Animekirus

Genul acesta de personaj sălăsluiește în deosebi pe lângă protagoniștii seriei, ba chiar mai mult, are tupeul să se numească protagonistă. Cu toții știm câteva exemple de fete/femei care sunt în plan central dar nu fac nimic. Cea mai mare problemă în acest sens cred că e faptul că majoritatea manga-urilor sunt făcute de bărbați. Da, avem și autore femei, însă ca în orice societate machistă precum a noastră femeia e în plan secund. Așa. Care e problema cu bărbații care fac personaje feminine? Nu știu să le construiască caracterul cum trebuie. Sunt multe personaje cu potențial, dar care sunt mult prea unilateral dezvoltate și îți dai seama că stau episoade întregi printre personajele centrale și nu fac nimic, sau repetă același lucru enervant de mii de ori. Sau mai rău, exercită o atitudine enervantă și dominatoare și-o țin pe aia până la sfârșit. De regulă se dezvoltă foarte puțin și sunt întruchiparea unei singure caracteristici de care se țin cu încăpățânare. Uitați-vă la un shojo, băieți! Alea sunt făcute în general de autoare femei, care înțeleg cum gândesc femeile. Uitați-vă acolo la personajele feminine! Chiar dacă unele sunt enervante tot simți că sunt vii, că gândesc, că se dezvoltă, etc. Ce mai... simți că sunt femei! Deși acolo se cade în altă extremă, cea a masculului protagonist prințificat. Mă rog! Nu intru în detalii. Cam asta este cu protagonista enervantă. 

Exemple: Sakura, (Naruto/Naruto Shippuden) Inoue, (Bleach) Yui, (Diabolik Lovers) Chi Chi, (Dragon Ball Z) Lucy, (Fairy Tail) Angela, (Black Butler) Satsuki (Kuroko no Basket)

2. Perversul

Altă tipologie bine cunoscută. Cu toții știm că perversul habitează oriunde sunt fete. De regulă când ”camera„ își atribuie punctul lui de vedere avem cadre detaliu cu sâni, fund, picioatre, etc. Această tipologie, deși poate avea o natură destul de complexă, mereu se va da pe brazdă după prima fată drăguță care îi iese în cale. Printre caracteristicile sale se enumără viclenia, manipularea, șarmul ieftin și cel mai important, sângele care tâșnește din nas. Vocabularul acestui personaj cuprinde în general replici de agățat ieftine și patetice și - aplicând principiile ironiei sorții - mai niciodată nu reușește să agațe o fată. Și când îi iese e clar ceva dubios la mijloc. Ori visează, ori fata nu e fată, etc. Ca-n viața reală, anime-urile merg pe principiul de fete atrase de băieți dezinteresați așa că bravii soldați perverși nu agață nimic din cauză că exagerează. E adevărat că formele perverșilor pot varia și să se dividă în mai multe subcategorii: maestrul pervers, colegul de bancă/prietenul cel mai bun pervers, starul pervers, etc. Un alt gest des întâlnit la ei este nevoia de-a apucă fetele de zonele intime. Acesta lucru se întâmplă mai ales în ecchi-uri, unde aceștia nu ezită să se arunce asupra sânilor ca românul pe sticla de pălincă. Un personaj destul de comun, extrem de previzibil, dar pentru care nu poate decât să-ți pară rău pentru că știi că niciodată nu va reuși. La început mă distrau genul ăsta de personaje, însă le-am văzut de prea multe ori, iar acum nu fac decât să-mi trag o palmă peste frunte de fiecare dată când îi văd.

