Animekirus

Hey yo!

Azi e o nouă zi numa bună pentru o recenzie. Ieri v-am lăsat baltă. Asta e. Avut-am treabă. Promit că mâine mă revanșez și-o să fac o recenzie unui anime foarte solicitat de voi, dar extrem de ignorat de mine până acum. Păi ce credeați? Dacă-aș face câte-o recenzie din prima la toate anime-urile populare nu mi-ar rămâne decâte obscurități de care n-a auzit nimeni. Mă rog! Însă cum azi nu e mâine, facem o recenzie la un anime nu chiar așa popular, și nici foarte bun. 

11 Ochi se numește anime-ul pe care o să-l iau eu azi frumos la 11 metri. V-ați prins? 11 Eyes, la 11 metri? Hai că-s bun. Ce-mi plac glumele mele. (Vorba lu Băse) Nu știu de ce se numește așa. M-am prins de ce se vrea ”eyes” acolo. Dar de ce plăcinta mea 11? Nu-i văd logica. E un titlu ce nu-i face cinste. Ziceam că-mi plac titlurile astea mai neconvenționale, care n-au legătură cu acțiunea propriu-zisă însă reușesc să-ți transmită o idee asociată cu intenția generală a poveștii. Dar aici n-are nici un sens. 11 ochi nu-mi transmite nimic.  Mă rog! O speculație de-a mea ar fi că ochii reprezintă cele 5 fragmente, plus ochiul lui Aeon. Dar n-are sens pentru că tot 10 ochi ar fi. Ochiul lui Aeon este tot ochiul lui Kakeru, nu e ca și cum ar avea trei ochi. Nici nu știu de ce-mi mai bat capul. Să uităm de titlu. Anime-ul are și alte părți de care ne putem lega. 

Nu știu dacă știți sau nu, însă 11 Eyes face parte din lunga adaptare animată a unor jocuri porno japoneze. Da. Ați auzit bine. E făcut după un Visual Novel. Iar acel joc are destule momente de hentai care în anime au fost scoase. Ăsta nu-i chiar un lucru important, dar am zis să vă zic strict de curiozitate. Bine, e important. Pentru că anime-ul are unele influențe hentai, sunt prezente niște elemente pe care nu le înțelegem atât de bine în anime deoarece original aveau un alt rol. Ca de exemplu monștrii ăia ciudați din Red Night. În joc au un rol destul de disturbing ... Mă rog! Nu intru-n detalii. 

Să trecem la anime-ul în sine. Ce este el? Un soi de horror-action-ecchi pack. Cam asta se vrea. Dar nu prea-i iese. Se vrea horror, da? Nu cred că poate să sperie nici un copil de trei ani. Un grup de tineri prinși într-o altă dimensiune scăpată de sub control în care fiecare element vrea să-i omoare? Da, sună horror. Dar dacă te uiți la anime nu e nimic mai mult decât un grup de fetițe și-a lor Kakeru, ce se bat cu niște creaturi urâte. Pe mine sincer nu m-a speriat deloc. Da bă, construiești suspans, însă de la un punct dă-n acțiune de tip shounen combinată cu puțin mai mult sânge decât ar trebui. Acțiunea preia prea multe din câmpul horror-ului, iar acesta nici nu-și mai face simțită prezența. Nu zic că acțiunea nu-i bună. E ok. Scvențele cu lupte sunt bine făcute. Au coregrafie bună, nu maschează deloc sângele, și personajele chiar au un motiv s-o facă, spre deosebire de Absolute Duo. La partea asta nu cred că am ce să-i reproșez. Avem de furcă din nou cu un ecchi tipicar, însă care duce lucrurile puțin mai departe. Poate pentru că, după cum spuneam, e inspirat dintr-un fucking joc hentai. Mă rog! Și aici găsim fustele care sfidează legile fizicii ca-n majoritatea anime-urilor de acest gen.

