Posted by : Nekirus miercuri, 10 iunie 2015

Sunt sigur că dacă Gorge R.R. Martin ar avea un corespondent japonez acesta s-ar numi Tashiro Tetsuya. Cine e acest Tashiro Tetsuya? Nimeni altul decât mangaka-ul care a făcut Akame ga Kill. Defapt stai! Tashiro Tetsuya în combinație cu TakahiroTakahiro ăsta îi producătorul anime-ului. Realizez că în manga nu sunt atâtea morți ca și în anime, așa că o parte din vină o are și tipul ăsta care l-a produs. Mă rog! Să trecem mai de parte. Cum de altfel au făcut mai toate personajele din anime, au trecut mai departe în nemurire. Bleah!



Un anime controversat, un anime care-ți place și pe care-l urăști în același timp, un anime care nu știe să-și vadă de lungul nasului și abordează o structură narativă pe cât de greșită pe atât de idioată și-și omoară mai toate personajele. Nu zic că nu-i realist. Că din perspectiva universului prezentat era normal să moară câți au murit. Așa ar fi și-n realitate dacă evenimentele animate s-ar transpune în realitatea noastră. Problema e că e total greșit ca poveste. Nu-ți omori așa personajele că-ți tragi multe antipatii, înjurături și nervi. Și în fond, dacă le omori, măcar să ai un scop bine definit. La Akame ga Kill se vede de la o poștă că la un moment dat își omora personajele doar de dragul de a le omorî.

Am fost atras din prima clipă de acest anime. O poveste bună, mult sânge, personaje interesante, un protagonist cu mult potențial și-o desfășurare de forțe necenzurată. Tristețea, furia, nevroza autorului se putea simți încă din primele episoade prin intermediul personajelor sale. De asta mi-a plăcut. Omul care a făcut povestea avea suflet, un suflet pe care și la băgat în fiecare personaj, ca mai apoi să-și omoare pe rând acele bucăți din suflet. 

Mereu am avut o simpatie față de Tatsumi, însă numele anime-ului îmi dădea mereu de gândit. De ce dracu se numea Akame ga Kill și nu Tatsumi ga Kill? Bine, pe lângă faptul c-ar fi sunat mult mai cretin, titlul ne-a oferit mereu un indiciu cu privire la cine este defapt protagonistul seriei. Protagonist oficial, că neoficial fie că ne place sau nu tot Tatsumi a fost.
Povestea lui a fost una cu potențial. Multă ură și furie refulată. Mi-a plăcut pentru că îmi aducea într-o oarecare măsură aminte de mine. Am urmărit cu drag acțiunile grupului condus de Najenda. Am înțeles prima moarte, am înțeles-o pe a doua, și pe a treia, și tot așa. Dar de la moartea lui Lubbock am zis că: dă-o dracului!

Era evident că totul a devenit doar o mascadară comercială. Producătorii nu voiau decât să te provoace. Să te facă să-i înjuri și să-i urăști. Nu râdeți, asta e o tactică folosită foarte des de producătorii de televiziune și film. Vor să-ți creeze un sentiment de repulsie. Și dacă tu ajungi să-i urăști și să-i înjuri ei câștigă. Au primit ce-au vrut. Ți-au dat o senzație neplăcută. Dar acea senzație te face să vrei să privești anime-ul în continuare. Te face să vrei să-i înjuri în continuare.

Am lămurit faza cu morțile? Sunt multe, exagerate, fără aport narativ și de prost gust. Ok? Hai să vorbim și despre personaje. Îmi plac personajele gen Akame. Tăcute dar mortale. Se vede că e o persoană care a trecut prin multe și a fost nevoită să ia decizii foarte grele. Relația ei cu Kurome, deși pare că e plină de ură (din partea ei), este total invers. Kurome o iubea atât de mult pe Akame încât voia să o omoare. Nu suporta s-o vadă în altă parte decât lângă ea. Și asta e un fel de iubire, oarecum. Alte personaje care mi-au plăcut au fost Leone și Esdeath. Chiar dacă nu pare cele două chiar se asemănau. Ambele sunt foarte perverse.

După o moarte neașteptată a lui Tatsumi, sau mă rog, parțial așteptată (După câte morți s-au produs nimic nu m-a mai surprins) am avut parte de o bătălie epică între Esdeath și Akame. Lupta aia a compensat oarecum pentru setea de sânge a producătorilor. Deși prea forțat și ciudat, finalul a fost bun. Eu am fost mulțumit de serie. 

Știu că nu-i o recenzie prea complexă dar cred că am acoperit esențialul. Nu vreau să mă lungesc prea mult pentru că știu că nu-i ok să vă pun să citiți texte kilometrice. Vă las în pace azi! Bye bye!

Notă: Din cauza unei structuri narative prost aplicate o să-i dau doar un 8.00!

Cămătarii anime-urilor de la Shinobi au tradus și seria asta.

{ 2 comentarii... read them below or Comment }

  1. Adevarat, moare un personaj , mai moare unu.. si tot asa devine aiurea.
    Pana spre sfarsitul seriei eram aproape convins ca si Tatsumi va muri (si asa a fost.. imi pare rau pentru spoiler xD ), tocmai ce primise o putere op si apoi a crapat (bine bine, inteleg.. se luptase cu un fel de robot urias )
    Totusi sunt curios cum va fi sezonul 2 (nu citesc manga). Vor aparea alte personaje ce vor tine locul celorlalte, un nou asa zis protagonist ?..

    RăspundețiȘtergere
  2. La ce diferență enorme a propus anime-ul îmi pare puțin credibil apariția unui sezon secund. Dacă e să se facă ar trebui să fie independet de manga pentru că acțiunea din cele două nu mai seamănă deloc.

    RăspundețiȘtergere

- Copyright © Animekirus - Animekirus