Posted by : Nekirus sâmbătă, 19 septembrie 2015

Bau!
Și-acum cred c-o să-mi trag niște hate-uri mari. De ce? Pentru că mereu am încercat să fiu cât mai puțin dur cu un anime de când am început blogul. Da. Pare greu de crezut? Și când am făcut recenzii negative tot am încercat să mă abțin cât pot. Dar asta și pentru că am făcut recenzii la anime-uri relativ ok până acum. Ideea e că mi-am propus să trag câte-o recenzie cam la tot ce văd. Fie că-i o operă de artă sau un căcat. Trebuie să scriu și despre anime-uri mai proaste, chiar dacă asta n-o să-mi atragă un număr prea mare de cititori. Asta este. Am și eu mândria mea de blogger. Așa. Până acum n-am fost nevoit să fac așa ceva din cauză că anime-urile despre care am scris erau mediocre în cel mai rău caz. Azi vorbim despre un anime cu adevărat slab (din punctul meu de vedere). Uhm, poate există fani ai seriei. Poate v-a plăcut. Mie nu. Asta-i viața. Dacă nu vreți să citiți cum fac praf Absolute Duo, acum e momentul să părăsiți pagina ... Ați rămas? Bun. Să înceapă show-ul!

Așa. Începem cu părțile nașpa pentru că n-avem părți bune. Dacă mă întrebați pe mine vă spun sincer, Absolute Duo nu este un anime pe care merită să-l vezi. Până acum am recomandat fiecare anime sub diferite circumstanțe, chiar dacă n-a fost genial. Însă în cazul acestuia nu pot. Nu găsesc un motiv pentru care ar merita să vă pierdeți atâtea minute din viață cu acest anime. Nici dacă ești fan al genului. Nici dacă-ți plac loli-urile și protagoniștii bishounen la nebunie. Nici atunci. Anime-ul e slab și pentru un magical-action-harem ce se vrea. Da. E sub medie rău. De ce? Hai că vă spun. În primul rând nu aduce nimic în plus. Rețeta clasică. Protagonistul tipic de harem. Tipologia pămpălăului cu inimă mare. E frumos. În urma unor circumstanțe nerealist de favorbaile pentru el, care-i scot în evidență bunătatea imensă, ajunge să fie plăcut de toate fetele ce-l înconjoară. Se întâlnește cu prima fata. Pac! Îl place. Un episod mai târziu se ajunge la alta. E reticentă la început, însă mărimea inimii contează aici. Pac! Încă una pe lista lui de fete cu care se poate culca oricând, dar e prea pămplău s-o facă. Și tot așa. Vine a treia, a patra, a cincea, până se completează harem-ul. Da tot prima fată rămâne aia ”specială”. Mda. Mă rog! Plus că nici momentele de acțiune nu sunt cine știe ce. Nu din cauză că n-am avea parte de acțiune decentă, mai degrabă din cauză că acțiunea nu este susținută de nimic. Poveste, personaje, nimic. E degeaba. Ca să nu mai spun că-s sătul până peste cap de tipologia pămpălăului cu inima mare, care tot timpul ajunge în situații cu iz sexual, dar ezită din cauză că-i prea rușinos. E prea de tot. Mai pe scurt, e genul de protagonist pe care eu îl numesc ”gay”. Da. Nu tot timpul, însă în anime-ul ăsta cam e. Iar zeul clișeelor mereu este favorabil cu el și îl face să se împiedice și să pice exact peste fetele ce-l înconjoară. Dar zeul clișeelor e troll, pentru că știe că protagonistul pămpălău nu va acționa, ba din contră, chiar se va simți rușinat și tensionat. 