Povestea, după părerea mea, nu e nimic mai mult decât o ciorbă narativă. Da. Are un început promițător. E genul ăla de poveste care te aruncă într-o situație neașteptată, iar tu înveți ce se petrece pe parcurs deodată cu personajele. Da e foarte derutant. 11 Eyes încearcă să acopere foarte multe paliere și nu face decât să se autosaboteze cu asta. În primul rând avem eterna problemă a anime-urilor scurte. 12 episoade nu sunt destule ca să surprindă toată esența poveștii. Trebuia să-i de-a mai multe. Totul s-a simțit foarte grăbit. N-am avut deloc momente de respiro. Noaptea Roșie venea, ei se băteau, reveneam la realitate, aflam informații noi, după care ciclul se tot repeta. Mă înțelegeți? La un moment dat devi și tu obosit. Vrei să te oprești și să mai miroși tradafirii. Ce trandfiri? Nu știu. Ideea e că voiam ca acțiunea să fie mai lentă și să nu aibă un ciclu așa previzibil. Era ca un ciclu continuu de Nopți Roșii care grăbea totul. N-am apucat să înțelegem bine personajele, chiar dacă acestea au fost destul de bine construite. Nu cred că o adaptare atât de scurtă a făcut bine anime-ului. Ar trebui ca cei ce se ocupă de treaba asta să gândească mai atent. Însă nu-i condamn. Probabil în capul lor dădea bine. Sunt unele lucruri de care nu-ți poți da seama până nu le faci. Așa cred c-a fost și-n cazul adaptării anime a 11 Eyes. Altă chestie care contribuie la ciorba narativă este dialogul exagerat de explicativ. Deci bă! La un moment dat simțeam cum anime-ul mă făcea prost pe față. E bătaie de joc față de spectator să explici prea multe. Se puneau personajele să detalieze fiecare aspect al poveștii. Nu suntem așa bătuți în cap. N-avem nevoie de 10 minte ca să pricepem o chestie. E drept că explicațiile sunt necesare. Anime-ul era destul de derutant la început. Am mai zis. A încercat să suprindă mai multe aspecte. Nu înțelegeam ce-i cu Noapte Roșie, cu fragmentele sau cu fata din cristal. Da. Era nevoie de lămuriri, însă fiecare detaliu era explicat ca la ultimul handicapat. Și asta m-a enervat. Plus, lipsa de sens în mai multe privințe. Unu. De ce au devenit ăștia fragmente? Nu ni se spune niciodată. Cine plm i-a ales. De ce? Nu ne-a zis nimic. Am fost forțați să înghițim lozinca asta narativă. Ei sunt fragmente. De ce? Că așa funcționează povestea. Că de n-ar fi, n-am mai avea poveste. Bine frate, nu merge chiar așa. Nici tiparul Nopții Roșii n-am înțeles-o niciodată. Apărea atât de random, dar parcă mereu la momentul potrivit. Voiam să știu ceva mai multe despre dimensiune în sine, nu despre acțiunea ce se subjugă ei. Care erau mecanismele de funcționare? Ce determina să apară la momentul respectiv? Da nimic. N-am aflat nimic. Era random. Premisa anime-ului, deși e bună la început, realizezi că defapt n-are sens la sfârșit. Iar asta din cauză că nu ne sunt explicate multe dintre lucruri, iar unde primim explicații, se exagerează cu o tonă de dialog explicativ.

Am zis că avea un potențial mare la început. Totul a pornit dintr-o idee ce n-aș numi-o chiar clișeu. E drept că s-a mai făcut așa ceva și că seria imită câteva mai vechi, însă mi-a plăcut. Avea mister și-o estetică interesantă. Am fost captivat și voiam să văd cum se deslușesc lucrurile, da n-a evoluat prea bine. E ca și-un ghem încâlcit de ață pe care îl arunci la început. Ești fascinat și aștepți cu nerăbdare ca el să fie descâlcit la sfârșit, însă nu e. Ba din contră. Zici că-l încâlcesc și mai rău. Calaverii Negrii ăia mi se păreau ciudați, urâți și deloc convingători. Am înțeles că este o lume nouă, cu un mecanism propriu, dar tipii ăia arătau ca o variantă emo a celor de la Power Rangers. Jur! S-a încercat atribuirea unui sens. Practic fiecare simboliza unul dintre cele 7 păcate mortale. Bla bla! Și plot twist-ul ală. 10 episoade erau tipii răi, după care aflăm că ei sunt defapt buni. Ha?! Didn t see that coming. Au fost mascați prea mult într-un plot cover ca să ne șocheze puțin la final. Eu n-am gustat întorsătura de situație. Se vede de la o poștă că anime-ul a încercat o abordare mai non-conformistă, de la personaje și situații, până la elementele ce copun partea de stil. N-a fost o inițiativă rea. Am apreciat că s-a vrut ceva diferit. Însă nu prea le-a ieșit.

