți. Prima parte primește un 9.35, iar a doua un 6.25. Media fiind 7.80! Asta e SAO. Obișnuiți-vă cu gândul că e părerea mea șă vă rog să nu vă simțiți ofensați. Mulțumesc!

Anime-ul poate fi văzut pe League of Anime.