Exemple: Sanji, (One Piece) Roshi, (Dragon Ball Z) Jirayia, (Naruto/Naruto Shippuden) Brock, (Pokemon) Issei, (High School DxD) Aikuro, (Kill la Kill) Spirit (Soul Eater)

3. Emoul cool

A treia tipologie din lista noastră este deja bine cunoscutul personaj misterios, rece, care nu vorbește  mai niciodată și este extrem de puternic. Acest personaj de regulă este unul care suferă foarte mult în interior. Deși nu se implică în mai nimic și nu vorbește prea mult acesta este admirat de către personajele de sex feminin, chiar și de unele de sex masculin, însă majoritatea băieților își refulează admirația și-o exercită prin ură. Are un statut social destul de ridicat tocmai pentru că inteligența și talentul sunt de partea lui cam în orice ar face. Totuși, chiar dacă este atât de înzestrat cu daruri din partea autorului el este mereu nefericit. Săracul! Mereu suferă în interior. De cele mai multe ori din cauza unui eveniment tulburător care a avut loc în trecutul acestuia. Totodată, să nu credeți că e perfect, are defecte, slăbiciuni, pe care și le arată doar celor mai apropiați. Aroganța, complexul de superioritate, sunt niște chestii vitale care nu-i lipsesc niciodată acestui personaj. Chiar dacă este atât de „perfect”, emoul cool are totuși o figură - de regulă masculină - pe care o apreciează și-o privește cu admirație. Un model. Acesta poate lua forma unui frate mai mare, unui tată, unui exemplu pe plan profesional, un maestru, etc. O altă caracteristă cheie ar fi dezinterestul total față de fete. Chiar dacă are succes la sexul frumos, emoul nu va fi niciodată interesat să bage florile-n salam pentru că are un obiectiv mult mai profund în minte asupra căruia obsedează și nu își permite să piardă timpul cu chestii irelevante precum sexul. Ups! Acesta totuși poate dezvolta relații de prietenie cu unele fete și în special cu personajele masculine pe care îi percepe drept rivali. Emoul cool duce această rivalitate atât de departe încât ajunge să depindă de celălalt, angrenându-se oarecum într-o relație ușor homoerotică. Da, mă uit la voi doi, Naruto și Sasuke.

Exemple: Sasuke, (Naruto/Naruto Shippuden) L, (Death Note) Ulquiorra, (Bleach) Itachi, (Naruto/Naruto Shippuden) Lelouch, (Code Geass) Light (Death Note)

4. Bufonul hiperactiv

Uită-ne la cea de-a patra tipologie enervantă. Binențeles că nu putea să lipsească din această listă bufonul hiperactiv. Hiperactivitatea este o trăsătură care se poate aplică mai multor tipologii, chiar și unora menționate mai sus precum perversul sau protagonista enervantă. Dar dacă iei un bufon - de regulă repezit, mușchiulos și fără prea multă materie cenușie în cap - obții tipologia protagonistului pe care o adoptă destul de multe serii anime. Bufonul hiperactiv e simplu. E un personaj ușor de înțeles, previzibil, ceea ce-l face mai mult decât perfect pentru postul de protagonist al seriilor ușoare. Acesta are abilități - dacă e vorba de shounen - combatative destul de bune și un spirit de luptător înnăscut. Chiar dacă nu sunt cele mai inteligente chifltele din bol, dau dovadă de-o ingeniozitate cum rar mai vezi când se avântă în lupte, de la strategii la care nu te așteptai, la mișcări noi care mai de care spectaculoase și eficiente. De regulă au un țel simplist după care aleargă cu tot patosul lor. Spre deosebire de emoul cool, bufonul hiperactiv își mai face timp și pentru alte activități, are mai mulți prieteni și poate dezvolta un interes pentru personajele de sex feminin. Nu ca și perversul, care se dă la toate, dar mereu există ”acea„ fată care îi cade cu tronc și pe care vrea s-o impresioneze. Nu este cazul tot timpul, de multe ori obsesia lor făcându-i orbi la cele ce se petrec în jurul lor. O caracteristică importantă a lor este apetitul foarte mare și faptul că și dacă mănâncă în cantități industriale la o masă tot nu se îngrașă. Ce-aș vrea să am și eu skill-ul ăsta! Există cazuri în care personalitatea lui devine duală. Ideea e că bufonul - care la bază este un rol asumat de către niște oameni - poate deveni serios. Își poate da jos masca de bufon și să devină cu adevărat serios. Aceștia manifestă încă o parte pe care o scot la lumină doar atunci când lucrurile scapă de sub control iar acest lucru îi face cu adevărat periculoși. Vorba aia: ”Fugi de bufonul care nu se prostește!„ E protagonistul ideal pentru un shounen, dar deja devine mult prea uzat.