Să vorbim despre poveste. Bun? Ce se întâmplă 11 Eyes? Multe. Și recunosc că mi-e greu și mie să explic. Atât de întortochiate sunt căile acestui anime. Ideea e așa. Personajul principal este un băiat pe nume Satsuki Kakeru. Din nefericire pentru el, Kakeru s-a născut cu un ochi mai ciudat. Ochiul lui Aeon, ce posedă o forță misterioasă. E genul ăla de protagonist înzestrat cu ceva ”unic” de către soartă. Kakeru n-a avut chiar cea mai fericită viață, iar singura persoană care-i mai stă alături este prietena lui din copilărie, Yuka. Vai! Uite că am ajuns la Yuka. Bat-o coasa de Yuka! De ce zic asta? O să vă explic mai încolo. La început Yuka este genul ăla de fată timidă și drăguță, de care ți-e milă până peste cap. Da. Adică personajul ăla inutil care stă pe lângă protagonist de dragul poveștii și este salvată mereu. Însă Yuka nu e chiar așa cum credem. Spre final are niște porniri serioase de yandere. Da vorbim de Yuka mai pe final. Ideea e că cei doi se trezesc într-o zi că sunt transportați într-o cu totul altă dimensiune. Ea se numește Red Night și e fidelă din punct de vedere al construcției dimesiunii lor obișnuite. Ai putea să-l numești mai degrabă un time-freeze cu filtru roșu. Modul în care personajele sunt introduse în Red Night este foarte bun și ingenios. Avem parte de un soundtrack anume care este elementul prevestitor. Atunci știm că urmează să se întâmple ceva, urmat de schimbarea paletei cromatice. Adică se pune un filtru roșu peste imagine. Toată treaba asta dă o atmosferă interesantă, care se potrivește cu trecerea și cu intențiile universului pararel. La unele aspecte, băieții care s-au ocupat de partea de stilistică a anime-ului au nimerit-o chiar bine. Să continuesc atunci. Zicem de Kakeru și Yuka care ajung în dimensiune respectivă. La început personajele știu la fel de multe ca noi. Adică nimic. Cert e că fiecare chestie vie din lumea aia cam vrea să-i omoare. De ce? Pentru că ei doi sunt fragmente. Un fel de chei pentru eliberearea unei mici vrăjitoare, ce ar putea distruge lumea, dintr-un cristal uriaș. Aici se cam fute treaba! Povestea o i-a rău pe arătură. Cei doi află curând că nu sunt singurele fragmente. Îi mai avem pe cealaltă Yuka ... adică Kusakabe Misuzu, o spadasină foarte bună, și celălalt element amoros din viața lui Kakeru înafară de Yuka. Anime-ul nu e harem. Sunt doar două fete îndrăgostite de protagonist. Restul n-au nicio treabă cu el. Hirohara Yukiko, o fată extrem de interesantă, genul ăla mereu veselă, dar când își dă ochelarii jos i se schimbă personalitatea. Unde-am mai văzut asta? A! Ca să nu mai spun că e destul de ... nemuritoare. O mai avem pe fantoma surorii lui Kakeru care e defapt un înger sub acoperire. Și ultimul, este băiatul rău dar cu suflet mare ce are puterea de-a controla focul, Tajima Takahisa. Mda. Ei sunt fragmentele, aka oamenii care n-au nicio legătură cu ce se petrece în lumea aia, dar pentru că au fragmentele în ei merită să moară.

Gata cu povestea. Să trecem la personaje. Îl avem pe Kakeru. Genul de protagonist destul de nepăsător la cele ce se petrec în jur, care a o putere specială primită fără voia lui, și idealul de-ași proteja prietenii și pe cei dragi. Uhm ... cam asta este tot ce vrea Kakeru să facă. Serios. Pe tot parcursul anime-ului urlă în stângă și-n dreapta c-o s-o protejeze pe Yuka. Da țeapă! Nu prea reușește până la urmă. Însă se resemnează repede și și-o trage cu Kusakabe. Ups! Nu trebuia să zic asta. Nu. Nu e chiar așa nepăsător. Povestea lui este destul de simplă, și confunză în același timp. Nu e genul ăla de personaj previzibil. Dacă am apreciat un lucru la 11 Eyes este că au făcut personajele să fie destul de umane. Chiar dacă li s-au atribuit tipologii, s-a știu jongla cu ele. Dar povestea și încâlcitura de elemente narative a distrus cam toată valoarea personajelor. Mereu te aștepți la mai mult de la ele, dar nu primești mai nimic. 