Avem și-o parte ecchi a anime-ului. Nu prea mult, dar este. Într-un final nici nu știi ce vrea să fie. E comedie? Acțiune? Ecchi? Nu-i nimic până la urmă. Jur! Vedem sâni care sar, câte-un funduleț acolo, însă fustele fetelor mereu rămân în mod nenatural la locul lor. Are fan service, însă limitat. De aia zic. Dă impresia de comedie, dar e destul de puțină. Și de cele mai multe ori se învârte în jurul clișeelor narative menționate mai sus, cum ar fi să profite de faptul că protagonistul e pămpălău și să-l pună în niște situații care-l scot din zona de confort. De alte ori se învârte în jurul Juliei, și a incapacității sale de a vorbi japoneza cum trebuie. Ceea ce a fost mai ok. Acolo chiar s-a simțit puțină comedie bună. Dar nu îndeajuns cât să salveze. Acțiune? Pe dracu! Se bat fără rost puțin, după care iar ecchi, râdem puțin și gata. Nu-i nici acțiunea prea multă. Magical? Prea puțin și aici. Deci ce-i până la urmă Absolute Duo? Puțin din toate, dar nu sufucient încât să conteze, iar din toată ciorba de genuri alege cele mai clișeice, exprirate și neinteresante aspecte.

Povestea. Hmmm! Într-o lume în care oamenii pot crea arme folosindu-se de spiritul lor, există o școală specială care să-i antreneze. Deja cine știe, își dă seama că nu are rost să-și facă așteptări prea mari de la un astfel de anime. Aceste arme se numesc blaze, și variează de la persoană la persoană. În general ele pot fi o sbaia, o suliță, un arc, etc. În tot acest amalgam de arme îl avem pe Kokonoe Tooru, un puști mai special. De ce este el mai special? Pentru că-i protagonistul în pula mea. Trebuie să fie special. În loc de o armă, blaze-ul său este un scut. Destul de nefolositor într-o lume în care accentul este pus pe armele de atac. Dar Tooru nu e așa slab. În mod inexplicabil el poate să adune energie în jurul pumnului său și să lovească cu o forță uimitoare pe oricine. Deci da, e  special din mai multe puncte de vedere. Însă niciodată nu ne este explicat cum a dobândit această abilitate. Ce înseamnă ea? Cum o poate face? Ce contează? O face și gata. Nu înțeleg de ce suntem noi atât de curioși încât să cerem o explicație care ține de bunul simț narativ. N-ar trebui să ne băgăm nasul. Dacă poate foarte bine. Așa. Să trecem peste. Nu contează. Ideea e că Tooru ajunge să stea în cameră cu o fată pe nume Julie Sigtuna. Mi-a plăcut Julie. Serios. Ea este elementul care a salvat anime-ul din groapa seriilor care nici nu trebuiau să existe. Deși este și ea destul de tipicară, măcar vedem un minim de evoluție și dezvoltare narativă la ea. Julie este genul de fată tăcută, micuță și rușinoasă, care dintr-un motiv ce nu ne este niciodată explicat, simte nevoie de a sta pe lângă Tooru. Cei doi fac echipă pentru a concura la titlul de Absolute Duo. Poate sunteți derutați acum. Să vă explic cum funcționează școala. Odată admis, trebuie să faci echipă cu cineva și să luptați împreună contra altor echipe. Motivul din spate este găsirea unui duo perfect. Însă nu ne spune clar care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinești ca tu și partenerul tău să ajungeți să fiți considerați un Absolute Duo. Nu există o linie competițională trasată nicăieri. Hai să ne batem între noi fără să știm nimic, că poate apare o echipă pe care o putem numi duo-ul absolut. Însă ce e și mai ciudat e că nu știm cine hotărăște asta. N-are nicio direcție clară anime-ul. Sunt lupte fără scop pe tot parcusrsul ei. Mna ... asta este. Și aventura continuă cu cei doi protagoniști care prin puterea prieteniei reușesc să învingă orice obstacol ce le iese în cale. Doar că nu-s prea multe. Și ce apare e destul de puieril. Alți colegi de clasă, sau profesoare cu dublă personalitate ce se îmbracă într-un costum de iepure. Și știți de ce? Pentru că este și ecchi