Exemple: Goku, (Dragon Ball Z) Naruto, (Naruto/ Naruto Shippuden) Luffy, (One Piece) Natsu (Fairy Tail) Gon, (Hunter x Hunter) Yusuke, (Yu Yu Hakusho) Vash (Trigun)

5. Pămpălăul bun de nimic

Am ajuns și la ultima tipologie de personaj anime din lista noastră. Cel mai enervant tip de personaj - părerea mea - este pămpălăul bun de nimic. Totodată cred că e și cel mai des utilizat. M-am săturat de el, deja mă enervează și mi se face rău de fiecare dată când văd un anime nou cu acest soi de protagonist. După cum spune și numele, acest personaj este portretizarea fraierului, sprijit, fără niciun telent sau abilitate specială - la prima vedere - care este mereu subjugat de către cei din jurul lui. Este genul de băiat cuminte, responsabil, care ascultă de părinți și de profesori și face exact ceea ce trebuie. Exact ca tine... Bine, glumesc! O caracteristică foarte importantă a orcărui pămpălău bun de nimic care se respectă este idealismul ieșit din comun. Întâlnim asta și la bufonul hiperactiv, însă pămpălău bun de nimic o face într-un mod mai perfid. Cum așa? Bufonul hiperactiv este îndreptățit să fie idealist pentru că posedă talentul sau abilitățile necesare pentru a-și împlini idealul, în timp ce pămpălăul nu tot timpul. E o tipologie ipocrită. Există și combinații între cele două tipologii, e drept, putând avea un bufon bun de nimic. Dar nu tot timpul. Așa. E al dracului de idealist. La modul ăla enervant. Are o fixație și deși realizează și el că nu are abilitățile necesare se aruncă cu tot ce are în fața pericolului, dând dovadă - nu de curaj și bunătate cum s-ar crede - de prostie și ignoranță. Noroc că aici vorbim de anime-uri, unde proștii reușesc. Bravo! Dintr-o perspectivă socială pămpălăul bun de nimic e la coadă. Nu e popular, nu prea are prieteni, fetele îl ignoră - dacă nu e ecchi - și nu are nimic special prin care să se remarce. Totuși, datorită curajului și altruismului său devine la un moment dat apreciat de către oamenii din jurul lui. Acesta are foarte multe calități pozitive prin care se remarcă pe parcus - bunătate, altruism, curaj, etc. Întreg personajul este o metaforă la clasica zicală: „Dacă vrei, poți!”. Mda, în realitate nu-i așa de simplu, însă în convenția anime-urilor funcționează. Într-un final pămpălăul mereu își va îndeplini visul și cel mai important, nu se va schimba sau abate de la calea lui „dreaptă”.

Exemple: Midoryia, (Boku no Hero Academia) Kaneki, (Tokyo Ghoul) Tsuna, (Katekyo Hitman Reborn) Tsukushi, (Days) Shirou (Fate series)

Am încheiat. Sper că v-ați distrat! Dacă v-a plăcut nu uitați să shareuiți pe facebook! Transmisie încheiată!

M-am gândit să evit tipica recenzie și să ajut la dezvoltarea unui segment de postare recent apărut pe blog, care s-a bucurat de-un singur articol până în momentul de față. Mă refer la segmentul intitulat ”anime-uri alese”, sau altfel zis, tot un fel de top da cu altă denumire din cauza faptului că-s un hipster jegos care reciclează tot ce prinde și crede că-i aduce cititori. Glumesc! Nu-i un top ... sau mai bine zis, nu-i chiar un top. Anime-urile pe care doresc să le menționez nu ocupă o poziție anumte într-un oareșcare sistem de referințe, ci sunt doar simple selecții personale ce țin de tematica aleasă. 