Am spus că acțiunea a fost bună. Mult sânge. Foarte mult defapt. Nu s-au sfetit să ne menajeze. Din punctul ăsta de vedere, (vizual) anime-ul a stat foarte bine.  Să revenim la Yuka. O mai țineți minte? Cum pula s-o uitați când am vorbit acum 10 rânduri despre ea. Hmmm! Cred că fetița aia mică poate să primească titlul de cel mai enervant personaj anime din istorie. Serios. La început am acceptat-o. N-avea nimic special, decât înc-o pereche de chiloți pe care-i văd. Era simplă, în limbă după Kakeru și ... nimic mai mult. E genul ăla de personaj pus acolo doar de dragul acțiunii, ca să ducă povestea mai departe. La final de serie, face niște crize imense de gelozie, când cuplul Kakeru-Yuka devine triunghiul amoros Yuka-Kakeru-Kusakabe. Plină de ură față de fata cu sabia, ea dobândește niște apucături de yandere și vrea s-o elimine (omoare). De acolo devine cel mai cretin personaj ever și motivul pentru care povestea se fute de tot. Pe lângă că obsesia ei cu Kakeru te face să vrei să intri în monitor și să-i dai o palmă, mai și face chestii lipsite de sens precum eliberarea vrăjitoarei care poate distruge lumea. Hmmm ... Sărăca Yuka! M-am bucurat din plin de secvența în care a fost ucisă.

Yuka moare? Da frate. (sau soră) Yuka este ucisă. Să ne bu-bu-bucurăm. Anime-ul nu se sfiește să ucidă marea majoritate a personajelor. Chiar și pe protagonist. E genul ăla de anime unde câștigă răul. La momentul respectiv eram ceva de genul: ”Ce pula mea!” Pe lângă că-i o ciorbă timp de 12 episoade, mai vine și cu-n final de genul ăsta. Să nu se înțeleagă greșit. Eu sunt pro uciderii de personaje dacă se află într-o situație de genul. E ca viața. Anime-ul nu menajează pe nimeni, dar totul mi-a dat un gust din ăla de disperare. Cam așa au fost și personajele. N-au avut ocazia să lupte ... nimic. S-a încheiat totul brusc și total neașteptat în cel mai sec mod posibil. Am zis bine, măcar atât. N-a fost un anime bun, dar nici slab. Și la final mi se arată că greșesc cu un time reverse. Da. Ați citit bine. Timpul este dat înapoi și totul e bine. Personajele trăiesc și au scăpat din situația de tensiune. Serios? Bravo, 11 ochi, bravo! Atât am de zis. Lucrul ăsta chiar m-a făcut să arunc anime-ul din gropa seriilor medii în aia a seriilor slabe. N-a fost pe placul meu. E un lucur ieftin, ca tu ca autor să te ascunzi după un time reverse, pentru că nu știi face o poveste bună.

Deci finalul a fost dezamăgitor. E ca și cum n-ar fi avut loc. Când îmi dai un time-reverse în față e ca și cum ai șterge episodul precedent. Îl faci inexistent. Degeaba. Anime-ul mai are la început și niște inserturi în limba maghiară cărora nu le-am găsit rostul. 11 Eyes s-a vrut ciudat. Maghiara e ciudată deasemenea. Oare de asta? Hmmm! A da! Să nu uităm de faza cea mai incediară. Secvența de sex dintre Kakeru și Kusakabe. Mna ... Vine dintr-un hentai. Da mi s-a părut așa slabă. Nu avea rost. Numa să arate cum Kusakabe e disperată după pula lui Kakeru. Și ce motiv au băgat ei? Power up sex. Aha. Cu ce i-a ajutat? Cu nimic. Oricum au fost uciși. Până la urmă 11 Eyes n-a fost decât un action-drama-mistery cu ochi ciudați și loli. Îmi pare mai mult o parodie a unei asemena întâmplări într-un context porno. Mda. Băi, cam atât. Anime-ul nu e foarte slab. Am zis. Mi-au plăcut personajele (înafară de Yuka), misterul de la început, acțiunea și stilul. Dacă chiar nu aveți ce face ... serios ... sunteți extrem de plictișiți, afară plouă și nu aveți nici un anime în agendă ... puteți să-i dați o șansă. Pentru momentul de sex de la final. Merită. Pa!

Notă: M-am lungit cu recenzia. N-o s-o fac și cu nota. Din păcate doar nota 5.20.

Pentru cei cu ochi, 11 ochi este online pe Legue of Anime!