Dacă ar mai fi un lucru de reproșat anime-ului sunt villiani total aiurea. Sunt aproape inexistenți, dar și când apar trebuie să fie penibili. În general sunt alte fete care-l vor pe Tooru pentu ele, dar în adâncul sufletului sunt bune și au nevoie de atenție pentru că dragele de ele au suferit mult la viața lor. Rito, profa îmbrăcată în iepure mi s-a părut cel mai bun exemplu de penibil. Bun. Înțeleg că un luptător inamic a reușit să se infiltreze în academie și să se de-a drept profesoară o lungă perioadă de timp fără ca lumea să realizeze asta. Ori, dacă au realizat, nu s-au sinchisit s-o oprească. Am zis că înțeleg. Până la urma își i-a o bătaie bună. E ok. Dar de ce pizda mă-sii o angajează înapoi a doua zi? Adică tipa a încercat să omoare elevi. Însă cum Absolute Duo își ține logica secretă nu putem ști ce este în mintea personajelor. 

De restul personajelor nici nu vreau să vorbesc. Chiar nu merită. Sunt acolo doar pentru că trebuie să fie. Ca să facă harem-ul lui Tooru complet. Înafară de Julie nici un alt personaj nu mi s-a părut ieșit din comun. Poate mai este Lilith, însă e a dracului de enervantă, fixată pe un tipar clasic cu o răsturnare de situație (dacă o putem numi așa) foarte previzibilă. La urma urmelor și ea e acolo tot pentru harem-ul lui Tooru. 

Realia dintre Julie și Tooru nu este exploatată la maxim, iar de multe ori e lăsată-n aer pentru că mai există și alte țâțe săritoare în jurul protagonistului. Dintr-un motiv despre care am zis că rămâne un mister, Julie vrea să stea pe lângă Tooru. Băiatul, vâzând cât de neajutorată este fata, se hotorăște să rămână alături de ea și s-o ajute. Pentru că trebuie să avem și un soi de romantism ieftin în ciorba asta eșuată genuri. Trece repede de la prietenie la romace, cu puțin ecchi, însă e tratată foarte superficial. Recunosc, Tooru de multe ori e acolo pentru Julie, și invers. Dar atât. Sunt acolo unul pentru celălalt, luptă împreună, stau împreună și ajung ca într-un final să fie împreună. Simplu. Nu credeți? Nu este exploatată o parte mai complexă a unei astfel de relații. Asta din cauză că personajele nu sunt nici ele foarte complexe la rândul lor. Nu mi se pare deloc un lucru bun să mergi pe o linie narativă destul de clișeică, plină de elemente superficiale și să ajungi într-un punct previzibil fără să complici lucrurile prea mult. Cam asta face Absolute Duo cu Tooru și Julie. Ca să nu mai spun că Julie de multe ori dezamăgește. Ziceam mai sus că povestea o scoate strategic din joc pentru ca Tooru să-și poată rezolva singur problemele cu celălalte tipe din harem-ul său.

Nu ne dăm seama de multe chestii. Povestea efectiv nu se obosește să le explice. Personajele sunt slabe, nu sesizăm nici un pic de dezvoltare de caracter la nimeni. Încearcă să treacă pe mai multe paliere ale genului însă o face prost. Consider că este un anime slab și o pierdere de vreme absolută. Uhm ... mna. Cam asta a fost. Să știți că n-am fost dur. Sau nu ... n-am zis bine. Am fost. Ideea e că au mai fost momente când am sărit calul și am scris ce nu trebuia. Recunosc. Însă aici nu e așa. Ășa-i anime-ul ăsta. E prost. N-am ce să scriu de bine. Nu vreau să zică lumea că-s rău acuma. Dacă mi se părea bun nu ezitam să-l laud. Știți asta. Ok? Bun. Deci, nu vă uitați la el.

Notă: Nici nu mai comentez. 3.50 direct!

Dacă totuși sunteți atât de masochiști și insistați să-l vedeți vă las un link. Este online pe League of Anime

{ 2 comentarii... read them below or Comment }

  1. Am ras o gramada la recenzia asta =)))))))) mai vreau sa vad si altele de genu'.

    RăspundețiȘtergere
  2. ma uit la anime .. poate rad de cat de prost e =]

    RăspundețiȘtergere

- Copyright © Animekirus - Animekirus