N-o luați ca fiind un top, ordinea chiar nu contează. Încă-un lucru de menționat pre-încept de articol ar fi faptul că selecția anime-urilor se bazează strict pe seriile urmărite de mine. Dacă cumva omit un anime pe care voi îl considerați demn de-a fi menționat e din cauză că poate nu l-am văzut, ori n-am considerat că merită. Lista e pur subiectivă, nu vreau să aud comentarii cu reproșuri ce nu țin de calitatea materialului. Bun. Hai și fuga marș la gară!

E de la sine înțeles că într-un astfel de top nu poate să lipsească anime-ul care este poate cel mai reprezentativ atunci când vine vorba de mind games. Am ales să încep cu Death Note nu din cauză că mi se pare cel mai slab dintre anime-urile pe care le voi menționa, ci pentru că e cel mai cunoscut. (probabil) Anime-ul ”îți provoacă mintea” din varii motive. Primul lucru de menționat e genul, și-anume că abordează aria detectivist/polițistă, oală cu sarmale ce implică din start o anumită iscusință narativă și-o abordare destul de inteligent făcută a subiectelor. Duelul intelectualo-strategic dintre Light și L oferă mereu o doza potrivită de suspans, mister și șoc în același timp, angrenând privitorul într-un periplu conflicutal atât de bine construit încât acesta cu siguranță nu se va plictisi. Ca să nu mai menționez tema mistică, folosirea unui element din cultura uzuală a poporului japonez (shinigami-ul) și abordarea unei idei originale, care să omogenizeze și să lege de una singură toate elementele poveștii, cartea morții. Nu mă lungesc mai mult că nu cred că este nevoie. Dacă vă tentează vreun anime din cele prezentate sunteți invitații mei să-l urmăriți, fiecare anime din acest top vine și cu o caldă recomandare din partea mea.

Code Geass și cu Death Note sunt două anime-uri adesea comparate pentru faptul că seamănă mult unul cu celălalt. Ideea e că nu seamănă anime-urile în sine ci personajele mai degrabă, alături de anumite linii narative abordate. De exemplu avem același gen de protagonist, anti-eroul adolescent care primește în dar o putere ce dintr-o dată îi oferă posibilitatea să realizeze ceea ce vrea. Less or more. La fel și cu rivalitatea dintre personaje, care oscilează în permanență între prietenie și ură. Bine, în cazul Death Note cred că e ceva mai complexă relația această pendulantă dintre personajele centrale, ca să nu mai zic că povestea e mai bună. Nu zic că Code Geass e slab, doar că aleargă în prea multe direcții și vrea să spună prea multe chestii deodată, nereușind să încheie fiecare aspect al poveștii cum trebuie. Am ales să introduc totuși Code Geass în aceasta listă pentru că e unul dintre anime-urile mele favorite. Povestea e destul de bine construită, mai ales în R1, care din fericire e mai domol. Îl numesc un anime care îți provoacă mintea cam din aceleași principii datorită cărora am numit Death Note un astfel de anime: acțiune dinamică, strategii militare cursive și inteligente, personaje intrigante și multă critică socială și politică.

Lista avansează iar noi ajungem la No game No life. Sicer să fiu, prima dată când am văzut anime-ul acesta am zis că-i destul de ciudat, și-asta înseamnă ceva venind de la mine, neimaginându-mi nicidecum că ar avea potențialul de care a dat dovadă într-un final. Conceptul, povestea, personajele, toate mi s-au părut dubioase. După un timp episoadele au început să curgă de la sine, nici măcar nedându-mi seama cum am ajuns să fiu prins în mrejele acestui anime. Rușine Nekirus, pentru că judeci ceva înainte să-l cunoști cu adevărat! Fiind un anime mai recent, am ajuns să mă bucur pentru faptul că printre shounen-urile de căcat și pline de acțiune proastă ce tot apar lately se mai găsesc și anime-uri care încă merg pe lupta psihologică, bazată pe tactici și strategii. De ce zic că e un anime care-ți provoacă mintea? Din simplul fapt că îți oferă o perspectivă unică asupra unui gen de anime-uri cu mare potențial intelectual, și-anume genul de strategy games. Oferă o varietate de personaje unice, iar modul în care este construit universul poveștii te obligă să gândești puțin mai mult ca să înțelegi în totalitate modul în care acesta funcționează.

Ergo Proxy reprezintă una dintre cele mai plăcute surprize de care m-am bucurat în materie de anime-uri încă de când le urmăresc. Acest anime reușește să se debaraseze de toate elementele specifice genului care mă enervau pe mine dar am ales să le accept pentru că nu-s un încuiat cu pretenții constante la lozinci intelectuale și pot să conștientizez faptul că fiecare cultură are anumite specificități atunci când vine vorba de modul de-a spune o poveste. Trecând peste asta, Ergo Porxy este un anime care mie personal nu mi s-a părut un anime. Totul, de la modul în care e spusă povestea, până la felul în care a fost construită partea stilistică mă duceau cu gândul la o animație indie. Cred că nici nu e nevoie să explic de ce acest anime este unul care îți provoacă mintea din moment ce începe să te doară capul deja după primele minute. Un anime greu de urmărit, presărat cu o tonă de trimiteri religioase și filozofice, reprezintă seria ideală pentru orice avid de cultură și cunoaștere. Desigur, tot din cauzele mai sus menționate, este și-o serie pe care mulți am observat că n-o pot urmări și-i reproșează lentoarea de care dă dovadă câteodată. Încă un lucru care merită scos în evidență când vine vorba de acest anime este genul Sci-Fi, cyberpunk pe care îl abordează bine, mulți comparându-l cu Ghost in the Shell.

Ultimul anime din listă nu este altul decât mult apreciatul, și pe bună dreptate, Monster. Deși durează puțin până povestea începe să devină interesantă, acest anime înșelător la prima vedere nu introduce niciun element care să fie irelevant pentru evoluția narativă pe care și-o alege. Dacă vă plac seriile introspective, inteligent construite și care să vă șocheze, Monster este anime-ul pentru voi. Zici că-s un crainic de la radio care anunță vremea. Anime-ul îți provoacă mintea tocmai pentru că te face să reflectezi la sensul condiției umane, abordând și oferind perspective macabre conceptelor de umanitate, societate, dualitate a ființei, captând atenția privitorului într-un joc psihotic ce are ca menire expunerea coerentă a vieții unui psihopat. Pe lângă că izbește de perete multe convenții ale moralități, nu se sfiește deloc să-ți reamintească că mintea umană este un loc al dracului de fucked up, că tu trăiești în permanență într-o societate controlată și că toate normele sociele pe care ți le însusești nu sunt nimic mai mult decât niște doctrine menite să-ți spele subconștientul și să ducă ființa umană cât mai aproape de stadiul de marionetă. Ideea anime-ului nici nu poate fi exprimată concret, cert e că vrea să exploreze cele mai adânci zone ale minții unui om și să te facă să conștientizeză cât de complexă este îndr-adevăr natura umană. L-am lăsat ultimul pentru că, recunosc, dintre toate anime-urile văzute de mine până în momentul de față, Monster mi-a provocat cel mai ... bine, să zic așa, mintea.

Știu că am scris mai puțin decât aș fi făcut-o dacă făceam o recenzie, asta din cauză că nu vreau să analizez niciun anime din cele mai sus menționate, ci doar să le prezint în raport cu o temă anume și să dau mici sugestii de posibile serii pe care unii dintre voi le-ar dori viziona.